Avocatul vedetelor Cătălin Dancu a dat de belea

Avocatul Cătălin Dancu, cunoscut ca „apărător al vedetelor”, a fost trimis în judecată de DNA, acuzat că l-a determinat pe un polițist, trimis și el în judecată, să acceseze ilegal informaţii din baza de date a IGPR.

DNA a anunţat, luni, că un subcomisar de la Poliţia Autostrăzi din cadrul IGPR a fost trimis în judecată pentru că ar fi înfiinţat şi organizat un salon de înfrumuseţare de pe urma căruia a obţinut venituri de 260.000 de lei, lucru incompatibil cu funcţia sa. Conform DNA, în acelaşi dosar este implicat şi un avocat bucureştean, care l-ar fi instigat pe poliţist să-şi pună colegii să acceseze sistemul informatic al Poliţiei.

Procurorii Secţiei de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, din cadrul DNA, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a ofiţerului de poliţie George Cristian Mirică, subcomisar la Brigada Autostrăzi a IGPR, pentru infracţiuni privind operaţiuni financiare efectuate ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării), participaţie improprie la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (în modalitatea instigării), informează DNA.

In aceeaşi cauză a fost trimis în judecată un avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru participaţie improprie la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (în modalitatea instigării) şi participaţie improprie la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în modalitatea instigării.

Sursa citată mai menţionează că, în perioada în perioada iulie 2023 – iunie 2024, la solicitarea avocatului din Baroul Bucureşti, subcomisarul de la Poliţia Autostrăzi şi-ar fi determinat colegii, în afara atribuţiilor de serviciu, să acceseze bazele de date administrate de IGPR, pentru a obţine date despre alte persoane, nedestinate publicităţii.

 

Avocatul neagă

„Activitatea mea în acest dosar am desfăşurat-o sub mandat de avocat ales, iar toate diligenţele efectuate în relaţia cu Poliţia Rutieră au fost sub autoritatea acestei împuterniciri avocat-client”, spune Cătălin Dancu, într-un comunicat de presă.

El susţine că nu a solicitat „niciodată” informaţii „secrete” şi nu a cerut „niciodată fără drept” această informaţie de care este acuzat de către DNA.

„Nu am urmărit niciodată, în cariera mea profesională, să îmi exercit atribuţiile în relaţia cu clienţii într-un mod ilegal”, afirmă Cătălin Dancu.

Avocatul respinge „cu toată fermitatea” acuzaţia adusă de DNA şi îşi asigură „toţi clienţii”, dar şi opinia publică de „totala” sa nevinovăţie în ceea ce priveşte acuzaţia respectivă.

„Îmi voi continua eforturile de a demonstra în faţa instanţei competente erorile pe care DNA le comite cu privire la persoana mea şi sunt convins că instanţa va analiza şi va confirma nevinovăţia mea în cauză”, a mai susţinut avocatul Cătălin Dancu.

Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Daca a mai existat vreo indoiala ca maxtor/tomlin/Tica calosul e marius secstistul, Dej jectia sa de mai sus o spulbera definitiv…
    Stanca Chioara e prosttracul Olingepia Gafosdea zis ha, ha…

  2. haha, care avocat si care vedete?! asta-i un cocalar ridicol, mutilat de operații estetice, cu școală făcută la 35 de ani la privați. presa miloaga, moarta de foame l-a făcut notoriu, vezi și cazul de fata. ați manelizat societatea romanesca pe 3 lei și o șaorma cu de toate.

  3. Sisitemul judiciar romanesc se poate eficientiza, prin infaptuirea justitiei cu obiectivitate si celeritate precum si cu cheltuieli minime, copind modelul Sistemului de Justitie CANADIAN, a Tribunalului Electronic, bazat pe stiinta ciberneticii judiciare. Completul de judecata este format dintr-un IT-ist sau cibernetician instruit in stiinte juridice, un jurist si un calculator cu softul adecvat,fara avocat.

  4. Atâta timp cât, justiția e liberală în parteneriat cu PSD, avocații au apărare totala pentru orice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.