„Am avut onoarea de a mă întâlni, zilele trecute, cu ambasadorul Paolo Zampolli, trimisul special al Statelor Unite pentru parteneriate globale. Discuțiile noastre au vizat Sectorul 4 și investițiile strategice pe care le facem pentru dezvoltarea Bucureștiului, precum extinderea rețelei de metrou și refacerea Planșeului Unirii”, a scris Băluță în descrierea postării în care vorbește despre întâlnirea cu diplomatul din SUA.
Pozele atașate postării au un ton ciudat. Pielea politicienilor este foarte netedă, iar în general aspectul vizual al fotografiilor duc cu gândul la o intervenție a inteligenței artificiale asupra acestora.
Daniel Băluță a explicat pe larg subiectele abordate în discuția cu trimisul lui Trump.
„În același timp, acest dialog a reconfirmat importanța comunităților din care facem parte, precum și a valorilor comune care definesc națiunile noastre, democrația, libertatea, și, totodată, respectul pentru istorie, educație și cultură.
În contextul actual, aceste repere devin cu atât mai relevante.
În același spirit, ne-am exprimat deschiderea de a dezvolta proiecte culturale comune, dedicate atât generației prezente, cât și celor viitoare. Voi reveni în perioada următoare cu detalii suplimentare privind aceste inițiative.”
Folosirea inteligenței artificiale este trădată de ultima poză postată de Băluță. O insignă SUA se contopește cu unghia trimisului lui Trump.
Surse foto: Facebook/ Daniel Băluță




1 comentariu