Premierul Victor Ponta a declarat marţi, la Palatul Victoria, că situaţia României este stabilă, se află sub control, iar BNR şi Guvernul au instrumentele necesare pentru a atenua efectele.
De asemenea, premierul a anunţat că mâine, în şedinţa de Guvern, vor fi aprobate documentele necesare pentru cea mai mare linie de credit pe care BM a acordat-o României, de 1 miliard de euro, bani pe care îi vom avea la dispoziţie pentru orice situaţie neprevăzută.
„Am o veste bună: Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale. Mâine, în şedinţa de guvern, vom aproba documentele necesare pentru un acord special- cea mai mare linie de credit pe care BM a acordat-o vreodată României – un miliard de euro la dipoziţia României pentru orice fel de necesităţi, in plus faţă de ce FMI pusese la dispoziţie. E o sumă de siguranţă pe care România o poate accesa”, a declarat Ponta.