Băncile au retras un miliard de euro din România

Cele nouă grupuri financiare străine care s-au angajat în martie 2009 să menţină sprijinul pentru subsidiarele lor din România în cadrul „iniţiativei de la Viena” sunt în prezent la 97% din valoarea-reper a expunerii.

De cotidianul.ro - Autor

„La sfârşitul lui martie expunerea agregată pe România a celor mai mari nouă grupuri financiare străine participante la Iniţiativa de Coordonare era de 97% faţă de nivelul iniţial”, potrivit raportului de evaluare al Fondului Monetar International. Potrivit informaţiilor din piaţă, nivelul reper era de 31,5 miliarde de euro, astfel că în prezent expunerea trece de 30,5 miliarde de euro. Suma nu a fost precizată oficial niciodată, scrie zf.ro.

Angajamentul iniţial asumat de bancherii străini a expirat în această primăvară, odată cu încheierea primului acord de împrumut cu FMI şi Comisia Europeană. Înţelegerea cu băncile străine a fost prelungită în paralel cu încheierea unui nou acord de împrumut cu FMI şi Comisia Europeană, însă doar la nivel de angajament de onoare, fără să mai existe şi un contract scris.

Pe listă s-au înscris atunci Erste Bank (acţionarul majoritar al BCR), Raiffeisen, Eurobank EFG (proprietarul Bancpost), National Bank of Greece (acţionarul majoritar la Banca Românească), UniCredit, Societe Generale (BRD), Alpha Bank, Volksbank şi Piraeus Bank.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.