Bani albi pentru zile negre

”De Paște, casa trebuie curățită, sufletul despătimit, îmbrăcămintea înnoită, iar masa pregătită pentru familie sau musafiri. Această memorie a generațiilor și ospitalității românești se caută a se păstra. Doar că societatea s-a schimbat potrivit cunoscutei Legi a curgerii, formulată de filosoful antic Heraclit. Există o opoziție între nou și vechi, între modern și tradițional, inclusiv în consum”, spune prof. univ. dr. Alexandru Tașnadi, pentru Cotidianul.

Sindromul „mai mult”

”În preajma marilor sărbători religioase, consumismul, marketingul, publicitatea au adus pentru unii dintre confrați sindromul <mai mult>. Dar goana după <mai mult> nu a adus-o doar consumismul. Ea ține de natura umană. Fie că este vorba despre bani, succes, validare, bunuri materiale sau diverse adicții – induse și de consumism – aici avem în vedere un fenomen multidimensional alimentat de factori psihologici, sociali, tradiționali, biologici, religioși etc.”, explică prof. Tașnadi.

Omul caută fericirea

”De ce este prezentă această goană după <mai mult>? Putem face referire la cunoscuta piramidă a nevoilor, după sociologul Abraham Maslow. Omul prezent are nevoie de validare și de sens. El caută mai multă apreciere și un sens în viață. Caută mereu fericirea, ca nevoie constantă. Dar constată că banii nu aduc fericirea, mult mai de preț fiind iubirea… Lupta permanentă pentru <mai mult> ne poate cauza un fel de oboseală emoțională. Poate epuiza, determinându-ne să acceptăm o anumită stare de fapt pentru a evita stresul sau influența circumstanțelor inevitabile.

Avem totodată și tendința de a ne obișnui cu noile condiții de viață, iar mediul economic și social pot genera și obișnuința <cu puțin>… Aflăm din mass-media, de pildă, că masa tradițională de Paște va fi un lux. Teama de <a nu avea ce pune pe masă> s-a răspândit în rândul concetățenilor cu venituri modeste. Poate că a ne obișnui <cu puțin> este confortabil mental, pentru că puținul nu ne va lipsi niciodată, dar el nu este benefic pe termen lung”, explică prof. Tașnadi.

Lumea a apucat-o pe „calea întunericului”

”În aceste zile ale Marelui Post am reflectat adesea la antinomia bogați-săraci. O găsim destul de des și în Sfânta Scriptură. În pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16:31), de exemplu.

Un sărac, numit Lazăr, plin de bube, stătea la ușa unui bogat, nemilostiv… Și cugetam în sinea mea gândindu-mă câți săraci având soarta lui Lazăr sunt oare în România? Aș putea căuta statistici. Unele te îngrozesc, dacă te gândești la starea planetei: aproape 1 miliard de oameni sunt flămânzi, aproape 1,5 miliarde sunt fără surse de apă potabilă, peste 3 miliarde de tone de mâncare se aruncă, mii și mii de morți în războaie… Lumea a apucat-o pe <calea întunericului>, pierzând Lumina lumii.

Lazăr era un om nefericit. Era sărac… N-avea țarine, case, bani sau bijuterii. Și noi avem săraci. Mulți dintre confrații noștri împărtășesc soarta lui Lazăr, în România, care ar fi putut deveni tărâmul abundenței…

Apoi, Lazăr era și plin de bube. Deci, pe lângă sărăcie avea și boala. <Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează>, spunea  Schopenhauer. Dacă ești sărac, dar poți munci – care este o adevărată virtute -, poți câștiga o bucată de pâine.

Avem în România și săraci, și bolnavi. Unii dintre ei au rude, prieteni, vecini, creștini milostivi, care se îngrijesc de ei cu hrană, îmbrăcăminte, medicamente etc. Lazăr însă nu doar că era și sărac și bolnav, era și singur-cuc. El nu conta pentru nimeni. Îl mângâiau doar câinii, care îi lingeau bubele.

<O imagine care ne afectează emoțional!>, cum ar spune un crainic, în zilele noastre, la un post TV.

Biserica Ortodoxă Română, prin campanii de milostenie organizată, se străduie să mângâie sufletul acestor Lazări, acestor <mici> frați ai lui Dumnezeu, pentru a simți și ei bucuria Învierii.

Ca orice creștin să ne gândim că lângă noi trăiesc și acești Lazări care așteaptă milostenia noastră asemenea bunului samarinean”, spune prof. Tașnadi.

O lume a nemilostivirii

„<Dumnezeu nu te bate cu bâta… te bate cu singurătatea>, îmi spunea bunicul… Dar Lazăr se stingea de foame lângă masa plină de bunătăți ale unui bogat. Nu-i dădea nimeni vreun dumicat de pâine sau vreun pahar cu apă.

De aceea, mă gândesc, după mai bine de douăzeci de veacuri, avem în lume, în România, mii și mii de Lazări. Este o lume a nedreptății, a nemilostivirii. Unii au fost dați afară din case. Alții au fost părăsiți sau uitați de copii. Avem și un telefon al vârstnicului. Avem și statistici… Câți îl folosesc? La capătul firului se află un suflet în singurătate…

Nu am căutat statistici despre câți oameni săraci, bolnavi și singuri sunt în România… Lazăr însă nu trăia printre săraci! Trăia <înaintea porții> unui palat! Dacă s-ar fi aflat  printre săraci, probabil, s-ar fi compătimit unul pe altul…”, spune prof. Tașnadi.

Costul de oportunitate, costul șansei

”Mă gândeam la un termen specific economie citind această pildă – costul de oportunitate, costul șansei sau costul alegerii. Banii aruncați cu nesăbuita pe lux, pe mâncăruri alese, pe băuturi sau muzicanți…

S-ar fi putut folosi pentru cantine ale săracilor, pentru spitale, pentru cămine de bătrâni și copii singuri… Dar acest bogat era nemilostiv. Era neîndurător, era lipsit de omenie.

<Mântuitorul vine tainic spre noi, prin cei săraci și singuri, prin cei bolnavi și necăjiți. Să ieșim în întâmpinarea Lui prin milostenie>, arăta Patriarhul Daniel>, spune prof. Tașnadi.

Rareori ne gândim le ceea ce avem…

”Sunt două virtuți ce stau la îndemâna oricărui creștin… Dacă vrei ca rugăciunea ta să urce direct la Dumnezeu, dă-i cele două aripi – postirea și milostenia”, spun Sfinții Părinți. Este o învățătură comună în tradiția ortodoxă, citată fiind, desigur, și de Ioan Gură de Aur.

Și se dovedește atât de adevărată teza filosofului Arthur Schopenhauer care spunea: „Rareori ne gândim le ceea ce avem, dar întotdeauna la ceea ce ne lipsește”.

În actuala societate, dezvoltată, am remarcat existența unei <insatisfacții cronice>. Oamenii tind să nu mai aprecieze ceea ce au deja, devenind nerecunoscători și dorindu-și mereu <mai mult>. Au uitat de recunoștința pentru Dumnezeu.

Prima aripă  – postirea

presupune să se smerească și să se ușureze trupul. Un astfel de trup este mai ascultător de suflet. Un trup greoi ne face leneși și nu ne lasă să ne gândim la Dumnezeu. Trupul greoi încătușează sufletul. Fiind în conexiune, postind cu trupul, presupunem că postim și cu sufletul. Adică, ne aliniem triadei: să ne păzim limba, să ne păzim poftele și să ne curățim de patimi.

A doua aripă – milostenia

o înțelegem ca ajutor ce-l dăm semenilor aflați în nevoi, celor sărmani și nu numai. Milostenia presupune iubire și milostivire. Altfel spus, să-l hrănim pe cel flămând, să dăm apă celui însetat, să-l îmbrăcăm pe cel gol, să-l vizităm pe cel bolnav sau aflat în temniță, să-l primim pe cel străin, să ne îngrijim de cel orfan etc.

Poporul român, creștin fiind, este purtător al acestei milostenii adevărate. Multe persoane cu venituri modeste, sărace, oferă din puținul lor celor aflați în nevoi sau contribuie prin donații la frumusețea lăcașurilor sfinte”, explică prof. Tașnadi.

„Unde e comoara ta este și inima ta” (Matei 6:21)

”Purtăm acest dicton mai ales în zilele Postului Mare și ne învață că suntem atașați sufletește de ceea ce iubim mai mult pe lume. Altfel spus, inima omului – iubirea, dorințele sale –, se îndreaptă întotdeauna spre ceea ce el consideră a fi valoros sau prețios. Asta înseamnă să punem preț pe valorile veșnice – de pildă – faptele bune, Dumnezeu și mai puțin de cele vremelnice – bogățiile materiale.

Viața ne arată că, atunci când acumularea de bani sau bunuri devine un scop, inima omului devine agitată, egoistă, temătoare de a le pierde. Dacă însă tezaurul fiecăruia este reprezentat de comuniunea cu Dumnezeu, de mulțimea faptelor bune, atunci inima va cunoaște pacea divină. E vorba însă de libera voință a fiecăruia, adică de a fi cu inima la Dumnezeu sau a fi înrobit de lucrurile materiale (Mamona).

Prin urmare, când spunem că <Postul are două aripi> înțelegem că înfrânarea de la mâncare (postul trupesc) nu este suficientă în sine. Este necesară însoțirea lui de curăția sufletească și de iubirea față de aproapele.

De referință în cunoscuta pildă a celor doi bănuți e milostenia văduvei. Milostenie făcută cu iubire, fără mândrie și fără laudă!”, arată prof. Tașnadi.

Faptele bune

”O credință autentică, puternică în Dumnezeu, trebuie să se manifeste prin acțiuni concrete, în iubire și numeroase fapte bune. Așadar <credința fără fapte este moartă>, potrivit principiului biblic. Îl găsim în Epistola Sf. Apostol Iacov (2:17; 2:26).

Faptele nu aduc deci mântuirea de la sine. Ele sunt dovezile unei transformări interioare vizibile, sunt dovezile unei credințe vii, autentice. Așa după cum trupul mort este fără suflet, tot așa și credința moartă este fără fapte, ea n-are viață.

Putem, teoretic, crede că Dumnezeu există. Dar și <tatăl minciunii> crede. Ca atare, o credință adevărată, autentică, trebuie să fie vie. Să determine o schimbare de atitudine, dar și de comportament…

„Facă-se Voia Ta!  Credința este, prin urmare, vie dacă e bazată pe dragoste, bunătate, îndelungă-răbdare, pace lăuntrică… <Să-ți duci crucea>, să trăiești în Duhul Sfânt, în smerenie…”, mai spune prof. Tașnadi.

”Și oi, și lupi…”

”Un gânditor creștin spunea că, în regnul animal, speciile nu se amestecă, nu se camuflează după împrejurări. Știm că oile sunt oi, iar lupii sunt lupi. La specia umană, unii dintre semeni sunt oameni doar în exterior, dar în sufletul lor sunt și oi, și lupi… în același timp.

Evanghelia ne spune că în această lume toate sunt amestecate, se întrepătrund evlavia cu fățărnicia, adevărul cu minciuna, frumosul cu urâtul, binele cu răul, cinstea cu viclenia.

Lumea de acum e plină de minciuni, plină de înșelătorii, de păcăleli. Cei iubitori de bani – mai ales în preajma unor sărbători – au gândul să înșele, să păcălească, să <țepuiască> pe cel credul, câștigând necinstit pe spinarea aproapelui”, arată prof. Tașnadi.

Scaieți și mărăcini, tufe cu zmeură sau afine

”Faptele oamenilor  – bune, rele – pot apărea precum câmpurile acoperite cu zăpezi, scaieți și mărăcini, tufe cu zmeură sau afine, pământuri lucrate sau pline cu deșeuri și gunoaie. Acest amalgam este prezent și în preajma sărbătorilor: oameni milostivi și nemilostivi, oameni care vor  <mai mult> (goana după câștig), oameni modești și cumpătați, oameni risipitori și oameni chivernisitori.

Pe înșelători îi ținem, de multe ori, la mare cinste, iar pe alții îi judecăm doar după exterior numindu-i păcătoși sau nemernici. Ei nu se încadrează în criteriile noastre, pe care le schimbăm odată cu schimbarea societății. Avem un comportament oscilant. Noi îi judecăm <pe cei mici>, pe cei neînsemnați, pe cei sărmani sau aflați în suferință”, mai spune prof. Tașnadi.

Goana după bani

”Într-un articol anterior, vorbeam de <goana după bani>. Este un fel de goană după validare, cunoaștere, atenție… slavă lumească. Asemenea mijloacelor folosite de publicitate în care se face <zgomot comunicațional>, pentru a atrage atenția, deși <totul e deșertăciune>. Există această tendință umană de a căuta mereu <aurul>  – bogăția, banii, succesul, recunoașterea, statutul…”, arată prof. Tașnadi.

O meteahnă istorică

”Putem identifica motivații istorice și sociale în această goană după aur, pământ, bani, bunuri… după material. Putem găsi în scrierile lui Ioan Gură de Aur (Tratatul de pedagogie) deprinderile părinților de a introduce în sufletele copiilor <patimi tiranice> – iubirea de arginți, iubirea de slavă lumească, iubirea de plăcere -, adică așa-numitele <iubiri murdare>. Acei copii erau pregătiți, în felul acesta, pentru a deveni materialiști și plini de slavă deșartă.

Această meteahnă o întâlnim și în societatea modernă de azi, în diverse domenii, inclusiv în tehnologie. Reflectă și azi natura umană… lăcomia, dorința de a acumula mai mult, fără a ști când este destul. Această goană după <mai mult> este o căutare continuă, adesea nesfârșită, motivată de dorința de a umple un gol emoțional, un gol sufletesc sau de a obține un statut superior în societate (slavă lumească).

Am mai scris despre iubirea de bani. Ei au însoțit omul de la simplul troc, până azi, la banii electronici sau criptomonede. Lor se cade să le poruncim și nu să le slujim. Ei sunt mijlocul prin care ne asigurăm, în primul rând, existența”, arată prof. Tașnadi.

”Să ne ferească Dumnezeu de asemenea vremuri!”

”Aici nu facem o radiografie, un diagnostic al societății de azi, ci evidențiem teama realistă sau îngrijorarea oamenilor, uneori cronică, legată de supraviețuire. Am putea scrie multe, inspirându-ne din Sfânta Scriptură, despre anxietatea economică, socială sau existențială, despre nesiguranța financiară, despre responsabilitatea față de familie.

O astfel de <economie de supraviețuire> putem întâlni citind cartea <Zile și nopți în Bărăgan> a celor deportați acolo în anii `50 de regimul comunist. E de necrezut ce poate face omul pentru supraviețuire, aflând despre viața din acele timpuri, din Bărăgan sau acelor vremuri din Marea Foamete din 1946-1947 din Moldova. Să ne ferească Bunul Dumnezeu de asemenea vremuri!”, spune prof. Tașnadi.

Deci viață înseamnă timp…

”Am inventat un munte de nevoi superflue – inutile, de prisos -, în plus, nefolositoare, care consumă resurse fără rost. Iar înțelepciunea populară a produs și multe proverbe despre bani.

Fostul președinte din Uruguay, Jose Mujica, cel mai sărac din lume, spunea că <ori ești fericit cu puțin, ori nu vei ajunge nicăieri>.

Nu este o apologie a sărăciei, este o apologie a sobrietății. Pentru că noi am inventat o societate de consum care tinde să crească, pentru că altfel este o tragedie. Cumpărăm lucruri noi, aruncăm ce e vechi, cheltuind astfel timp din viață. Pentru că atunci când cumpăr ceva sau tu cumperi ceva nu cumperi cu bani, cumperi cu timp din viață, pe care a trebuit să-l petreci câștigând acei bani. Diferența e că viața nu poate fi cumpărată cu bani. Viața devine din ce în ce mai scurtă.

Este absurd să-ți irosești viața și libertatea în felul acesta. Deci viață înseamnă timp. Iar timp înseamnă și bani. Însă iubire înseamnă a dărui. Cât din viața ta dăruiești celor pe care-i iubești? Lui Dumnezeu, familiei, prietenilor, semenilor sau lui Mamona. Modul în care cheltuiești banii reflectă deci și modul în care risipești sau nu viața dată în dar de Dumnezeu”, mai spune prof. Tașnadi.

Banii în înțelepciunea populară

”Proverbe despre bani, și nu puține, au fost aduse la suprafață prin înțelepciunea populară, mai ales a oamenilor de la sat, care trăiau în comuniune cu pământul, cu semenii și cu Dumnezeu.

<Banii n-au miros>, <socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg>, <strânge bani albi pentru zile negre> etc. Fiecare ar putea fi tâlcuită. Mă voi opri însă doar la ultima zicală. Este un sfat înțelept”, arată prof. Tasnadi.

”Strânge bani albi pentru zile negre”

”După ce schimbul s-a amplificat prin dezvoltarea comerțului, a navigației și meșteșugurilor, au apărut monezile de metal, aur, argint, aramă… Culoarea acestor bani a fost asociată denumirii lor: galbeni, arginți, albișori… Trădarea lui Iuda s-a cumpărat cu arginți. Ca urmare, înainte de moneda de hârtie, pentru tezaurizare se foloseau bani din metal prețios (nu rugineau). Ca atare, <banii albi> erau bani de argint, păstrați pentru zile mai dificile, pentru situații neprevăzute.

Zicala noastră a fost folosită ca reclamă, la începuturile ei, de către CEC (Casa de Economii și Consemnațiuni) pentru îndemnul de a se economisi.

Expresia <zile negre> semnifică perioade grele, dificile, pline de lipsuri (de pildă, în crize), care se caracterizează prin dificultăți financiare. De pildă, pierderea locului de muncă sau pagube generate de catastrofe. Deci <zilele negre> reprezintă momente critice din viața unui om.

Zicala <Strânge bani albi pentru zile negre> pune deci accent pe însemnătatea prudenței financiare, pe însemnătatea educației și planificării financiare, pentru a ne proteja împotriva unor riscuri posibile din viitor.

Dar mă gândesc și la o altă zicală. Vă îndemn să reflectați la ea…  <a face bani din piatră seacă>. Ați avea un asemenea talent, o asemenea abilitate sau o asemenea pricepere?”, conchide prof. dr. Alexandru Tașnadi.