„Se încerca cu orice preț să deschid negocierile cu Iranul, pentru un armistițiu. Cu orice preț! Iranul, cred că după cele de până acum, a înțeles că nu poate să aibă armă nucleară. Informațiile sunt contradictorii. Unii spun că Iranul, de la bombardamentele de anul trecut din vară, n-a mai continuat programul nuclear, iar domnul Trump ne spune că erau cât pe ce să atace Statele Unite. Ceea ce eu nu cred, este o nouă fabulație a chiriașului de la Casa Albă. Nu cred, nu putea Iranul să lovească Statele Unite”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.
Traian Băsescu a fost întrebat dacă Donald Trump a pornit războiul fără motiv. Fostul președinte a explicat faptul că „este exclus ca Iranul să fi putut să lovească teritoriul Statelor Unite, mai ales în situația în care văd că-n ultima vreme, de unde până nu demult veneau mulți generali care ne spuneau că Iranul deține rachete care pot ajunge până la 3.000 km acum, dintr-o dată, nu mai pot ajunge până în România”.
Băsescu: Aș încerca un stop joc
Traian Băsescu e de părere că ar trebui pusă pauză conflictului pentru o perioadă, astfel încât SUA să se asigure dacă programul nuclear al Iranului mai continuă.
„Deci lucrurile sunt controversate. Aș încerca un stop joc, și hai să vedem cum stăm. Că s-ar putea, dacă este adevărată informația că fostul lider suprem, cel ucis, Khamenei, a lăsat un document în care spune să nu se construiască arma nucleară. S-ar putea să avem surpriză să constatăm că nu mai evolua programul nuclear militar al Iranului”, a adăugat fostul președinte.
Traian Băsescu s-a referit și la demisia șefului antiterorismului SUA, Joe Kent. Acesta a declarat că a plecat din funcție pentru că SUA atacă Iranul la presiunile Israelului.
„Mai mult decât atât, mă uitam la declarațiile fostului șef al contrainformațiilor Statelor Unite, Joe Kent, cel care a demisionat acum câteva zile, care spune verde în față că nu era niciun pericol ca Iranul să obțină o armă nucleară în perioada următoare”, a conchis Băsescu.
A inceput sa se dumireasca si chiriasul de la Ciresica.
Care „sef al statului”? Asta-i securistul turnator care a furat cat a putut sub numele de Petrov. Un panglicar hot cu tot neamul lui. Sa nu ne mai dea banditul sfaturi.
„Aș încerca un stop joc”, ne spune bețivu’ penal care susținea în anii 2000″Și” că el ar da Arrrmiyei Rro’ „viteze” ordin dă TRECERE a Pruty-ului! …”Petrov”, Viteazu’ în chiele dă tigru… :))
Cele mai hotărîte akțiuni ale lui dîn toată vieața fură cu Woodrea, în alkow, șî cu Mr. Beee’ la șprițuri
https://www.youtube.com/watch?v=XNss6Jt5kf4
https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/dezvaluire-soc-a-lui-gigi-becali-traian-basescu-a-ajutat-steaua-sa-nu-retrogradeze-592917
Bețivanul ăsta vorbește atâtea prostii fără să aibă cunoștințe și discernământ in domeniu. E o vită, habar nu are cine e Joe Kent și de ce a demisionat. Ei bine, domnul Kent e cercetat de câteva luni de către FBI pentru TRĂDARE. Tipul a dat contra cost, documente secrete unor jurnaliști și reprezentanți ale unor televiziuni și nu numai…
Are tupeu limbricul.
Pentru câte nenorociri a făcut României, sulfurosul Băsescu ar fi trebuit să-și trăiască viața în spatele unor bare solide. Altfel, este cultivat cu slugărnicie
de către o presă obedientă și absolut amnezică. Pentru acest trădător iertat de justiția coruptă, măcar un ignore ar fi trebuit să-i dea alde doamnele și domnii jurnaliști. Dar de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!
Și când te gândești cum vorbește domnul Băsescu și preferințele acestuia vis-a-vis de “licuriciul cel mare”…
Chiriasul de la Casa Alba s-a grabit. Peste doi-trei ani Iranul punea la punct tot Orientul Mijlociu.
Hai ca se poate , spre al 3-lea mandat
Jos Nicusor Dan – Sus Tr BASESCU !