Plotor, Măcelaru, izbucnind în plâns ca un copil. Călugărul abia sufla. Avea o barbă aspră şi-ncâlcită. Nu mâncase de zile întregi. Căra cu el în barcă o instalaţie bizară. Am cercetat-o fără glas. Naufragiatu’ ne-a spus pe şoptite tot felul de gulgute! Cutreier mările şi oceanele de ani de zile pătruns de-un tainic gând. Vreau să înregistrez Vocea Domnului. L-am implorat adeseori să-mi spună un cuvânt măcar.
Unul, doar. Am plăci cu mine şi-un patefon. Nu-mi pierd speranţa. Dacă-mi veţi da ceva merinde am să mă rog pentru cruciada voastră, fiilor! Hait, mi-am zis, călugăraşu’ a mirosit ce hram purtăm. Dar cum oare?! Viaţa în pustia de ape să-l fi învăţat să citească-n sufleţelu’ fiinţelor?! Ne-am luat cu vorba. L-am omenit. A mâncat cu poftă. Ne-a desluşit cum funcţiona instalaţia lui. Aşa şi pe dincolo. O cam scălda. Cruciaţii mei, ţut! Chiar şi Moreaugarin stătea gură-cască de parcă se prostise cumva.
Călugăraşu’ tot îi dădea ‘nainte să ne pună un vals, un tango sau conga. Să ne mai descreţim frunţile întunecate de gânduri războinice. Dar de unde să fi ştiut călugăraşu’ meu că noi aveam arme-n trup, înfipte adânc, departe de lumina ochiului. Suntem obosiţi frânţi, m-am băgat eu în vorbă, privindu-i drept în ochi pe călugăraş. S-o lăsăm pe mâine seară, prea cucernice! Ce-ai zice de-un pat moale, din alge şi flori de mare! S-a învoit călugăraşu’. I-au sticlit ochişorii. A murmurat ceva în barbă. Lasă-i, oricum n-aveam somn. L-am simţit pe la miezu’ nopţii. S-a strecurat tiptil pe punte, la lumina lunii. S-a dus la pupa. S-a tot moşmondit acolo. Eu eram numa’ ochi şi urechi. L-am văzut zărit scoţând patefonu’ şi alegând dintre plăci una de argint. Nu era patefon, vezi bine! Nici instalaţie de înregistrat Vocea Domnului! Am ţâşnit ca o pisică din locul meu, dintre butoaiele cu ulei de măsline. Golănoii mei dormeau duşi. Sforăitu’ lu’ Moreaugarin se auzea până dincolo de Cercul Polar.
Preacucernice, nu te-a prins somnu-n gheare?! Ah, tu erai, băiete, a susurat călugăraşu’, meu fâstâcit. A ieşit pe punte. Am ieşit pe punte. Mi s-a părut c-aud. Un glas. Poate că-i Domnul, mi-am zis. S-a îndurat de mine! E cântecu’ balenelor, preacucernice. Aha! Balenele-s mai mult ca sigur, balenele de sticlă. Tainică lucrare cântecul ăsta al lor, fiule! Aşa o fi, precucernice, am mârâit eu pipăindu-mi pieptu’. Şi-n ce mănăstire ziceai c-ai fost?! Poate pe Ascabia… N-am apucat să-mi sfârşesc vorbe.
Călugăraşu’ a pus placa de argint în arma lui şi-o muzică îngerească s-a revărsat peste ape. Am simţit cum mă podideşte sângele pe nas şi pe gură. M-am prăbuşit lat pe punte. Cât pe-aci să mă rostogolesc în valuri. Sunetele se transformaseră în săgeţi otrăvitoare. Îmi sângerau ţurloaiele, făţălia şi lăboiul meu cel păros. M-am ridicat cu greu. Mi se umflase scăfârlia gata, gata să-mi pleznească dracu’. M-am aruncat ‘nainte. Mi-am crăpat pieptu’ şi-am tras o salvă de plumbi ucigaşi. Trădareeee! Așa a urlat Ibhib, tunaru’, năvălind pe punte numa’ în izmene. Piraţiiii! răcni Gargarelli, Filozofu’, aruncând prin văzduh iatagane de foc.
Duşmanuuu, băăă, urlă Plotor sfâşiind totul în jur cu ghearele lui de oţel. Nici urmă de călugăraş. Moreaugarin m-a strâns în braţe. A pus la cale o ceremonie. Felcerii lui au cântat la trombon şi tobe. Moreaugarin m-a decorat. Mi-a prins de piept o medalie făcută din foile unui roman poliţist pe care-l ştiam pe de rost. M-a pupat pe obraji. M-a înălţat în rang. M-a făcut contraamiral. Târziu, în noapte, trăgând din trabuc ca nişte barosani, am stat la taclale. Golănoii sforăiau. Luna-şi ridicase poalele-n cap.
Sufla un vânticel cald. Moreaugarin mi-a zis cam așa! Contraamirale, crezi în cruciada asta?! Nu simţi deja diamantele de lumină veche arzându-ţi măruntaiele?! Simţi sclipirea Cetăţii Vălurite Ideale? Sufletul tău nu tânjea după lumina veche, de început de Univers? Cum o să te simţi când milioane de oameni vor năvăli prin porţile deschise, plângând de fericire că s-au regăsit?! N-am zis nimic. Navigam prin ape tulburi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.