Bercea Mondial poate fi eliberat. Decizia a fost luată, luni, de Tribunalul Olt, care nu a mai prelungit mandatul de arestare al lui Bercea, potrivit antena3.ro.
Măsura arestării preventive a fost înlocuită cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Slatina.
Procurorii pot face recurs la această decizie.
Acelaşi tribunal i-a mai acceptat de două ori cererea de a fi pus în libertate, însă de fiecare dată Curtea de Apel Craiova a respins această variantă şi a dispus menţinerea lui Bercea în arest.
Judecătorul Gheorghe Biolan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, a declarat, pentru AGERPRES, că motivarea deciziei magistraţilor va fi făcută în cursul zilei de marţi.
În precedentele cazuri, când Tribunalul Olt a hotărât că Bercea poate fi cercetat fără a rămâne în arest, motivarea a arătat că acesta nu prezintă pericol social şi că măsura arestării preventive este excesivă.