Bercea Mondial şi Emil Boc

Toată suflarea românească vuieşte acum de pe urma descinderilor din vămile României şi este interesată de soarta interlopului Bercea Mondial. Cât o să ţină capul de afiş, o zi două, trei, apoi va apărea altceva. Dar acum asaltul vămii de la Albiţa, după cele de la Siret, Halmeu şi Stamora Moraviţa, pare ca asaltul final al Berlinului de către trupele mareşalilor Jukov şi Rokossovski. La fel şi aventura unui simplu bişniţar analfabet, ajuns mare interlop – asta sună ca un fel de grad universitar, ceva echivalent cu profesor emeritus… -, un anume obscur Anghel ajuns Mondial. Absurdul se uneşte cu ridicolul, mizeria morală cu corupţia, ca modus vivendi. Arestarea – evident cu mascaţi, personaje deja de legendă în ultimii ani, cine ar mai vrea să se facă doctor sau profesor pentru lefuri de mizerie când iată mascaţii ce viaţă spectaculoasă au şi-i vede toată lumea la televizor… – lui Bercea Mondial pentru tentativă de crimă ne aduce aminte de o poveste de acum multe decenii în urmă. O familie de armeni a scăpat din măcelul din Imperiul Otoman -, da, a fost Genocid! – fugind cu vaporul la Odesa. O familie cu capul ei decapitat, la propriu, condusă acum de o femeie cu trei copii, două mătuşi şi o nepoată. La Odesa viaţa nu era simplă, totul era scump după Războiul cel Mare, deja război civil, totul dat peste cap. Cel mai mare dintre copii, un băiat de 19 ani, este şi cel mai descurcăreţ. Viaţa şi nevoile te obligă la multe. Din învârtelile şi ciubucăriile lui – să zicem speculă şi negustoreală cu fel de fel de produse de contrabandă (suntem în 1919) – trăiesc şi ceilalţi. Nu contează cum. Trăiesc. Şi se produce nenorocirea, Agop Krikorian, băiatul cel descurcăreţ, este prins de poliţie. Urma să fie judecat rapid prin procedură de urgenţă – etica bolşevică nu se încurca în prea multe articole de lege – şi trimis la ocnă în Siberia. Dezastru pe capul familiei. Mama băiatului, Tacuhi – nume de regină -, se duce glonţ la poliţie să trateze cazul. Dă nişte galbeni, nu reuşeşte să-l elibereze pe băiatul cel sprinten la minte şi mână, dar obţine totuşi ceva. În locul lui Agop cel descucăreţ îl dă pe fratele mai mic, Ervant, mai mototol de felul lui. Şi femeia explică logic şi ferm că fără Krikor – Grigore, cum ar veni – o să moară de foame. Nu ştim dacă argumentele au fost convingătoare sau mahmudelele, dar ştim că Ervant a plecat la puşcărie în locul fratelui mai mare. Cum, necum au trecut doi. Urma ca fratele care executase pedeapsa să se întoarcă. Dar avea nevoie de bani pentru lungul drum de întoarcere. Cine ştie câte ceva despre poveştile cu ocnaşii din Rusia ar putea pricepe mai lesne ce s-a întâmplat. Ervant trimite vorbă familiei că are nevoie de 2 kilograme de seminţe de castraveţi. Care aveau mare căutare în Siberia, acriturile sunt nelipsite la votcă. Doar că aceşti gustoşi castraveţi ca să ajungă şi acri trebuie să crească undeva. Ei sunt cultivaţi, ajung la maturitate şi culeşi, dar nu dau sămânţă! Mereu e nevoie de sămânţă. De unde, costă foarte scump, o grămadă de ruble kilul. De aici şi ideea viitorului eliberat să facă nişte bani din vânzarea seminţelor de castraveţi. Cum, necum dorinţa ajunge la fratele cel descurăreţ, care onorează comanda. Ervant, puşcăriaşul nevinovat şi sacrificat pentru interesul întregii familii, vinde seminţele şi are bani de cheltuială pentru drum. Ajunge acasă la Odesa, bucurie mare, toată lumea fericită pentru reîntregirea familiei. La masa de duminică, adunaţi cu toţii în jurul bucatelor, mama mulţumeşte pentru sacrificiul fiului. Şi fratele mulţumeşte pentru cele două kilograme de sămânţă de castraveţi. I-au fost de mare folos. Acum vine partea tare. Agop cel descurcăreţ surâde şi el şi îi spune fratelui adevărul. „Frate, era iarnă, de unde dracu’ să găsesc eu pentru tine sămânţă de castraveţi… Nu se găsea nimic nicăieri, eu nici nu ştiam cum arată. Dar am găsit sămânţă de dovlecei, am întrebat pe unul din negustorii din Moldovanka (cartier nu foarte cultural al Odesei, nota mea, B.H.) şi mi-a spus că seamănă foarte bine cu sămânţa de castraveţi. Aşa că eu ţi-am trimis sămânţă de dovlecei, văd că te-ai descurcat foarte bine!” Toţi au înlemnit, fratele eliberat a leşinat, probabil gândindu-se cum i-ar fi luat gâtul puşcăriaşii şi militarii păcăliţi pentru escrocheria lui. Toată povestea o ştiu de la colegul meu de clasă primară de la Silvestru, Artin Gligoriu. Băiatul celui care a făcut ocnă de dragul familiei. Cum a ajuns el din Krikorian un vajnic Gligoriu, Dumnezeu ştie. Aşa că e foarte probabil ca Bercea Mondial să nu ajungă în puşcărie şi să fie sacrificat unul dintre copiii lui. Altfel, despre vameşi, numai de bine. Că doar asta vrea şi dl Emil Boc, să nu mai dăm veşti rele şi să vorbim de bine realizările regimului pe care-l tot mână spre culmi. Să ne trăiască!