Laude la bilanț. ”DNA a redescoperit curajul investigării cazurilor de mare corupţie”

Prezentarea bilanţului DNA  pentru anul 2023 stă sub semnului unui an electoral, a punctat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag.

Este conştient că există riscul ca orice vor face procurorii anticorupţie să fie interpretat şi să stârnească controverse sau discuţii, dar Voineag dă asigurări că DNA  este preocupat de combaterea fenomenului corupţiei.

“În acest an, şi mai ales în anul următor, vom putea evalua mai bine rezultatele noilor politici manageriale.

Vom continua să ţintim creşterea capacităţii instituţionale şi cu accent pe politicile de resurse umane, în special în ceea ce priveşte motivarea, eficientizarea, formarea şi perfecţionarea. În activitatea operativă vom continua să ţintim cazurile de mare corupţie în domeniile prioritare, cu impact direct asupra vieţii cetăţenilor”, a mai spus șeful DNA.

Procurorii sunt motivați de cazurile de impact

“Cazuri mari de impact sporesc curajul şi motivaţia procurorilor şi ofiţerilor de poliţie judiciară, consolidează încrederea cetăţenilor care vin către noi cu sesizări şi sporesc prestigiul instituţiei”, a mai declarat Marius Voineag.
”Ne bucură şi ne onorează interesul pe care îl manifestă societatea pentru activitatea DNA. Pe de altă parte, acest interes arată şi faptul că tema corupţiei este în prin plan datorită impactului pe care acest fenomen îl are asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor.
Din păcate, costurile corupţiei rămân neacceptat de mari pentru societatea românească. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt care să sintetizeze activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie din ultimul an, acesta ar fi: încredere.
Mă refer atât la încrederea celor care lucrează în cadrul instituţiei, încredere care se vede în curajul redescoperit de a investiga cazuri de mare corupţie, cât şi încrederea cetăţenilor de a veni cu sesizări către noi.
Mă refer inclusiv la încrederea partenerilor noştri instituţionali, de care ne-am bucurat şi pe parcursul acestui an intens şi care este pe deplin probată de prezenţa domniilor voastre astăzi la acest eveniment, în calitate de reprezentanţi ai acestor instituţii.
Această încredere ne responsabilizează şi ne obligă să continuăm eforturile noastre de a ne îndeplini la standarde înalte de calitate misiunea dificilă care ne revine, indiferent de context şi de provocări”, a declarat luni Marius Voineag.

Mandatul său în fruntea DNA, o perioadă de tranziţie 

„Ultimul an a reprezentat şi o perioadă de tranziţie pentru instituţie, mai degrabă decât un nou început. Am văzut această perioadă mai degrabă ca o perioadă de adaptare a instituţiei la noile realităţi ale societăţii. Un upgrade şi un update, nu doar din perspectiva noii echipe manageriale, ci şi din punct de vedere al culturii organizaţionale”, a spus Voineag.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. Sa vedem cate dosare ,,Telepatia” vor mai rezolva Portocalii kukuvelei vopsite si cu ce divizii de elita le vor rezolva.
    Dosar de coruptie mai mare ca ,,Telepatia” nici ca se ezizta……[Rumburak]

  2. Spre deosebire de berecii care au fost comandantii DNA inaintea sa, acest baiat destept stie sa-si vanda marfa depasita fraierilor. DNA a consumat sute de miliarde de lei din banii romanilor de cand a fost infiintata si nu a adus la buget nici macar 1% din banii cheltuiti cu activitatea ei inutila ca rezultate. Mafia din Romania lui Johanis este mai puternica ca oricand.

  3. Atata timp cat unal ca PORTOCALA a fost „reabilitat” increderea in DNA va fi foarte mica ! Mergand sub deviza ” corb la corb nu-si scoate ochii ” , niciodata nu se vor „bucura” de incredere si de impartialitate !Gasiti pe GOOGLE : procuror care a luat spaga 10.000litri de combustibil si 100.000lei si a „primit” 3 ani cu SUSPENDARE !

  4. Până nu se recunoaște fără subterfugii, fără justificări, fără nuanțe că DNA sub Kovesi a lucrat pentru străinătate, că a primit țintele de la servicii, că procurorii au făcut dosare la comandă, că au nenorocit familii eu nu acord deloc credit acestei instituții.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.