Birocraţii împotriva artiştilor

„Teatrul Sică Alexandrescu Braşov trece printr-o criză majoră”, se arată într-un comunicat primit pe adresa redacţiei Cotidianul din partea echipei instituţiei teatrale. Angajaţii semnalează intensificarea presiunilor nefericite din partea autorităţilor: „amestecul primăriei în activitatea culturală a teatrului durează de ani de zile, dar ultimii doi ani au fost apogeul. În noiembrie 2015 s-au desfăşurat acţiuni de sesizare a abuzurilor

comise de primăria Braşov. În semn de protest pentru aceste abuzuri, directorul teatrului şi-a dat demisia. (La acest protest împotriva primăriei s-au solidarizat cu noi peste 300 de oameni de cultură)”, arată actorii.
Anul trecut, protestele oamenilor de teatru au avut ca rezultat retragerea atribuţiilor Ceciliei Doiciu, directorul Directia Relaţii Externe, Cultură şi Evenimente din Primăria Braşov. Ulterior, interimatul a fost asumat de contabila şefă Mariana Hudişteanu, secretarul literar Oana Borş preluând atribuţiile artistice. De-a lungul unui an de când au fost semnalate abuzurile, angajaţii teatrului spun că au asistat la o serie de evenimente revoltătoare: „Anul acesta s-au desfăşurat trei concursuri, dar numai ultimul s-a soldat cu un câştigător. Am protestat din nou pentru că am fost martorii unui concurs aranjat. (dispunem de probele necesare pentru a dovedi asta). Credem că ni s-a dat dreptate în momentul în care Marius Dan Zarafescu, câştigătorul concursului în mod fraudulos, a demisionat”.

Răzbunarea interimarului

Și de această dată victoria artiştilor a fost de scurtă durată pentru că, potrivit comunicatului, conducerea instituţiei este rezervată unei singure direcţii: „Ulterior a fost numită în funcţia de director interimar cea mai puternică susţinătoare a lui Marius Dan Zarafescu, actriţa Viorica Geantă Chelbea, preşedinta Sindicatului Independendet al salariaţilor teatrului Sică Alexandrescu. (Din colectivul de 21 de actori, doar 5 fac parte din acest sindicat. Actorii care se opun protestului şi care încurajază ilegalităţile sunt actorii care în repetate rânduri refuză să intre în distribuţii şi intră în conflict cu restul colectivul artistic.) În timpul protestelor noastre, Viorica Geantă Chelbea a trimis mesaje de mulţumire primăriei Braşov pentru concursul aranjat devenind astfel complice la o ilegalitate. Tot ea, în numele sindicatului mai sus menţionat, a făcut declaraţii mincinoase în presă, a minţit şi ameninţat personalul tehnic al teatrului şi are depusă o plângere penală împotriva ei pentru agresiune la adresa unei actriţe protestatare”.

Conflictul la zi

Soluţiile propuse de protestatari au fost ignorate, astfel că artiştii reproşează menţinerea situaţiei tensionate direct Vice-Primarului: „Viceprimarul Costel Mihai ne-a minţit promiţându-ne că nu o va numi pe Viorica Gentă Chelbea director interimar şi că nu va permite nimănui să se răzbune pe cei care au avut curaj şi s-au luptat pentru deminitate, transparenţă şi adevăr”.

Protestatarii reproşează o serie de presiuni din partea Vioricăi Geantă Chelbea în cele şapte zile de la numire. În afara escaladării conflictului, artiştii spun că simt că multe acte ale directoarei interimare sunt simplă răzbunare: „A refuzat participarea la festivalul de teatru organizat de Teatrul Alexandru Davila din Piteşti a spectacolului Copilul problemă fără niciun motiv întemeiat. Trebuie menţionat că spectacolul Copilul problemă a fost distins cu premiul UNITER pentru debut, oferit actriţei Ada Galeş, în 2016 şi că în spectacol joacă doar actori protestatari”. În plus, comunicatul enumeră mai multe gesturi şi presiuni: „refuză să semneze acte, nu ştie ce trebuie semnat şi periclitează buna desfăşurare a instituţiei; a reziliat unilateral contractul juristului teatrului deşi acesta nu a fost implicat în niciun fel în conflict, a ales să rămână neutru, astfel servind doar instituţiei pe care o reprezenta juridic; vrea să înlocuiască actorii protestatari din distribuţiile spectacolelor din care aceştia fac parte (ceea ce este o soluţie managerală proastă şi pentru care nu dispune de buget). Un singur spectacol din repertoriul teatrului se poate juca fără actorii protestatari; vrea să dea afară actorii care locuiesc de ani de zile în unele cabine din teatru fără niciun motiv; l- a împins pe actorul Claudiu Mihail să îşi dea demisia. Acesta a demisionat pentru că i-a fost imposibil să accepte şicanele şi atmosfera de teroare care există acum în teatru; a refuzat să îi aprobe o zi de concediu de odihnă contabilei şefe fără niciun motiv”

Temeri şi soluţii de ultim moment

La sfârşitul lunii octombrie, consiliul local al municipiului Braşov a votat pentru includerea problemei teatrului pe ordinea de zi şi 20 din 27 de consilieri au fost împotrivă. „Credem că primăria Braşov nu doreşte să detensioneze conflictul deoarece, cu toate că i-ar lua 15 minute să republice anunţul de concurs pentru postul de manager al teatrului, nu o face. Temerea nostra este că, de fapt, nici nu se doreşte organizarea unui concurs legal, imparţial şi transparent având în vedere faptul că situaţia instituţiilor de cultură din Braşov este similiară. Filarmonica şi Opera din Braşov au directori interimari de peste 10 ani de zile”.
Soluţiile pe care noi le propun protestatarii sunt următoarele:

  • Demiterea sau demisia Vioricăi Geantă Chelbea şi numirea unui director interimar competent, care nu pune in pericol instituţia si angajaţii acesteia (suntem din nou deschişi la o negociere în sensul acesta).
  • Organizarea unui concurs legal, transparent şi imparţial astfel încât până la sfârşitul anului bugetar să avem un nou director.
  • Supervizarea acestui concurs de către UNITER sau Ministerul Culturii.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvana Ancutescu 205 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.