Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat luni că Gheorghe Flutur şi Florin Popescu vor da explicaţiile necesare în urma raportului Curţii de Conturi potrivit căruia se arată ,,nereguli” la CJ Suceava şi Dâmboviţa, susţinând astfel că aceste controale ar trebui realizate la toate CJ şi Primăriile.
,,Este un punct de vedere al Curţii de Conturi, nu îl contest, dar sunt absolut convins că cei în cauză vor da răspunsurile necesare. Până la urmă de fiecare dată când se prezintă un raport al Curţii de Conturi se aşteaptă şi poziţia celorlalte părţi”, a fost răspunsul lui la întrebarea cum comentează raportul Curţii de Conturi care arată mai multe cheltuieli realizate de Flutur şi Popescu în perioada când erau preşedinţi de CJ.
Întrebat dacă a vorbit cu cei doi, Blaga a spus: ,,Nu trebuie să iau eu legătura. A fost de fapt un răspuns la o solicitare a unor senatori USL care s-au concentrat doar pe câteva Consilii Judeţene, vreo trei şi mi se pare că este şi o primărie, Deva cred. Curtea de Conturi ar fi foarte bine să facă astfel de audituri în toate CJ şi Primăriille din România. Ar fi foarte bine pentru România, nu văd niciun impediment în asta”, a comentat Blaga.