Fostul lider al PDL Emil Boc consideră că avizul Curţii Constituţionale dat vineri privind suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este unul negativ, în care acuzaţiile USL la adresa şefului statului sunt respinse.
„Curtea Constituţională respinge, practic, acuzaţiile USL la adresa preşedintelui. Curtea nu consacră şi nu spune că preşedintele a încălcat Constituţia conform art. 95 şi, în consecinţă, dă un aviz negativ propunerii de suspendare, fără să fie menţionat explicit acest lucru. Avizul negativ rezultă din interpretarea şi citirea tuturor celor şapte răspunsuri la cele şapte acuzaţii ale USL. Interpretarea lor ne conduce la concluzia că preşedintele nu a încălcat Constituţia în sensul art. 95 şi, ca atare, nu există din punct de vedere constituţional argumente constituţionale şi juridice pentru a se proceda la suspendarea din funcţie”, a spus Boc. Potrivit acestuia, Curtea Constituţională, spre deosebire de anul 2007, nu trage nicio concluzie, ci lasă la interpretarea tuturor celor care citesc acest aviz.
Ce nu spune Boc
Curtea Constituţională a constatat, vineri, printre altele, că Traian Băsescu nu şi-a exercitat cu maximă eficienţă şi exigenţă funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, avizul Curţii să fie transmis Parlamentului.
Curtea Constituţională apreciază, de asemenea, că faptul că preşedintele, prin comportamentul său politic, şi-a asumat public iniţiativa luării unor măsuri economico-sociale, înainte să fie adoptate de Guvern, poate fi reţinut ca o încercare de a diminua rolul premierului.