Bolojan: Antonescu este în continuare candidatul, din punctul de vedere al PNL

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Crin Antonescu este în continuare, din punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, candidatul Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025.

Bolojan a declarat duminică, într-o intervenţie la Digi 24, că are de făcut trei precizări în cazul anunţului de sâmbătă seară, al lui Crin Antonescu, potrivit căruia acesta îşi suspendă candidatura de la alegerile prezidenţiale, prima vizând calendarul electoral.

„Aici domnul Antonescu are dreptate, dacă dorim ca alegerile prezidenţiale sa fie organizate cât mai repede posibil. Avem la dispoziţie 75 de zile pentru a stabili un calendar electoral înainte de ziua alegerilor. Prin urmare, dacă ne dorim ca alegerile să fie organizate până de Paşti, asta înseamncă că turul doi trebuie organizat înainte  de Florii, deci pe 6 aprilie. Asta înseamnă că primul tur ar fi pe 23 martie, iar săptămâna care vine Guvernul trebuie să dea hotărârea privind calendarul alegerilor”, a spus Bolojan.

Acesta a menţionat că legislatia care reglementează alegerile prezidenţiale nu permite unui candidat independent, chiar dacă e susţinut de partide parlamentare, să aibă reprezentanţi în sectiile de votare, deci, susţine Bolojan, să fie ajustată si această prevedere.

„Nu trebuie să aibă reprezentanţi doar în Biroul Electoral Central, ci şi în toate secţiile de votare. Dacă aceste aspecte legislative nu vor fi rezolvate, asta înseamnă că alegerile vor fi amânate după Paşti şi vor avea lor cel mai devreme în luna mai”, a afirmat liderul PNL.

Referitor la a doua chestiune legată de desemnarea candidatului comun pentru alegerile prezidenţiale, Ilie Bolojan a spus că s-a convenit ca aceasta „să fie făcută în forurile interne ale fiecărui partid”.

„PNL va convoca Consiliul Naţional al partidului pentru a desemna candidatul la funcţia de preşedinte în următoarele zile, cel mult şapte zile. Crin Antonescu este în continuare candidatul coaliţiei din punctul de vedere al PNL şi asta am convenit că trebuie să facă şi celelalte partide. E doar o problemă de a formaliza în interiorul PNL susţinerea domnului Crin Antonescu. Nu există o problemă privind susţinerea candidaturii sale”, a mai afirmat Ilie Bolojan.

Liderul PNL a mai spus că i se pare corectă şi atitudinea lui Crin Antonescu în ceea ce priveşte sustinerea efectivă a campaniei, în condiţiile în care e nevoie ca un candidat să aibă un staf de campanie de comun acord stabilit cu partidele, o logistică pusă la dispoziţia sa aşa încât candidatura să fie cea prioritară, bineînţeles ca, în paralel cu aceasta, partidele aflate la guvernare să se ocupe serios şi de aspectele legate de această guvernare.

Bolojan a mai spus că este important ca această decizie de susţinere a lui Antonescu să fie „pusă cât mai rapid în practică”.

„E foarte greu ca toţi care ies la TV şi fac declaraţii, membri de partid, parlamentari etc, să aibă o comunicare total aliniată şi în permanenţă se poate specula, dar cred că acest semnal de alarmă e unul corect. Asta înseamnă că trebuie să facem ceea ce am convenit şi ceea ce le-am spus românilor”, a subliniat Bolojan.

Întrebat dacă crede că Marcel Ciolacu va candida la alegerile parlamentare, Bolojan a răspuns: „Nu, nu cred Marcel Ciolacu va candida, pentru că avem o decizie a Coaliţiei care spune că avem un candidat comun al acestei coaliţii la alegerile prezidenţiale”.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că liberalul Crin Antonescu are dreptate şi că data alegerilor trebuie stabilită cât mai repede. 

“Această perioadă de sărbători, Crăciun, Revelion nimeni nu a avut posibilitatea de a face un plan şi o strategie pentru alegerile prezidenţiale. Poate că au fost şi comunicatori care nu au fost exact pe linia acordului de coaliţie. Dar acolo are dreptate Crin Antonescu: data alegerilor trebuie stabilită cât mai repede, nu putem tergiversa, nu putem amâna stabilirea datei alegerilor. Săptămâna care urmează trebuie o decizie care să se transforme în OUG şi apoi în Hotărâre de Guvern, iar aceste alegeri prezidenţiale trebuie făcute înainte de sărbătorile pascale”, a declarat Kelemen Hunor la Europa FM.

Liderul UDMR, uniune care face parte, alături de PSD şi PNL, din coaliţia de guvernare, spune că nu trebuie lăsată impresia că cineva doreşte să amâne alegerile, pentru că aşa ceva nu există în coaliţie.

Potrivit acestuia, forurile de conducere ale fiecărui partid din Coaliţie urmează să valideze candidatura lui Crin Antonescu.

„La UDMR nu este nici o problemă, vom face asta curând, şi sunt sigur că şi celelalte partide vor face la fel”, a mai declarat Kelemen Hunor.

 

Recomanda
Author

17 Comentarii

  1. Cu aceasta luare de pozitie se demonteaza „autosuspendarea”, asa cum am precizat alaturat in editorial, autosuspendarea nefiind decat
    un act temporar care nu inseamna renuntare!!! E clar ca pe unii i-a ingrozit anuntul acceptarii candidaturii propuse de Coalitie si de aceea au jubilat afland de „autosuspendare”…

  2. Din lenea mea veni-i cu greu,
    Să vă urmez chemarea,
    Și Sandwich este tatăl meu
    Și muma nea pas-area.
    Bine și a trecut Crăciunul și Revelionul și nu am văzut nici porcul gata preparat, nici bax de Chivas Regal de minim 18 ani, nici bax de Chateauneuf Du Pape, nici bax de Champagne Moët & Chandon’s. Mă autosuspend și retrag la ce-mi place. Când le am cele enumerate în ușă reluăm negocierile.

  3. Lăsați-l pe Antonescu. Cum de nu sunteți și voi alături de „patrioții” care protestează? Realitatea se laudă că este singura televiziune alături de patrioți( puțini de altfel) . Fuga în piață și informați-ne ce prostii mai spune Simion sau ce vrăjeală mai bagă Georgescu. Se poate să nu-l amintiți voi astăzi?

  4. Pentru un așa candidat nulitate expirată, dar năzuros ca Crin Antonescu mai buni lideri de coliție Bolojan & Ciolacu nici că se putea. Panarama PNL-PSD-UDMR continuă nestingherit de grotescul în care se prezintă. Ce caracter harnic, ferm, reformator a fost prezentat Ilie Bolojan de la Bihor. Cu sacii în căruță, omul 2 în stat mimează implicarea.

  5. @Ileana Rollason
    Bolojan la manastire? Cu fata aia malefica si cu sprancenele impreunate, de om rau si lacom ca si Andrei Plesu, Bolojan ar produce mare tulburare printre calugari care ar fi convinsi ca sunt fata in fata cu necuratu.

  6. Intr-o tara normal sa sustii un candidat care a recunoscut ca a votat pt un oengeu secesionist ar fi echivalat cu sinuciderea politica a partidului respectiv.

  7. PNL-istul Ilie Bolojan, PSD-istul Marcel Ciolacu si UDMR-istul Hunor Kelemen,vor primi pentru merite deosebite in politica de guvernare a Romaniei,marele premiu „M@IE de Aur” din partea poporului roman,la viitoarele alegeri prezidentiale !.

  8. Si daca erau ALCOOLICI cei din PSD si PNL nu erau atat de „ametiti” politic,sustinand un „muribund-politic” precum Crin Antonescu,care NU are nicio sansa in fata lui Calin Georgescu.
    Crin Antonescu nu este in stare sa-si INTRETINA o familie proprie,dar sa conduca o natiune romana!.
    Toata clasa politica romana este COMPROMISA de guvernarea dezastroasa de „mafioti” din ultimii 35 de ani.

  9. După ce ni l-a băgat le gat pe Kakarau, Bolovan nu poate „digera” fuga de răspundere a lui Kakarau! Da ba statuile înapoi, bolovanule!

  10. Bolojan e recunoscut pentru IQ scazut,-Bihorul si dihorul-iar Ciolacu cat e de smecher atat e de ingaduitor cu cei care-l imping iar la prezidentiale pe scari si nu-i lichideaza cu mana sa

  11. Domnule Bolojan sau Bolovan cum te numesti dumneata ,este chiar atit de greu ca sa intelegi dorinta poporului roman ? Nu mai insistati cu toti nomenglaturistii care au fost la butoane din 1989 si pana acum , poporul nu va vota pe nici unul din astia ! Va faci iluzii domnilor politicieni ,vremea voastra sa terminat ,poporul roman nu va mai doreste sa butonati cum a-ti facuto pana acum de a-ti nenorocit si vindut toata Romania strainilor !

  12. Bolojan nici la manastire n-are de cauta, dar-mi-te-n „coalitie”. CARE „coalitie”? a dascalimii, popei si moflujilor care de 35 de ani secatuiesc tara?!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.