BOR ia lumină de la cel mai ieftin producător de curent 

Producătorul celei mai ieftin curent din țară, Hidroelectrica, a încheiat un contract de furnizare energie electrică cu Patriarhia Română – Administrația Patriarhală, ce urmează să se deruleze pe o perioadă de un an începând cu data de 1 septembrie 2018, incluzând mai multe locuri de consum, printre care și Catedrala Mântuirii Neamului. Părțile nu au divulgat cantitea și prețul unuli KWh livrat.
”Prin încheierea acestei colaborări, Hidroelectrica și-a manifestat încă o dată interesul față de susținerea cultului românesc, bucurându-se de faptul că, instituția ce deține cea mai mare încredere în rândul românilor – Biserica, a ales să lucreze împreună cu o companie românească, promovând astfel, împreună, valorile ce ne leagă: încredere, seriozitate și spiritul național. Această colaborare vorbește într-o perioadă simbol – anul centenar, despre capacitatea poporului nostru de a se mobiliza pentru unitate în toate formele acesteia: credință, cultură și, de ce nu, afaceri”, a declarat președintele Directoratului, Bogdan Badea.
Hidroelectrica are în perspectivă încheierea unui nou contract de furnizare a energiei electrice cu Arhiepiscopia Bucureștilor, dorind să se impună ca principalul furnizor de energie verde al Patriarhiei Române.
În luna iunie a acestui an, compania a încheiat alte două contracte de furnizare a energiei electrice cu RATB și METROREX.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4569 Articole
Author

2 Comentarii

  1. De ce populatia nu poate sa faca contract direct cu HIDROELECTRICA<pentru energia verde si este obligata sa-i bage bani in buzunarul lui REMUS TRUICA,cu eolienele lui cu tot?Asta pentru ai asigura toata viata un trai in huzur pe banii nostrii{certificate verzi]

  2. Pe ce baza legala poate o persoana fizica/juridica sa achizitioneze energie electrica direct de la producator? Ca ceilalti fraieri au obligatia sa cumpere de la furnizori intermediari. Inclusiv acestia din urma sunt obligati sa tranzactioneze transparent, la vedere (cantitati, preturi, perioade etc) o mare parte din cantitatile de energie pe OPCOM, operatorul roman al pietei de energie electrica.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.