Bucureștiul s-a înfrățit cu Kievul din motive umanitare, pentru a-i putea dona până la cinci generatoare în prag de iarnă. Bazele acordului au fost puse în 2022, când Rusia a invadat Ucraina, și Primăria Capitalei a aprobat o hotărâre pentru iniţierea demersurilor care să vizeze încheierea unei înţelegeri de înfrăţire între cele două capitale.
Ulterior a fost elaborat proiectul acordului de înfrăţire, care a fost transmis părţii ucrainene, iar în urma corespondenţei purtate a fost înaintat Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Dezvoltării, în vederea avizării.
Textul acordului a obţinut anul acesta avizul conform favorabil al MAE, comunicat prin adresa din 4 august şi avizul conform al Ministerului Dezvoltării, comunicat prin adresa din 3 august, ambele fiind însoţite de observaţii şi propuneri.
Rațiunea umanitară
Ciprian Ciucu a explicat rațiunea umanitară care a stat la baza acordului, chiar dacă în România nu mai este atât de vizibilă „disperarea lor (…) în continuare există multă disperare în Ucraina și în Kiev”.
„Nu trebuie să ne înfrățim doar cu orașe la al căror statut aspirăm. Vrem să ne înfrățim și cu orașe care sunt în nevoie. Cu societăți cărora le este greu, cu vecinii noștri din Ucraina. Și nouă ne este greu, dar lor le este mult mai greu. Kievul este bombardat în acest moment, este bombardat zilnic. Oameni ca și noi trăiesc niște tragedii cumplite”, a explicat Ciucu.
Primăria Capitalei va putea, astfel, dona Kievului „două, trei, cinci, generatoare”, spune Ciucu. „Pentru că nu se pot încălzi. Nu au electricitate. Să le donăm câteva generatoare. Și pentru a putea justifica, în fața Curții de Conturi o astfel de cheltuială, cel mai bun instrument este această înfrățire.”
Ciucu a spus că Bucureștiul va avea timp să-i profite această înfrățire când va începe reconstrucția Ucrainei.
Ce prevede acordul
În document este invocată voinţa celor două oraşe de a consolida prietenia, cooperarea şi înţelegerea reciprocă.
Conform acordului, părţile vor promova relaţii de cooperare în diverse domenii de interes reciproc, în funcţie de expertiza fiecăreia şi în conformitate cu legile în vigoare din România şi Ucraina.
De asemenea, vor încuraja cooperarea în domeniile culturii, educaţiei, artei şi ştiinţei, prin efectuarea de schimburi de experienţă şi de bune practici între delegaţiile oamenilor de cultură şi prin organizarea de expoziţii, festivaluri, ateliere şi conferinţe.
Cele două municipalităţi vor încuraja cooperarea în domeniile infrastructurii, investiţiilor, sportului, turismului, tineretului, asistenţei sociale, protecţiei mediului şi tehnologiilor emergente prin efectuarea de schimburi de experienţă şi de bune practici.
Totodată, vor fi create condiţii favorabile pentru desfăşurarea de activităţi economice comune şi pentru promovarea unor proiecte comune de dezvoltare economică şi socială, finanţate din fonduri proprii sau care ar putea beneficia de finanţare UE.
Vor fi efectuate schimburi de experienţă şi fiecare parte va desemna un coordonator care va urmări implementarea eficientă a acordului de înfrăţire.
Părţile vor depune eforturi pentru a-şi oferi sprijin reciproc în situaţii de criză prin furnizarea de asistenţă umanitară, politică şi economică. De asemenea, la sfârşitul fiecărui an va fi stabilit programul de cooperare pentru anul următor.
Citește și:
Rusia a construit încă 16 turnuri de apărare antiaeriană în jurul reședinței lui Vladimir Putin. Câte sunt în total
Asta in timp ce pe bucuresteni ii paste inca o iarna fara caldura.