Bulibășeală totală: Încă o rectificare bugetară

Premierul Ludovic Orban a anunțat că Executivul va adopta, în ședința de luni, o nouă rectificare bugetară ca să realimenteze fondul de rezervă al Guvernului pentru efectuarea plăților care să asigure cheltuielile de funcționare pentru autoritățile locale.

„Am stabilit împreună cu ministrul Finanțelor ca în cadrul ședinței de luni să adoptăm o nouă rectificare de buget, astfel încât să realimentăm fondul de rezervă al Guvernului și să putem să efectuăm plățile pentru a asigura cheltuielile de funcționare pentru autoritățile locale”, a afirmat Orban, în debutul ședinței Guvernului de vineri.

Ministrul Dezvoltării Ion Ștefan a susținut că a găsit o situație extrem de gravă la prefecturi care au solicitat bani mulți.

„Demersurile Guvernului liberal cu privire la asigurarea cheltuielilor de funcționare pentru UAT-uri, prin radiograma trimisă în cursul zilei de ieri către prefecturi, a dat rezultate. Situația este extrem de gravă. Am primit din partea tuturor prefecturilor aceste solicitări dar faptul cel mai grav și surprinzător este dimensiunea acestor cereri”, a precizat Ion Ștefan, în cadrul reuniunii Executivului.

Scandal cu Firea

Orban a spus vineri că nu vrea să fie alocate fonduri pentru primăriile care au primit bani din alocările date de guvernarea PSD.
“Nu vreau să văd pe lista pe care o veţi înainta, anexa pe care o veţi înainta la hotărârea de Guvern, nicio primărie care a primit bani din alocările acordate de Guvernul PSD din suma de un miliard patru sute de milioane sau din alte sume. Dacă vine vreo primărie cu cerere de bani după ce a primit bani din fondul de rezervă, evident nu voi accepta alocarea niciunei sume de bani. Să vă uitaţi pe, să le spun ”deştepţii” care au contracte pe fantomaticul Fond de Dezvoltare şi Investiţii. Şi acolo trebuie operată o extragere din anexă a celor care au fost primii la şmecheria pusă la cale cu Fondul de Dezvoltare şi Investiţii”, a declarat Orban.
După ce ministrul Dezvoltării i-a transmis premierului că există o cerere din partea Primăriei Bucureşti pentru alocarea sumei de 677 de milioane de lei, Orban a declarat: “Primăria Bucureşti a beneficiat de alocare din Fondul de Rezervă al Guvernului de 100 de milioane şi mi se pare o neobrăzare să mai formuleze o cerere de 667? Adică vrea să plătim noi factura pentru companii de nababi înfiinţate de Firea. Nu acceptăm aşa ceva”.

Aceasta fi a treia rectificare bugetară din acest an, în vreme ce Legea responsabilității fiscale nu permite decât două.

În aceste condiții, Guvernul a decis, vineri dimineață, să amâne adoptarea proiectului de buget pe 2020, după rectificarea bugetară care va avea loc luni, au declarat surse guvernamentale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Orbanioha va tăia din nou dar deloc pensiile speciale după rectificarea negativă la educatie si sanatate,cultură sport și mediu.sa aibe și prefecții mei mălai ca vin alegerile locale.

  2. ANI de zile Guvernele Romaniei vor repara dezastrul PSDist!!!!!!!!!!!!!

  3. Rolul rectificarilor bugetare e sa descurce nu sa creeze haos. Cum dati titlurile astea? Intrebare retorica,desigur.

  4. la cei de la pdl-pnl merge rectificarea si de 10 ori pentru ca-s PROSTI educati si incompetenti. ne plangeam de psd, dar aia stiau s-o faca dintr-o singura bucata. astia d-acum NU vor descuraca itzele nici dupa 10. „succesuri” incontinuare lu’sica-cu-aia-mica!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.