Buna Vestire

Pe 25 martie, credincioşii sărbătoresc unul dintre cele mai vechi praznice închinate Maicii Domnului, Buna Vestire.

Este începutul mântuirii noastre, când taina ascunsă din veci ne este descoperită şi când aflăm modul în care Dumnezeu îl răscumpără pe omul căzut.

Cunoscută încă din secolul al IV-lea, la început, evenimentul a fost marcat la diferite date, pentru ca după stabilirea zilei de 25 decembrie pentru praznicul Naşterii Domnului, Buna Vestire să fie fixată cu 9 luni înainte de Naşterea Domnului, respectiv 25 martie

Evanghelia ne spune că vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu a fost anunţată de Arhanghelul Gavriil, care a fost trimis la Fecioara Maria şi care era logodită cu dreptul Iosif: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” (Lc. 1, 28), au fost cuvintele cu care a fost întâmpinată Fecioara Maria.

La aflarea veştii că a fost alesă de Dumnezeu să zămislească pe Mesia, Maica Domnului va întreba „cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?” (Lc. 1, 34).

Şi, după ce i se descoperă că zămislirea va fi prin pogorârea Duhului Sfânt, Fecioara Maria îşi dă acordul şi răspunde: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38).

Fecioara Maria participă astfel la mântuirea lumii încuviinţând întruparea, mântuirea fiind un dar şi nu o constrângere impusă de Dumnezeu. Acordul Maicii Domnului reprezintă în sine participarea întregii umanităţii la Întrupare, căci Dumnezeu deşi l-a creat pe om îl mântuieşte numai cu participarea lui.

Prin Fecioara Maria şi prin zămislirea sa, a Fiului lui Dumnezeu şi a Fiului Omului, se deschide calea care duce la restabilirea chipului integral al omului, spunea Părintele Arsenie Boca într-o predică ţinută la Prislop.

Cât de mult o iubea Gheron Iosif Isihastul pe Maica Domnului


“Dragostea sa pentru Maica Domnului era mai presus de orice descriere. Nu am văzut până astăzi un om care să o iubească atât de mult pe Maica Domnului, după Dumnezeu, precum Stareţul Iosif.

Toţi Sfinţii au adus multe laude Maicii Domnului, dar eu nu am găsit o laudă mai frumoasă şi mai dulce cu care să o chem în fiecare clipă decât aceasta: «Maica mea! Dulcea mea Măicuţă!» De îndată ce noi o strigăm, ea aleargă imediat spre ajutor. Nu apuci să spui: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!», că îndată, ca un fulger, străbate mintea şi umple inima de luminare. Şi atrage mintea spre rugăciune, iar inima spre dragoste (…).

O ruga de mult timp ca să îl ia, pentru a se odihni. Adeseori ţinea în braţe icoana ei şi cu lacrimi fierbinţi o ruga: Când vei veni la mine? Când vei lua sufletul meu? Iar Maica Domnului, pentru a arăta câtă dragoste şi evlavie avea Stareţul faţă de ea, a luat sufletul cuvios al Stareţului chiar în ziua Adormirii ei”. (Arhimandritul Efrem Filotheitul, Stareţul meu Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2010, fragmente publicate pe sfantulmunteathos.wordpress.com).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adela Constantinescu 507 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.