Cadou de la Orban pe hârtie pentru Boc: un metrou

Cabinetul Orban a discutat aseară un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea cheltuielilor pentru construcția unei linii de metrou în orașul condus de Emil Boc, Cluj-Napoca. Municipiul Cluj-Napoca. Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 1 miliard de euro, fără TVA, iar finanțarea va fi asigurată conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, după caz din fonduri externe nerambursabile (POIM 2014-2020, PNRR 2021-2027, POT 2021-2027), bugetele locale ale celor două UAT, precum și din alte surse legal constituite. Din punct de vedere tehnic, proiectul noii linii are o lungime de 14,4 km și 14 stații de metrou care vor deservi Municipiul Cluj-Napoca și localitatea Florești. Noua magistrală de metrou pregătește viitorul Clujului și, totodată, dezvoltarea zonelor limitorfe Gilău și Florești. Acest proiect de metrou, de la Cluj, are inclusă și conexiunea cu viitorul Spital Regional de Urgență, iar prin integrarea cu viitorul tren metropolitan va asigura conectivitatea cu Gara CFR și cu Aeroportul Internațional Cluj-Napoca.

După aprobarea Hotărârii de Guvern privind acest obiectiv, se va realiza studiul de fezabilitate ce va stabili indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Valoarea totală a proiectului privind studiile de prefezabilitate, de fezabilitate si PUZ este de 33,4 milioane de lei (asigurate prin bugetele ale UAT Cluj-Napoca și Florești), din care studiul de prefezabilitate are valoarea este 11,1 milioane lei. Realizarea studiului de prefezabilitate a fost demarată in 30.04.2020, iar în șase luni acest document a fost realizat și predat. În 27 octombrie, respectiv 29 octombrie, atât Consiliul Local Cluj-Napoca, cât și Consiliul Local Florești au aprobat acest studiu de prefezabilitate.

Municipiul Cluj-Napoca, pol de creștere conform HG 98/2008, primul oraș ca mărime din România (după capitala București) și cu cea mai dinamică creștere a populației (conform ultimului recensământ al INS), a realizat Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) pentru perioada 2016-2030. Acest studiu a fost elaborat în perioada 2015 – 2016, cu sprijinul consultanților Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), sub asistența tehnică a JASPERS, în cadrul proiectului finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Localitățile limitrofe municipiului Cluj-Napoca, Florești, Apahida, Baciu, au cunoscut, de asemenea, o dezvoltare accentuată, situație care a condus la creșterea valorilor de trafic între acestea și polul de interes Cluj-Napoca.

Din punct de vedere al populației stabile în zona de analiză extinsă (UAT Cluj-Napoca și UAT Florești), aceasta este într-un trend crescător continuu accentuat pentru Cluj-Napoca și exploziv pentru Florești.

În medie începând cu anul 2005 populația din Cluj-Napoca a cunoscut o creștere medie anuală de peste 800 de locuitori/an, cu o creștere anuală maximă de circa 1500 de locuitori/an în anul 2020. Populația din Florești a cunoscut o creștere medie anuală de peste 2200 de locuitori/an, cu o creștere anuală maximă de circa 3500 de locuitori/an în anul 2019.

Astfel s-a identificat că în ultimii 15 de ani, s-a înregistrat o creștere totală a populației stabile de circa 3% în Cluj-Napoca iar populația Floreștiului a crescut în același interval de 5,5 ori, principalul motiv al creșterii populației fiind migrarea populației din alte zone către Cluj-Napoca dar mai ales către Florești, zonă aflată în continuă dezvoltare și unde prețurile locuințelor sunt sensibil mai mici decât în municipiul Cluj-Napoca, ca urmare a noilor oportunități oferite în zonă.

Rețeaua stradală existentă a municipiului Cluj-Napoca și implicit rețeaua de transport nu poate asigura necesarul pentru dinamica socio-economică, fapt care a condus în ultimii ani la accentuarea fenomenului de congestie a traficului nu doar pe axa principală de traversare a municipiului Cluj-Napoca, est-vest, vest-est, dar și pe căile de acces spre/dinspre municipiu din localitățile limitrofe ale municipiului Cluj-Napoca.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4578 Articole
Author

6 Comentarii

  1. In loc de metrou sint sigur ca piticania s-ar fi bucurat mult mai mult de un trenulet electric. Ce naiba, acum e baiat mare, a trecut de faza cu „Lego” si „Barbie” ! Pina una alta vine Mos Nicolae, sper ca si-a vacsuit bine pantofii nr.35 si i-a pus deja in fata usii …

  2. De Moldova si de promisiunile facuta fraierilor de ieseni care au votat pnl pe nerasuflate a uitat tov. subinginer, Orban Ludovic. Dragi ieseni, o sa vedeti autostrada cand o zbura Orban cu forte proprii. Zicala e putin mai altfel, dar intre Orban si animalul din poveste sunt multe similitudini.

  3. De, capitala de gubernie autonoma si partial suverana. Daca tot au fost inlocuiti oltenii cu ‘inteligentii’ ardieleni pe la mai toate institutiile, fara sa bagati de seama ce se coace, la ce va asteptati?

  4. Bravo,bre.Interesant cum guwerneaza nea Lucovici ,la hardelenii lui le face autostrazi legate de Ungaria,le face linie ferata rapida care leaga orasele transilvanene de Budapesta,le ridica de amu si metrou..Numai fraierii nu vad ca se pregateste alipirea Transilvaniei la Ungaria,pana atunci se construieste in draci pe banii fraierilor moldoveni si munteni.Prin comparatie nea Lucovici n-a bagat un leu in spitalul din Letcani,dar trimite bolnavii covid cu avionul din Bucuresti in Moldova ca ,deh,Ardealul lui trebuie protejat si ferit de cheltuiala .Da bre,in timp ce spitalul din Piatra Neamt tipa ca din gura de sarpe ca au nevoie de 10 paturi sa e inlocuiascca pe cele arse,nea Lucovici nu are altceva mai bun decat sa dea 1 miliard de euro pentru constructia metroului clujean,Rusine,bre.Rusine.

  5. Singurul proiect viabil este monoraiul pe cursul riului Somes ce trece prim mijlocul Clujului;acest proiect exista de prin anii 1970-1980.Este un proiect viabil,eficient ,cu mult mai iefrin si mai realizabil decit „cirtita”pe sub pamint rivnita de piticul atomic,primarele cameleon(PDL-PNL)Boc.Auzi D_le ce i-a trecut lui Boc prin scafirlie de pe vremea cind pastea gistele la Rachitele,un metrou!Asa ceva-inutil Clujului-voi PDL-lepre nu-l treminati nici peste 100 de ani!Din alte considerente ,dar apropiate,prin anii 1960 sa construit linia electrica de inalta tensiune tot pe deasupra Somesuluicare e functionala si astazi.Si gata!

  6. Mai bine ar fi bagat banii aceia in autostrazi. Nu ne ajunge ca mor atatia oameni in spitale, mai ne mor si pe sosele…..[Leo]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.