Îmi amintesc de o călătorie în Israel, cum alta nu a fost și nici nu cred că poate fi alta vreodată. Acest artificiu al Providenței, care este în ultimă instanță, Israel, dă pregnanță cuvântului viu în manifestarea sa în eternitate. Îmi amintesc primele lecturi despre Israel, ca o lumină pulverizând lumea materială și semnele ei încărcate de o certitudine nelimitată. Imi caut deseori reperele acolo unde rugul aprins a înghețat strigătul uman.
Țara Sfântă își urmează drumul ei contradictoriu, care este și drumul nostru, chiar dacă este al altcuiva. Nu știu unde ne situăm în acest moment al revelației, însă fără Israel ar lipsi parte fundamentală a dialogului.
Construită pe cenușă, lumea noastră l-a lăsat pe Isus în seama bibliografilor, sperând într-o acuratețe a lucrurilor livrate de-a gata. Așa am ajuns, ca societate, ca persoane, în această contradicție cu dumnezeirea pe care mulți sunt dispuși să o apropie chiar de perimetrul Bisericii. Trăim în Cădere, crezând în regiile izbăvirilor artistice, politice, sociale, când ar trebui poate să cunoaștem cât mai bine și să descriem mecanismul care distruge lumea.
Israel e primul pe orbita lumii și a stelelor guvernante, dizolvat defintiv în simbol. Acest căpătâi al începutului și sfârșitului este unica noastră odihnă. Fără Via Dolorosa, harta drumurilor noastre este o simplă pată de cerneală fără concludență. Cei care și-au făcut din religia practică un apostolat văd sau vor vedea ceea ce trebuie. Patriile sunt ceea ce este Israel, matricea lumii. De două mii și ceva de ani, ceva stă să se întâmple, deși în fiecare zi Pogorârea are loc. Sacralitatea locului, geniul său, vine să îi salveze pe cei deturnați de irezistibila frumusețe a lumii.
Venim să luăm lumină, așa cum Dumnezeu l-a trimis în lume de Fiul Său!
Minunat, maestre ! Hristos a înviat !