În sfârșit, întâlnindu-mă cu Marin Sorescu, Marin Sorescu îmi solicită o prezentare a situației. Îi zic, de ce să nu-i zic? Vrea să știe despre politicienii de pe Facebook. Ca să ardă gazul pe Facebook, politicienii, sportivii, gospodinele, scriitorii SF din România, din oricare generație ar fi ei, inventează subiecte ridicole care le aduc jdemii de LIKE-uri iluzorii. Ce să faci cu aceste LIKE-uri? Mai nimic. Te dedulcești că te-ar lua lumea în seamă. Hai să fim serioși. Trăim cu toții într-o lume hilară, infantilizată și vălurită digital. Pisicuțele, inimioarele, lamentările, peisajele de dimineață, toate, sunt doar mici impulsuri magnetice care străbat creierele noastre în trombă. De fapt participăm la exercițiul penibil al unei realități virtuale fără să mai fim noi subiectul ci doar niște conductori amărâți.
Dar să continuăm să ne îndepărtăm de noi înșine pe Facebook, loool! Mai nou, o scriitoare SF, aflată într-o vizibilă criză de subiecte, propune internauților de pretutindeni un subiect de-a dreptul penibil, anume să se dezbată cuvântul varză. Incredibil. Da, nu mi-a venit să cred. În sfârșit, lumea bună se năpustește să vorbească despre varză și să poarte în continuare masca aia idioată, plină de microbi. În ce lume am ajuns să trăim? Într-o lume infantilizantă. Uităm că în noi este un Miracol adevărat. Uităm că în noi este Oceanul cu toate ale lui. Prosteala asta, goana după rating e curată prostie. În Marele Ocean suntem neimportanți.
Și poate chiar asta e frumusețea! Hei, sunetul nu se propagă, nu are cum să se propage pentru că, universul fiind un ocean, sunetul este unul dintre valurile lui, se mișcă odată cu oceanul el fiind oceanul! Dar lasă, cobor după apă minerală, intru pe Batiștei, se mai aud strigătele din 1989. Undeva, pe după colț, dau peste Traian Băsescu. Traian Băsescu îmi bate obrazul, zice c-am făcut mișto de el într-o povestire. Eu îi aduc aminte că avem cunoștințe comune și că ne-am intersectat când el era la Institutul de Marină, santinelă, sus pe crenel, în timp ce eu eram la poartă gândindu-mă dacă intru sau nu intru. N-am intrat. Am fugit de Constanța ca dracul de tămâie și m-am oploșit pe la Galați unde mi-am făcut de cap, ce să mai vorbim.
Democratic vorbind, lucrurile stau prost de tot. Mă duc în Piața Victoriei, mă despart de Traian Băsescu și dau peste Klaus Iohannis. Toată lumea-l ia la caterincă pe Klaus Iohannis, dar se pare că el nu înțelege o iotă românește. Cam așa stau lucrurile. Dau peste niște colegi de breaslă, cam ramoliți ce-i drept. Că așa și pe dincolo, c-o fi, c-o păți. Nici ei nu mai înțeleg treburile politicii, nu s-au prins încă, vezi bine, că toată China stă să explodeze. Iar dacă explodează China e cam nasol, răcim cu toții.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.