Când va fi aprobat Pachetul 2, care ar putea cuprinde și pensiile speciale

Coaliția de guvernare a stabilit miercuri ca pachetul 2 de măsuri de reformă să fie…

De (I.R.)
Când va fi aprobat Pachetul 2, care ar putea cuprinde și pensiile speciale

Coaliția de guvernare a stabilit miercuri ca pachetul 2 de măsuri de reformă să fie…

Coaliția de guvernare a stabilit miercuri ca pachetul 2 de măsuri de reformă să fie aprobat după rectificarea bugetară, în cursul lunii august, au precizat, pentru Agerpres, surse politice.

Potrivit acestora, în discuție pentru a intra în pachetul 2 sunt, pe de o parte, măsuri care vizează ”tăieri de sinecuri și privilegii, inclusiv pensiile speciale ale magistraților”, iar, pe de altă parte, măsuri care vizează modificarea Legii insolvenței, taxarea capitalului și transferurile de capital.

O parte din măsurile care vor fi cuprinse în pachetul 2 vor fi aprobate prin angajarea răspunderii de către Guvern în Parlament, au indicat sursele citate.

Conform acestora, după rectificarea bugetară se vor cunoaște și resursele financiare care pot fi alocate proiectelor din Programul ”Anghel Saligny”. Între timp, la Ministerul Dezvoltării se analizează proiect cu proiect.

Nu în ultimul rând, în cadrul ședinței s-a stabilit clar un mecanism de luare a deciziilor: fiecare proiect va fi discutat mai întâi în coaliție, cu miniștri de resort, și apoi se va comunica public.

Partidele din coaliție vor avea la dispoziție o săptămână să aducă îmbunătățiri proiectului supus discuției, au mai precizat sursele citate

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Puterea poporului e in parlament! De când magistrații sunt mai tari decat parlamentul? Sunt aleși de popor? Ei trebuie să execute hotărârile Parlamentului!

  2. Modul in care magistratii sunt favorizati mi se pare o mare rusine pentru o societate. Aceasta categorie sociala a obtinut avantaje aiurea la un moment dat, iar ei insisi si-au construit legi prin care aceste avantaje sa nu poate fi corectate. O adevarata caricatura de democratie!

  3. Din ciclul „eu am vrut dar nu s-a putut”, ca sǎ parǎ nea’ Bolo om de-al nostru, serios și plin de bune intenții. Știe PERFECT cǎ CCR va trânti orice inițiativǎ care va restrânge drepturile magistraților, dar face pe niznaiul, precum Pǎcǎlici de la Cotroceni. Iar fraierii iar pun botu’! Orice v-ar face, tot așa de pr0$ti veți rǎmâne! Într-un sondaj recent tot ǎștia ar fi majoritari dacǎ ar fi alegeri mâine.

  4. Într-o lume în care guvernele vorbesc despre reforme, dar rareori le aplică, Argentina a făcut exact invers: a tăcut și a tăiat. În doar un an și jumătate de la preluarea puterii, administrația condusă de Javier Milei a realizat ceea ce părea imposibil pentru o țară sufocată de inflație, datorii și haos bugetar: a trecut de la un deficit de peste 5% din PIB la un excedent bugetar de +0,3%.Aproximativ 10% dintre angajații din sectorul public au fost disponibilizați, începând cu funcționarii inactivi și pozițiile inutile din companiile de stat și administrația centrală. La unii se poate.

  5. A rămas după RECTEFRECARE , CUM V-AM SPUS . Dar atunci e SIGUR , că se mai DIGItalizează și CCR-eaua prin toate orificiile , pe plăjile însorițe de la MAL DIVE și MAL PRAXIS , după ce au ”stresat-o ăștia și au „tras de ea 1 an , timp în care ei au stat la umbra Pădurii . Asta n-ar fi nimic . RIFORMA e , că se va face RECTEFRECARE , ceea ce CIORDACU n-a făcut . Ăsta a dat numai pe „șest la Ucruina și la Maia MARGHIOALA , care zice că nu-i divină , divină ar fi AVICOLA nitam NISAm . Acuma DIVINĂ e una PROPTITĂ de BOLOVAN Hilde în gard ,ERA EA #MAIDANEZĂ cu Scănteia CCr-ea și cu Doigioaica de pe vremea pinalului Dragnia .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.