Capodopere în licitaţiile Artmark, Bucureşti-Iaşi

Casa de licitaţii Artmark vă invită marţi, 19 iunie, la ora 19:00, la un Duplex București – Iași, cu o suită de capodopere. Licitația de Vară din data de 19 iunie este şi prima licitație de artă din Iași.

Printre vedetele licitației se numără opere ale maeștrilor: Ştefan Luchian (Gălbenele și ulcior, 100.000 – 180.000 €, Ciobănaș pe islaz, 20.000 – 30.000 €, Tânără pariziancă, 25.000 – 35.000 €), Nicolae Grigorescu  (Peisaj de pe Valea Doftanei, 20.000 – 35.000 €, Primăvară la Posada, 18.000 – 25.000 €), Nicolae Tonitza (Curte la Mangalia (cofetăria lui Delureanu), 40.000 – 60.000 €, Odaia prizonierilor, 60.000 – 100.000 €), Theodor Pallady (Vas cu lalele şi boule-de-neige, 20.000 – 30.000 €), Gheorghe Petraşcu (Autoportret cu pipă, 18.000 – 25.000 €), Eustaţiu Stoenescu (La hipodrom, 12.000 € – 18.000 €), Samuel Mützner (Calea Victoriei, 8.000 – 12.000 €) etc.

Veți putea admira peisaje vibrante, portrete rafinate, sobre sau dimpotrivă delicate naturi statice, toate meșteșugit așternute pe pânză de maeștrii artei plastice românești.

Artmark, prin Programul de Repatriere, aduce înapoi capodopere plecate peste hotare. De data aceasta, o operă semnată de Nicolae Grigorescu, Cântecul ciobănașului se va întoarce în țară dintr-o colecție privată din Franța.

Ultimul deceniu de viață al lui Nicolae Grigorescu ne prezintă un personaj extrem de interesat și motivat în a-și găsi locul cuvenit și în arta europeană. Cântecul ciobănașului (estimată 60.000 – 90.000 de euro) este o operă târzie (1895-1900) a pictorului și provine din celebra colecție a dirijorului George Georgescu (1887 – 1964). Figură excepțională a culturii românești, George Georgescu devenea încă din perioada interbelică unul dintre cei mai importanți dirijori pe plan mondial, fiind totodată și cel care a organizat și supervizat inaugurarea Festivalului „George Enescu”.

Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă şi o altă surpriză de proporții. O lucrare de top semnată de Ștefan Luchian, care a “trăit” doar în colecții private, iese la lumină după aproape 100 de ani.

Pentru prima oară locuitorii Iașilor au avut șansa să vadă expusă capodopera acestuia, Gălbenele și ulcior, pictată în 1908-1910, (100.000 – 180.000 de euro) la Palatul Culturii timp de doar două zile, între 12 și 13 iunie.

Deşi cariera lui Luchian nu s-a întins pe o durată foarte însemnată, receptarea de către critică, oficialități și marele public a avut un caracter volatil. Este pe rând apreciat, elogiat și dat exemplu pentru creația modernă de sorginte europeană, cât și criticat, sabotat sau subiect al unui dezinteres ciudat în primii ani ai secolului XX. În procesul de susținere, prezentare și promovare a meritelor indiscutabile pe care Ștefan Luchian le-a avut în promovarea unei atmosfere moderne în pictura românească după 1900, s-au aliniat pictori, poeți și istorici de artă. Tudor Arghezi, Nicolae Tonitza și Francisc Șirato, ulterior Oscar Walter Cisek, Krikor Zambaccian, George Oprescu, Jacques Lassaigne, Ionel Jianu, Petre Comarnescu și, finalmente, Theodor Enescu sunt cei care rememorează, apreciază, cercetează și diseminează viața personală, cariera și creația lui Ștefan Luchian. Florile lui Luchian deveneau încă din epocă subiectul celor mai înflăcărate comentarii, cu atât mai mult cu cât aura de martir pe care Luchian o căpăta în ultimii 3-4 ani de viață era hrănită și de dedicarea lui totală către acest subiect.. Capacitatea lui Luchian de a introduce un anume fler acestor opere aveau să îl delimiteze clar față de breasla sa, devenind chiar după 1900 – așadar după o perioadă predispusă picturii de farmec Art Nouveau – cel mai reprezentativ pictor al florilor. Buchetele cu flori, ulcelele, școarțele, mănunchiurile de tufănele sau firele de anemone sunt distribuite și interpretate în toate acele picturi ce astăzi construiesc sintagma de „pictor al florilor”. Ultimii 5 ani de carieră și anume 1908-1913 (ultimul an în care Luchian mai putea picta) reprezintă din multe puncte de vedere cea mai importantă parte a vieții și carierei pictorului. Aceste momente surprind evoluția finală și desăvârșirea unui stil, dar și a unor subiecte celebre ale creației ultimilor 15 ani de viață. Peisajul primea una dintre experiențele fundamentale, ciclurile realizate la Brebu și Moinești în verile anilor 1908, respectiv 1909, atât în pastel, cât și în ulei, îl fixau defnitiv pe artist în vârful creației peisagiste autohtone.

Interpretarea formală și coloristă a motivelor picturale reprezentau unicul obiectiv al creației lui Luchian, fapt evidențiat înzecit atât în peisaje (Brebu, Moinești), cât și în compozițiile de interior (de la „Maci” la „Lăutul”).

Gălbenele lui Luchian și modul în care este construită opera de față ne introduc într-o subcategorie a marii teme a florilor. Florile scoase din ulcior și ulciorul împins într-o parte a pânzei ne oferă o imagine inedită, regăsibilă în doar alte câteva pânze („Portocale și garoafe”, Muzeul de Artă Constanța, „Flori și cană”, Muzeul de Artă Cluj sau „Crizantemele lângă vas”, Muzeul de Artă Craiova) și acelea muzeale. Tăria culorilor folosite, atent racordate la lumină și la acumularea vizuală, este atenuată, ca la mai toate operele de maturite, prin registrul inferior, în acel „paravan nefigurativ” ce contrastează și evidențiază prim-planul atât de viu și colorat. Scoarța, și ea o apariție rară, este probabil una dintre cele mai puternic cromatic recuzite folosite de Luchian în cariera sa, iar explozia de culoare este susținută doar de măiestria pensulei și a cuțitului de paletă.

O altă lucrare a artistutui, Jochei (8.000 – 14.000 de euro) aparţine perioadei inaugurate în anii petrecuți în Paris (1891-1893), cea mai cunoscută creaie cu această temă fiind „Ultimă cursă de toamnă”. Luchian, pasionat de sporturile „extreme” ale sfârșitului de secol XIX, se pare că își continuase pasiunea și la reîntoarcerea în țară, unde, pe lângă ciclism și cursele cu caleașca, pe care le practica la nivel de amator, se pare că deținea și un cal, fapt foarte probabil pentru unul dintre cei mai reprezentativi „dandy” ai Bucureștiului sfârșitului de secol XIX.

Tânără pariziancă (25.000 – 35.000 de euro), pictată de Luchian în perioada 1891-1893, provine din colecția istorică Mathilda Rădoi (1864-?); din perioada interbelică, colecția istorică Barbu Theodorescu (1905 – 1979), redactor, editor și istoric literar, apropiat al lui Nicolae Iorga. Mathilda Rădoi, născută Luchian, era verișoara lui Ștefan Luchian. Relația dintre cei doi veri avea să fie una de prietenie și afecțiune, Luchian comparând-o chiar cu o soră.

În 1891 începea ultima perioadă de studii pentru Ștefan Luchian, perioadă în care, în bună măsură, pictorul își desăvârșea educația începută în clasele Școlii de Belle Arte. Prima perioadă de ședere a lui Luchian la Paris pare să fie legată mai mult de un sejur cultural, nefiind cunoscută afilierea tânărului pictor cu vreo academie liberă sau vreun atelier de artist. În Parisul acelor vremuri se mai regăseau la studii personalități ca Nicolae Iorga (bursier al École Pratigue des Hautes Études, secţia istorie-filosofie), dar mai ales o suită importantă de artiști din țară: pictorul, prietenul și viitorul colaborator Constantin Artachino, Alexandru Bănulescu, I. Bălănescu, Mihail Simonidy, Dimitrie Serafim sau sculptorul D.D. Mirea. Pe lângă lunile petrecute la Academia (căci doar un semestru pare a fi activitatea sa în cadrul școlii), Luchian descoperea Parisul sfârșitului de secol XIX – Impresioniștii erau acceptați și apreciați la scenă deschisă, măiestria lui Manet era reconfirmată și expusă în spații publice, Monet expunea seriile de „Căpițe” (1891) și „Plopi” (1892), neo-impresioniștii începeau să redefinească și ei modernitatea, nume ca Seurat, Signac sau Pissarro impunându-se pentru totdeauna în pictura universală.

O altă lucrare de Ştefan Luchian prezentă în licitaţie este Ciobănaș pe islaz, realizată între 1900 şi 1904 şi estimată la 20.000 – 30.000 de euro.

Chiar dacă cele câteva uleiuri și imagini ce ne-au rămas din perioada de studii a lui Ștefan Luchian nu denotă clar un atașament față de subiectele și valorile lui Nicolae Grigorescu, creația de mai târziu (1890-1904) respiră fără îndoială un aer grigorescian. Firea lui Luchian se asemăna temperamentului lui Grigorescu, învăţăturile adevăratului său maestru croindu-şi calea firesc în conştiinţa sa. De la el a învăţat să-şi bazeze observaţia direct pe aspectele realităţii, să cunoască natura în aspectele ei fundamentale şi să caute să se confunde cu ea, pentru a o putea evoca cu sinceritate. Ca experiență capitală pentru evoluția ulterioară a lui Ștefan Luchian, contactul cu arta lui Nicolae Grigorescu avea să se resimtă în mod interesant și după perioada petrecută de cel dintâi la studii în Paris și München, ecourile grigoresciene lăsându-le să se stingă încet, până către 1900.
Ciobănaş pe islaz reproduce tocmai aceste reinterpretări ulterioare pe care Luchian le decantează printr-o paletă și manieră absolut personale.

Foarte bine reprezentatîn licitaţie este şi Nicolae Tonitza.Să începen cu Curte la Mangalia (cofetăria lui Delureanu), pictată în 1927-1930, şi evaluată la 40.000 – 60.000 de euro.

Tonitza descoperea Mangalia în vara anului 1925 și a continuat să revină pană în 1930, timp în care a realizat scene din natură.
Prin trecerea anilor, tendințele creatoare ale lui Tonitza s-au îndreptat spre o tematică mai senină, cum sunt peisajele surprinse în plein-air, unde coloritul începe să dobândească un loc al său, într-un tumult de ocru, galben, terra di Siena arsă, vibrații de auriu sau cobalt. Motivele creațiilor sale rămân destul de umile, alegându-și de cele mai multe ori colțuri de mahala, interioare tărănești, case, hanuri, brutării sau curți. Fire prietenoasă, este găzduit în casa bătrânului Tefik, gazda sa din vara anului 1930, pe care îl ilustrează într-un portret în ulei dar și casa acestuia care se regăsește imortalizată în acuarelă în multe din operele sale. Multe din aceste peisaje de inspirație mangaliotă le va prezenta cu diferite ocazii, atât în cadrul Manifestaţiei renumitului Grup al celor patru, în anul 1929 cât şi în expoziţii personale de atelier, precum cea din anul 1930.

De acelaşi artist, Odaia prizonierilor (60.000 – 100.000 de euro) a fost pictată în perioada imediat următoare Primului Război Mondial, între 1919 și 1920, având punct de pornire experiența propriu-zisă din lagărul de la Kârdjali, cât și unele desene-studii pe care Tonitza le-a realizat în anii 1916-1918.

Primele expoziții ale sale de după această perioadă expun tema războiului trăită de artistul însuși și este redată în opere precum „După căderea Turtucaiei”, „Convoi de prizonieri”, „Curtea prizonierilor”, „Înmormântarea unui prizonier român în Bulgaria” sau „Mama soldatului”, adevărate pagini de jurnal, dar poate și una dintre cele mai coerente creații ce ilustrează ororea războiului. Totodată, evidenta asimilare a unui discurs expresionist oferă acestor opere un statut privilegiat, fiind printre puținele abordări plastice din arta românească de o asemenea anvergură.

O mărturie picturală este și opera Odaia prizonierilor, realizată în tehnica uleiului pe carton. Simplitatea paletei de culori redă ternul și ritmul difuz al scenei, integrând această operă evident în tema largă a războiul, dar mai specific în cea a prizonieratului temă ce va dăinui în opera artistului până către 1925.

Visare (7.000 – 10.000 de euro), operă clasată în categoria Fond a Patrimoniului Naţional Cultural Mobil, provine din colecția diplomatului român Basil Stoica (1889 – 1959), președinte în 1918 al Ligii Naționale a Românilor din America, ministru plenipotențiar în Bulgaria și Albania (1930-1936), Țările de Jos (1937-1939), secretar general al Ministerului Afacerilor Externe (1939-1945), negociator în 1946 al cauzei României ca țară cobeligerantă la Conferința de Pace de la Paris şi decedat la Jilava după 9 ani de detenție. Din casa familiei sale, opera a fost confiscată în 1977. În 2009, a fost restituită moştenitorilor diplomatului.

Cunoscut drept „pictorul copiilor”, datorită portretelor de copil pe care le-a reprezentat prin prisma amintirilor propriei copilării triste, marcate de neajunsuri şi violență în familie, Tonitza s-a conturat plastic drept unul dinte cei mai autentici reprezentanți ai expresionismului în arta românească modernă. unei librării.

Pe malul lacului, pânză semnată tot de Nicolae Tonitza, este evaluată la 9.000 – 14.000 de euro.

În afara lucrării Cântecul ciobănaşului, deja menţionată, este propusă în licitaţie şi Peisaj de pe Valea Doftanei (20.000 – 35.000 de euro), pictat de Grigorescu între 1895 şi 1904.

Puternic stilizat, Peisajul din Valea Doftanei ne introduce în creația ultimilor ani, desfășurându-se sub ochii privitorului drept o piesă de impresie nealterată, la prima mână, senzorială și pictată instinctiv. Grigorescu se folosește de pensule mai late cu care întinde culoarea pe suprafețe generoase ale panoului de lemn, reușind să esențializeze forma, care, în afara copacului, se topește în volumele cromatice.

Şi tot de Nicolae Grigorescu este semnat şi peisajul Primăvară la Posada (cca. 1900)

Valoare estimativă: € 18.000 – 25.000

La Sinaia, Rucăr, Câmpulung sau pe îndrăgita Vale a Prahovei, atenția artistului se va îndrepta nu asupra personajelor, ci asupra fundalului pitoresc. Printre cele mai îndrăgite locuri se află Câmpina, unde va trăi și lucra în ultimii 17 ani ai vieții. Cutreierând împrejurimile, ajunge și la Posada, un cătun de munte, presărat cu pajiști verzi și adăpostit de codru. Aici își va instala un atelier de vară, unde va reveni timp de câțiva ani la rând și unde motivele picturale alese vor fi peisajele libere în natură. Peisajul de la Posada este prezentat într-o perspectivă aeriană aparte, cu un cer de vară albastru-oriental, arbori răsfirați, prevăzut de un drum șerpuit. Paleta luminoasă descrie introducerea în maniera albă ce avea să îi caracterizeze această ultimă perioadă de creație.

Din maeştrii perioadei interbelice să ne oprim în primul rând asupra lui Gheorghe Petraşcu.

La scăldat, din 1904,

GHEORGHE PETRAŞCU

1872, Tecuci, Galați – 1949, Bucureşti

ulei pe pânză, 65 × 80,5 cm, semnat și datat dreapta jos, cu brun, „G. Petrașcu, (1)904”

Petrașcu își însușește o recuzită profund romantică, așadar recursiv simbolistă: castelul îndepărtat, lacul, crepusculul sau nimfa. De altfel, acest ultim element figurativ avea să prelungească această afinitate a lui Petrașcu față de o tematică simbolistă: nudul feminin și variantele ce pornesc de la acesta justifică într-o bună măsură și opera de față, care este fără îndoială tributară acestor aplecări lirice ale lui Petrașcu. Uleiul de față ne prezintă în prim-plan o reinterpretare inedită a unei scene pseudo-mitologice, din recuzita Simbolismului, în care o suită de personaje se regăsește la marginea lacului, fiind acompaniată și de o prezență animală. Valoare estimativă: 12.000 – 18.000 de euro.

Deşi mai puţin cunoscute de publicul larg, Autoportretele au constituit o preocupare constantă a lui Gheorghe Petraşcu. Chiar dacă pictorul nu a căutat să se definească drept un Rembrandt autohton, Petrașcu ne-a lăsat o serie de uleiuri extrem de prețioase ce ne pot ajuta să înțelegem și omul din spatele pictorului, ca în Autoportret cu pipă (18.000 – 25.000 de euro)

Plein-air-ismul petrașcian a adus în prim-planul discursului pictural o gamă inedită de tehnici de reinterpretare formală, atât în cadrul cromatic, dar mai ales în accesarea dimensiunii materiale a pastei. Motivul, așa cum îl descoperim și în Bufetul de la Șosea, de la mijlocul anilor ’20, se îndreaptă către materialitatea proximă a culturii omului: „Casele vechi boierești, clădirile de altădată cu livriile simple și pline de poezie ale stilului românesc; casele cu streașini largi și cu acoperișuri țuguiate, cu prispe ori pălimare misterioase, cu câte un gârlici de pivniță întunecoasă ce îți lasă impresia ruinei și a părăduirii…”.

Valoare estimativă: € 8.000 – 12.000

Eclectismul tematic al lui Petraşcu ne amintește de opera lui Grigorescu, în seria de pânze realizate în Bretania, în care surprinde câte un personaj feminin pe malul mării, într-una dintre cele mai expresive creații impresioniste românești. În ciclul de lucrări cu acest subiect, Petraşcu prezintă o notă aparte prin faptul că modelul folosit este aproape exclusiv soția sa, alături de care a călătorit în majoritatea itinerariilor realizate în perioada interbelică. Exceptând peisajele realizate în Bretania, marea apare la Petrașcu în urma sejururilor petrecute la Techirghiol, Mangalia sau Balcic. Primul dintre acestea apărea încă din 1915 în imaginarul pictorului, iar cu înaintarea în vârstă Techirghiol devenea popas obligatoriu, datorită în special calităților balneare ale zonei. Aparițiile estivale ale Lucreției (sau ale fiicei sale) descriu picturile anilor ’30 care sunt construite după o rețetă picturală bine studiată de artist. Opera Pe malul mării (12.000 – 18.000 de euro)  este pictată cel mai probabil în lunile de vară ale anului 1937, după ce în mai același an Petrașcu era primit oficial în Academia Română, rostind un discurs despre evoluția picturii românești.

Este de menţionat, dintre operele acestui artist şi Floarea-soarelui, estimată la 2.000 – 3.500 de euro.

Din anii 20 încep să apară florile în naturile statice ale lui Nicolae Dărăscu, de obicei cele de toamnă: cârciumărese, crizanteme, trandafiri. Așezate în căni sunt, în primă fază, însoțite și de alte obiecte, precum cărți, lămpi, fructiere sau de alte componente de recuzită relevante interogației plastic, aşa cum se poate observa şi în Natură statică cu flori şi lulea, estimată la 8.000 – 14.000 de euro.

Gama cromatică nu se îndepărtează de cea care dominase la început și peisajul, roșul și albastrul rămânând suverane. Se observă însă și influența cuceririlor din vastele călătorii. Strălucirea luminii întâlnite la Balcic ori în Deltă pune pe flori alburi sidefate și valorate prin contrastul cu cel de lângă, în roz și galben pal. Buchetele sale sunt mereu bogate, par să erupă din vasul în care stau, revârsându-se către privitor. Alegerea florilor de toamnă, cu predilecție spre cele de câmp, susține senzația de aglomerare, acestea fiind structural flori bogate. Preocuparea pentru lumină se leagă de cea pentru culoare. Aceasta nu descompune, ci irizează aleatoriu petalele, punând în valoare tonuri ascunse.

La acelaşi preţ este  propus şi peisajul Sat din Argeș (8.000 – 14.000 de euro), realizat de pictor în anii 40. În fața peisajului românesc, viziunea lui Nicolae Dărăscu avea să se muleze, atât cromatică, cît și compozițional, pe o structură impresionistă mai personală. Moștenirea experienței neoimpresioniste a fost dialogul a două dominante cromatice în opera sa, roșu și albastru, ceea ce l-a apropiat din nou de metoda lui Cezanne privind raportul cromatic dintre cald și rece. Specific pentru peisajele realizate în ultimii 10 ani de carieră, și mai exact pentru operele realizate în zona Argeșului, Dărăscu își va recalibra încă o dată maniera, pictând mult mai dezinvolt, în pensulații libere, iar culoarea, racordată evident la tușă, va vibra mai mult spre tonurile secundare.

Să adăugăm, de acelaşi artist, Velă în Deltă, datat 1914 şi evaluat la 6.000 – 9.000 de euro.

Din anii 20 datează Vas cu lalele şi boule-de-neige de Theodor Pallady (20.000 – 30.000 de euro)

Atrag atenţia două picturi de Alexandru Ciucurencu:

Pieta, pictată în 1930, marchează infuența unei gândiri universaliste asupra artei și a marilor curente clasice. Acest fapt e lesne de înțeles în special datorită acestor prime opere realizate la începutul anilor „30, așa cum este și opera de față. Alături de primul autoportret cunoscut, Pieta ne introduce profund în prima etapă de creație a pictorului, etapă ce instituia încă de atunci pasiunea pentru asceza compozițională, filtrarea cromatică și esențializarea formală.

Valoare estimativă: € 10.000 – 15.000

Tot lui Alexandru Ciucurencu i se datorează Natură statică cu flori de primăvară, din a doua jumătate a anilor ’30, evaluate la 7.000 – 12.000 de euro.

Ciucurencu, cu o vocaţie naturală de colorist, s-a orientat către acele curente care puneau în centru preocuparea pentru culoare, impresionismul, post-impresionismul și fovismul, care, deşi depăşite în epocă, îi puteau furniza cunoştinţe relevante. Operele primei sale perioade se caracterizau prin interesul pentru obţinerea unui efect pictural rafinat, prin utilizarea tonurilor în straturi subţiri şi transparente şi tendinţa de a investi culoarea cu capacitatea de a conţine forma.

Între impresioniştii români, Samuel Mützner se detaşează prin devotamentul personal pentru cucerirea luminii şi pentru culoare. Lucrând doar în aer liber, dorind să surprindă permanent efectele luminii asupra culorii, Mützner a dovedit a reală adeziune la lecţia impresioniştilor francezi. În continuarea unor tematici preferate de impresioniști, Mützner pare a aborda peisajul în toate variantele sale. De la peisajul marin, la călătoria de studiu, la sejurul de la Giverny, Mützner încearcă să reintrepreteze mereu figurativul pornind de la lumină și perspectivă, iangurând în pictura românească teme absolut unice (Japonia, America de Sud, arhipelagul Mediteranean). Pictorul a abordat des și peisajul urban, o categorie aparte în „cultul” vizual impresionist. Calea Victoriei, operă pictată în 1944, devine cu atât mai interesantă, cu cât observăm forfota unui oraș aflat în plin conflict mondial, o forfotă urbană indiferentă uneori la bombardamentele ce zguduiau Bucureștiul începând cu aprilie 1944. Valoare estimativă: 8.000 – 12.000 de euro.

Provenind din colecţia dirijorului George Georgescu, Ponte Vecchio (Florența) de Eustaţiu Stoenescu este evaluată la 6.000 – 9.000 de euro. Fluiditatea luminii venețiene ori ceața densă londoneză îl învățaseră pe Stoenescu să privească și să redea în manieră personală efectele subtile ale peisajului. Siguranța fusese obținută și prin perspectivele ample din vederile venețiene în care clădirile și oamenii erau topiți în tușe nervoase, exemple ale spontaneității în redare. Operei de față este pictată de Stoenescu în primul său sejur italian.

La hipodrom, picture din 1931 a aceluiaşi artist, ne dă măsura marelui portretist care a fost Eustaţiu Stoenescu.

El restrânge la un moment și câteva pete de culoare o existență parcă mai autentică decât cea reală. Portretele sale, marcate de jocul nuanțelor de gri, roșu închis și alb-crem, unde manifestă o grijă deosebită pentru efectele luminii, pentru sugerarea adâncimii sau reliefului prin degradeuri de ton, se prezintă ca o artă destul de controversată pentru pretențiile vremii, dar, tocmai prin asta, atât de atrăgătoare. Portretul „fetiței în roșu” este una din operele realizate odată cu noua celebritate de care se bucura deja Stoenescu în 1931. Aceleași nuanțe extraodinare de gri alcătuiesc fundalul picturii, același roșu melancolic îmbogățește rochia tinerei, dar ceea ce frapează în această compoziție, debordând de expresivitate, este chipul acesteia. Fata pare că privește în depărtare spre ceva ce nu poate obține. Este o dovadă clară a faptului că Stoenescu a reușit cea mai complexă introducere în portret a elementului psihologic.

Valoare estimativă: 12.000 – 18.000 de euro.

Natura statică cu fructieră și oglindă, de Vasile Popescu, ne introduce într-unul dintre cele mai specifice subiecte ale creației artistului, fiind o variantă a Naturii statice cu oglindă expuse în anul 1936 la Salonului Oficial (astăzi în colecția M.N.A.R.).

Opera de față reia desigur motivul central al fructierei, dar poate mai important, punctează etapa din creația lui Popescu în care albul este centrul pictural compozițional. Rama oglinzii ce se găsea în locuința pictorului, obiect de rezonanță vizuală și simbolistică certă, pictată în albul ca de var introduce prin contrast un discurs cromatic limitat la perioada 1935-1940, definind aceste opere excepționale realizate de Popescu în acei ani.

Valoare estimativă: 6.000 – 10.000 de euro

Colţ de dumbravă de Ion Theodrescu-Sion provine, de asemenea, din colecţia dirijorului George Georgescu. Este estimate la 6.000 – 9.000 de euro şi este flancată în expoziţie de alte două lucrări ale artistului: În grădină, cu acelaşi preţ de pornire, şi Natură statică cu flori și cărți (1.800 – 2.500 de euro).

Desigur este aproape imposibil să faci o selecţie din cele 226 de lucrări propuse în licitaţia duplex Bucureşti-Iaşi, fără omisiuni regretabile.

Să mai amintim totuşi câteva lucrări, dintre care unele mai apropiate de zilele noastre.

Sabin Bălaşa este present în catalog cu Azur, din 1973, estimat la 7.000 – 12.000 de euro.

Un frumos portret de Corneliu Baba, Cici este propus la 4.500 – 5.500 de euro.

Şi nu în ultimul rând, emoţionante picturi semnate de Ştefan Câlţia: Casa cu ochi (2.500 – 3.500 de euro) şi delicatul Vas cu flori de câmp (800 – 1.200 de euro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.