Prieteni cu Vallotton, Bonnard, Manguin, soţii Arthur şi Hedy Hahnloser şi-au alcătuit o colecţie exemplară care destăinuie îndelunga lor relaţie cu aceşti artişti. Peste 80 de capodopere sunt prezentate până în 7 februarie 2016 la Muzeul Marmottan-Monet din Paris. Capodopere de Pierre Bonnard, Paul Cézanne, Giovanni Giacometti, Ferdinand Hodler, Aristide Maillol, Édouard Manet, Henri-Charles Manguin, Pierre-Albert Marquet, Henri Matisse, Odilon Redon, Pierre-Auguste Renoir, Félix-Édouard Vallotton, Vincent van Gogh şi Édouard Vuillard.
Pierre Bonnard, Debarcaderul din Cannes
Totuşi, expoziţia de la Muzeul Marmottan nu are numai scopul de a onora operele expuse pentru prima dată la Paris. Ea îşi propune să prezinte cuplul elveţian în cadrul colecţiei lor de la Winterthur, din Vila Flora, cu o atmosferă unică şi cu o istorie agitată.
Organizată în secţiuni monografice, expoziţia retrasează istoria unuia dintre cuplurile cele mai pasionate de la începutul secolului trecut.
Henri-Charles Manguin, Siesta sau Şezlongul
Hedy şi Arthur Hahnloser nu numai că şi-au trăit viaţa sub semnul artei, dar au transmis această pasiune şi descendenţilor lor. Din acest motiv, extraordinara colecţie constituită în primele decenii ale secolului al XX-lea poate fi admirată încă la Winterthur, în Elveţia, în Vila Flora amenajată prin grija lor. Simplitatea casei le-a plăcut, mai ales că ea contrasta cu exuberanţa vilelor la modă atunci, cu stilul lor “mic castel” şi atmosfera uneori apăsătoare. Silueta limpede şi sobră conferea Vilei Flora o diferenţă eliberatoare.
Albert Marquet
De-a lungul deceniilor, casa de artizan, construită în 1846, a fost metamorfozată de arhitecţii Robert Rittmeyer şi Walter Furrer din Winterthur, care au transformat-o dintr-o casă burgheză într-un cadru pentru artă, amenajând în 1908 faimosul Salon, apoi, în 1926, o sală cu lumină zenitală. Vila Flora forma, împreună cu grădina ei, concepută tot de Rittmeyer în 1916, un ansamblu excepţional în care tapetul din hârtie pictată de mână şi tablourile se completau, pentru că în toate se simţea “spiritul epocii”.
Cezanne, Gardanne vedere dinspre Claou
Prin intermediul acestui ansamblu retrăieşte o pagină esenţială a istoriei artei moderne, dar şi fidelitatea indestructibilă a colecţionarilor faţă de artiştii “lor”.
Pot fi văzute în expoziţie, în primul rând, operele nabiştilor şi fovilor: Femeia albă şi femeia neagră şi Pălăria violet de Vallotton, Efect în oglindă şi Debarcader la Cannes de Bonnard, Semănătorul de Van Gogh, Amazoană de Manet, Portretul artistului de Cézanne, Nisa, Caietul negru de Matisse, Partidă de dame la Amfréville de Vuillard, Anemone de Odilon Redon…
Edouard Manet, Amazoana
Arthur Hahnloser (1870-1936) provenea dintr-o familie de negustori de bumbac, iar soţia sa, Hedy Bühler (1873-1952), se născuse în familia unor fabricanţi de textile, activităţi care asiguraseră prosperitatea localităţii Winterthur, un oraş industrial în apropiere de Zürich.
Arthur a studiat medicina, specializându-se în oftalmologie, Hedy a manifestat de timpuriu capacităţi creative.
Felix Vallotton, Copiii Hahnloser
“Îşi instalase un atelier de arte decorative în Vila Flora, unde fabrica tot felul de textile (perdele, feţe de masă)… dar şi mobile al căror design îi aparţinea”, povesteşte Elisabeth Lasserre-Jäggli, nepoata lor şi membră a Consiliului Fundaţiei Hahnloser. “Înainte de a se căsători, în 1898, Hedy studiase timp de un an pictura la München. Apoi, l-a descoperit pe Giovanni Giacometti. I-a cumpărat două pânze şi a întreţinut o lungă corespondenţă cu el. Graţie lui Giacometti, bunica mea a cumpărat, într-o galerie din Interlaken, primul ei tablou de Ferdinand Hodler: Cireşul din 1905”.
Felix Vallotton, Esterel şi golful Cannes
Acest interes pentru creaţia artistică modernă îl împărtăşea cu un grup de arhitecţi, profesori de istorie şi de artă din Winterthur. “Se întâlneau la cafenea pentru a discuta ce era de făcut în Winterthur, despre artă, dar şi despre concursurile de geraniums… îşi aminteşte Elisabeth Lasserre, citată de Jean-François Lasnier în revista Connaissance des Arts. “Au deschis prima piscină mixtă din oraş. În felul lor, erau revoluţionari. În 1907, când au sosit primele tablouri, au decis că era timpul ca Winterthur să aibă un mare muzeu. Până atunci nu exista decât o sală de expoziţii. În 1913, a fost demarată construcţia, cu contribuţia oraşului, dar şi a mai multor colecţionari. În acea epocă, multe persoane din Winterthur începuseră să colecţioneze artă franceză. În 1911 erau deja 80 de opere de Renoir în acest oraş care avea numai 30.000 de locuitori. Soţii Hahnloser s-au hotărât să organizeze o expoziţie de artă franceză la Primărie, pornind de la colecţia lor în care se găseau atunci 20 de lucrări de Vallotton”.
Felix Vallotton, Pălăria violetă
Din 1908, soţii Hahnloser începuseră să achiziţioneze numeroase opere de pictori parizieni. “Anul de studii la München o pregătise să frecventeze artiştii. După ce i-a întâlnit pe Giacometti şi pe Hodler, Hedy a devenit cu adevărat pasionată de artă… Ea spunea: «Nu trebuie să rămâi într-un punct, trebuie să fii mereu în mişcare»”.
Hedy Hahnloser la Vila Flora
Prietenul ei, Carl Montag, a decis să-i lărgească orizontul şi să pledeze pentru noua pictură franceză: “Trebuie să vii la Paris, aici vei găsi ceea ce ai căutat întotdeauna”, îi scria el. Răspunsul a fost muşcător: “Ce repede renunţi la fidela ta inimă germană pentru a te prosterna în faţa fineţurilor francezilor, delicaţi, dar uneori foarte superficiali, în pofida geniului lor, dragul meu”.
Henri de Toulouse-Lautrec, Roşcata
Depăşind multe prejudecăţi, Hedy Hahnloser, însoţită de soţul ei, face un pelerinaj parizian în 1908. În acest oraş, care era atunci capitala mondială a artei, nu numai că descoperă pictura modernă, dar îi cunosc şi pe artişti. Întâlnirea cu Félix Vallotton marchează începutul unei lungi prietenii, încoronată de opera monografică pe care Hedy i-a consacrat-o în 1936. “Ea l-a invitat pe Vallotton la Winterthur pentru a le face portretele. L-a făcut pe cel al lui Hedy, pe care o arată cu un aer sever şi hotărât, iar în anul următor pe cel al lui Arthur. Frapează grija lui Vallotton de a picta mâinile, prin care a vrut să exprime abilitatea, minuţia chirurgului. Doi ani mai târziu, a pictat portretul celor doi copii, pe care i-a amuzat cu talentul lui de povestitor”.
Henri Manguin, Flora Winterthur
Pictorul fovist Henri Manguin a avut, de asemenea, relaţii strânse cu familia Hahnloser, dovedite de un tablou, Ceai la Flora, pictat în 1912, care deschide simbolic expoziţia de la Muzeul Marmottan.
Ca şi Vallotton, Manguin venea deseori la Winterthour, mai ales în timpul războiului, când s-a refugiat în Elveţia. Prietenia cu artiştii constituie pentru Hedy o manieră de “a-şi trăi epoca”, potrivit propriilor ei cuvinte. Casa Hahnloser a devenit un loc de întâlnire, de schimburi de idei şi de creaţie, un reper pentru artişti. Portretele soţilor Hahnloser şi operele pictate la Flora formează inima colecţiei familiei.
Fellix Vallotton, Femeia albă şi femeia neagră
Această prietenie a reprezentat, de asemenea, o preţioasă alinare atunci când sănătatea lui Hedy s-a deteriorat. În 1909, contractase o tuberculoză. Agravarea bolii, începând din 1911, o obligă să se interneze şi să stea perioade lungi în sanatoriu. Dar, graţie corespondenţei cu Manguin şi Vallotton, poate păstra o legătură strânsă cu universul artei.
Din 1920, Hedy şi Arthur Hahnloser călătoresc des pe Coasta de Azur, unde cumpără în 1923 Vila Pauline din Cannes. Acolo îl vor reîntâlni pe Manguin, dar şi pe Matisse şi Bonnard, cu care au continuat, departe de Paris şi de Winterthur, lungile lor dialoguri.
Henri Matisse, Nisa Caietul negru
“Faptul că i-am întâlnit pe artişti prin intermediul operelor lor şi nu invers a creat o prietenie liberă de orice consideraţii materiale, scria Hedy Hahnloser. Apartenenţa din ce în ce mai intimă la acest cerc de artişti a constituit elementul cel mai bogat al vieţii noastre”.
La sfaturile lui Manguin şi Vallotton
Pierre Bonnard, Ceaiul
Consideraţiile materiale nu sunt totuşi complet absente, pentru că Manguin şi Vallotton au jucat un rol activ de consilieri pe lângă soţii Hahnloser, orientându-le achiziţiile, descoperind cele mai bune opere ale confraţilor lor. Calitatea acestor sfaturi era esenţială pentru colecţionari pentru că ei nu colecţionau din plăcerea de a acumula, ci pentru că “doreau în primul rând să arate evoluţia prietenilor lor artişti”. Într-un fel, dorinţa lor se înrudea cu demersul istoricilor de artă, cu atât mai mult cu cât, după război, familia Hahnloser se interesează de cei pe care ei îi numeau Precursori: Manet, Cézanne, Van Gogh. Semănătorul acestuia din urmă a intrat atunci în colecţia de la Vila Flora.
Odilon Redon, Vasul turcoaz
Aşa arată firul îmbogăţirii unei genealogii postimpresioniste. Totodată, creşterea preţurilor şi reducerea mijloacelor lor materiale i-au obligat la o oarecare parcimonie şi i-au determinat să prefere operele de artă grafică şi sculpturile. Dar fidelitatea lor nu s-a dezminţit. O fidelitate reciprocă şi din partea artiştilor. În fiecare an, avea loc ceea ce Bonnard numea vernisajul Hahnloser. Când îşi trimitea operele la Galeria Bernheim-Jeune, lăsa prima alegere soţilor Hahnloser.
Pierre Bonnard, Plimbare pe mare
La moartea lui Arthur în 1936, pereţii Vilei Flora erau literalmente tapetaţi cu tablouri. Şi dacă achiziţiile au încetat, renumele colecţiei n-a încetat să crească, atrăgând curioşi din lumea întreagă, ceea ce a obligat-o pe Hedy să ceară ajutorul fiicei sale, Lisa.
Odilon Redon, Barca roşie
La moartea mamei, în 1952, aceasta a preluat conducerea şi s-a instalat în vilă, unde, timp de 37 de ani, s-a ocupat de fondurile colecţiei. Împreună cu fratele ei Hans, istoric de artă, a transmis generaţiilor următoare dorinţa de a conserva integritatea acestui ansamblu care leagă istoria familiei de cea a artei moderne.
Van Gogh, Semănătorul
Cei patru copii ai Lisei au creat în 1980 o Fundaţie şi fiecare moştenitor a încredinţat o parte din operele sale instituţiei. În sfârşit, în 1995, Vila Flora a fost deschisă pentru public. Astăzi,viladinWinterthur, pradă a unor dificultăţi bugetare, a încetat să asigure cheltuielile de funcţionare, compromiţând deschiderea ei în continuare. Dar, aşa cum scria Lisa Hahnloser, “atâta timp cât această casă reprezintă ceva pentru vizitatorii ei, ea va continua să trăiască”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.