Carlos Alcaraz, surpriză mare!

Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, a fost eliminat, surprinzător, în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale de 5.950.575 de euro.

Alcaraz a fost învins în trei seturi, 6-1, 3-6, 7-5, de francezul Ugo Humbert, într-o partidă disputată joi.

Humbert (locul 18 ATP) a reuşit un prim set senzaţional, pe care l-a câştigat în doar 26 de minute, iar apoi a cedat setul secund (3-6), înainte de a se impune cu 7-5 în decisiv şi a-şi asigura victoria, după două ore şi 15 minute de joc.

„Este cea mai frumoasă victorie din cariera mea şi este cel mai bun moment pe care l-am trăit pe un teren de tenis”, a declarat la final jucătorul francez, în vârstă de 26 de ani.

La Mastersul de la Paris nu participă nici Jannik Sinner, nici Novak Djokovic.

Rezultate – optimile de finală:
Alexander Zverev (Germania/N.3) – Arthur Fils (Franţa) 6-4, 3-6, 6-3
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.10) – Francisco Cerundolo (Argentina) 6-7 (1/7), 6-4, 6-2
Karen Hacianov (Rusia) – Alexei Popyrin (Australia) 7-6 (7/5), 6-4
Jordan Thompson (Australia) – Adrian Mannarino (Franţa) 7-5, 7-6 (7/5)
Alex De Minaur (Australia/N.9) – Jack Draper (Marea Britanie) 5-7, 6-2, 6-3
Ugo Humbert (Franţa/N.15) – Carlos Alcaraz (Spania/N.2) 6-1, 3-6, 7-5
Holger Rune (Danemarca/N.13) – Arthur Cazaux (Franţa) 3-6, 6-3, 6-4
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.8) – Arthur Rinderknech (Franţa) 6-2, 4-6, 7-6 (7/5)

Programul sferturilor de finală (vineri):
Alexandre Zverev (Germania/N.3) – Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.10)
Alex De Minaur (Australia/N.9) – Holger Rune (Danemarca/N.13)
Ugo Humbert (Franţa/N.15) – Jordan Thompson (Australia)
Karen Hacianov (Rusia) – Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.8)

Recomanda
Author

2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.