
Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” reclamă, în contextul alegerilor prezidenţiale, lipsa „unui dialog real şi autentic” între stat şi cetăţeni şi reproşează Preşedinţiei, foste şi actuale, că „nici în crize, nici în perioade de stabilitate” nu a avut o „preocupare reală pentru întâlniri cu sindicatele, organizaţiile societăţii civile sau reprezentanţii salariaţilor”. Potrivit sindicaliştilor, România are nevoie de un președinte echilibrat care să fie mediator, pentru că economia nu înseamnă doar capital, ci și muncă, iar președintele trebuie să fie angajat față de întreaga societate
„În contextul tensionat dintre cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, Confederaţia Naţională Sindicală Cartel ALFA atrage atenţia asupra unei probleme majore care a fost, din păcate, tratată cu superficialitate de prea mulţi candidaţi: lipsa unui dialog real şi autentic între instituţiile statului şi cetăţenii pe care ar trebui să-i reprezinte. Preşedintele României, conform Constituţiei, este garantul echilibrului între puterile statului şi este mediatorul între societate şi instituţiile publice. În realitate, însă, ultimele două mandate ale fostului preşedinte Klaus Iohannis au arătat contrariul. De-a lungul acestor ani, Preşedinţia a devenit tot mai opacă, tot mai ruptă de nevoile şi vocile celor mulţi. Dialogul social si dialogul civic, în loc să fie cultivat, a fost ignorat sistematic”, spun reprezentanţii CArtel Alfa într-un comunicat de presă.
Sindicaliştii afirmă că „nici în crize, nici în perioade de stabilitate” nu s-a văzut o „preocupare reală” pentru întâlniri cu sindicatele, organizaţiile societăţii civile sau reprezentanţii salariaţilor.
„Situaţia nu s-a îmbunătăţit nici sub actualul Preşedinte interimar, Ilie Bolojan. În ultimele luni, Administraţia Prezidenţială a găzduit o serie de întâlniri exclusiv cu mediul de afaceri – Concordia, Consiliul Investitorilor Străini, AmCham, OMV Petrom sau Băncile Comerciale – fără ca sindicatele sau reprezentanţii lucrătorilor să fie invitaţi. Partenerii sociali sunt reprezentaţi de cele două părţi ale relaţiei industriale: lucrători şi angajatori, reprezentaţi de sindicate, respectiv patronate. Excluderea unei părţi a partenerilor sociali din astfel de discuţii strategice nu este doar o eroare de protocol, ci o decizie politică cu efecte grave asupra coeziunii sociale”, se arată în comunicat.
Reprezentanţii confederaţiei sindicale spun că preşedintele poate oferi, pe calea dialogului, o soluţie crizei actuale marcată de un deficit bugetar ridicat, de un amplu deficit comercial, de o creştere accelerată a cheltuielilor statului cu plata dobânzilor (+84% în ian-feb 2025 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut) şi de o scumpire a datoriei.
„Criza economică actuală nu va putea fi rezolvată prin tăieri oarbe şi austeritate. Aceste politici, promovate în mod recurent de guvernele trecute, nu au făcut decât să adâncească inegalităţile, să scadă nivelul serviciilor publice şi să demobilizeze resursa cea mai valoroasă a statului: oamenii săi. În loc să demonizăm cheltuielile publice şi să-i arătăm cu degetul pe bugetari, ar trebui să ne întrebăm de ce România are în continuare o rată de colectare fiscală printre cele mai mici din UE. Evaziunea fiscală, economia informală, lacunele din legislaţie şi tratamentele preferenţiale pentru anumite categorii de venit continuă să fie tolerate. În campaniile electorale se promite digitalizare, eficienţă şi justiţie socială, dar, în realitate, continuăm să lăsăm miliarde de lei necolectaţi în timp ce vorbim despre tăieri salariale”, se arată în comunicatul citat.
Cartel ALFA reaminteşte că „nu cheltuielile sunt problema”, ci „lipsa de venituri colectate în mod echitabil şi sustenabil”.
„Reforma fiscală reală înseamnă impozitare progresivă a averilor, combaterea eludării fiscale, închiderea portiţelor legale care permit marilor averi să se sustragă de la contribuţia solidară. Austeritatea este o alegere politică, nu o necesitate tehnică. Totodată, constatăm că actualii candidaţi au ca viziune în rezolvarea problemelor dificile cu care se confruntă România vânzarea resurselor minerale primare ale ţării, precum metalele rare, care sunt folosite cu prioritate în sectoare industriale cheie. Este o abordare care pe termen scurt ar putea rezolva unele probleme legate de deficit, insă pe termen lung este o variantă perdantă, fiind o frână puternică în dezvoltarea economiei naţionale pe baza noilor tehnologii”, menţionează sindicaliştii.
România are nevoie de un nou contract social
CNS „Crtel Alfa” susţine că România are nevoie de un nou contract social, iar preşedintele ţării trebuie să fie „primul care să îl susţină”.
„Aceasta înseamnă un angajament real pentru dialog constant cu sindicatele, patronatele şi societatea civilă, pentru transparenţă în deciziile majore şi pentru reafirmarea rolului serviciilor publice. Este nevoie de politici care să pună oamenii în centrul atenţiei, nu doar cifrele. Avem deja la dispoziţie instrumentele necesare pentru acest nou contract social: Pilonul European al Drepturilor Sociale, Declaraţia de la La Hulpe, Convenţia de la Porto. Aceste documente oferă un cadru coerent şi solid pentru promovarea unor condiţii mai bune de muncă şi de trai în România”, explică reprezentanţii Cartel Alfa.
Confederaaţia sindicală îşi exprimă „disponibilitatea totală” de a lucra împreună cu viitoarea Preşedinţie pentru a transforma aceste principii în politici concrete, în beneficiul tuturor lucrătorilor.
„România are nevoie de un preşedinte echilibrat. Nu de un preşedinte doar pentru investitori, ci de un preşedinte pentru toţi cetăţenii. Preşedintele ţării nu ia locul preşedinţiilor camerelor de comerţ, asociaţiilor de investitori sau grupurilor de lobby. Economia nu înseamnă doar capital, ci şi muncă. Nu doar investitori, ci şi angajaţi. Un lider real înţelege că viitorul unei naţiuni nu se construieşte pe monolog, ci pe dialog, cu toţi actorii relevanţi din societate. România are nevoie de un preşedinte care să fie prezent, lucid şi angajat faţă de întreaga societate”, se mai arată în comunicatul citat.
Foto Arhivă
Pai fratilor, va lipseste „dialogul autentic ” a lui Ceausescu ca veriga de tranzitie de la popor la PCR .
sindicatele nu realizeaza nici acum ca dupa 35 de ani de „democratie”, muncitorii rromani sunt acum priviti ca sclavi… nu are niciun rost pentru presedinte si guvern sa se intalneasca cu reprezentantii sclavilor, ca nu ei le platesc campaniile electorale, ci patronatele, corporatiile si interesele straine. daca e sa se intalneasca, se intalnesc cu sindicatele institutiilor de forta, militie, jandarmerie, „magistrati”, securisti, etc… aia care sa-i apere de sclavi
„Criza economică actuală nu va putea fi rezolvată prin tăieri oarbe şi austeritate.”
Nicusor va face ce a facut si la primarie. Daca ar fi avut vreo alta inspiratie ar fi aplicat-o
Taie, taie, taie tot de pe lista. Asta-i politica pe care o va impune. Ca Basescu.
Taie constructia spitalelor, taie ajutorul bolnavilor de cancer. ….
O fi vazut si sindicatele.
Dar, tot Nicusor, -vorbeste lumea–si-a marit substantial salariul, deoarece, semneaza lucrari facute din fomnduri UE?!
Ca atare, sindicatele vad intentia lui Bolojan, care afirma ca, intentioneaza sa faca aceeasi coalitie PNL-PSD-USR-UDMR. Pt Bolojan nu-i problema ca ac doua partide sunt atat de contestate si nu au mai primit voturi de incredere.Merge pe sintagma ”Noi putem ”!
Alegerea lui Nicusor presupune continuarea guvernarii exact cum a fost pana azi. (aducere in faliment cu toate aspectele sale). Nu ai cum crede oricat de propagandist pro Sistem esti ca PNL, PSD , USR + Secu’ (UDMR sunt prea mici, nu conteaza) vor putea guverna altfel cu aceiasi oameni de cum au facut-o si pana acuma. Si nici nu vor ptr ca au in continuare si aceleasi interese.
Nicusor azi inseamna continuitate si stabilitate in nenorocirea economica si financiara in care ne-au bagat cei care vor sa guverneze si dup 18.05.2025.
Cu Simion exista o speranta, cu Nicusor certitudinea si ptr viitor a situatiei prezente.
schimbati titlul de la „ce a lasat usor” pt ca va fost eliminat articolul…
Președintele trebuie sa fie, obligatoriu, apolitic, și cum îl pupa pe bot pe (editat) pe gura la vedere, e președinte a politic cum e mama prihănită, deși e pe lumea cealaltă. (editat) execută ordin și dispoziții până când apare urmașul (editat)plantat sa continuie executarea dispozițiilor apărute de peste tot! Au urlat tot ce vor face daca câștiga prezidențialele, de ce am accepta repetarea mizeriilor din timpul lui Petrov (editat)turnător cu justiție la tv, arestări fara infracțiune, învinuiri fara vinovații și tăieri de drepturi financiare tocmai celor care nu au beneficiat de creșteri finanțe! Cumva vom trăi alți 10 ani blestemați din cauza (editat) care votează aceeași clasă politică mizera care a distrus economia și țara, destinul progeniturilor noastre și alungat cetățenii din Romania?!
Corect: România, tot dupa „model” occidental = sa distrugem muncitorimea = „privatizari” ale investitiilor COLECTIVE timp de zeci de ani, si „restituiri”) , ca sa nu mai aveam „lupta de clasa”, „marxism”.
Vorba lui Eminescu- “Cînd sclavul își venerează lanțurile e inutil să-i vorbești de libertate!”. Dacă pe vremea lui Marx proletariatul își fabrica singur lanțurile cu care era constrâns , acum la noi #reziștii produc și livrează PLĂCUȚE SUEDEZE . Votați-i PSD-eilor că au cu ce vă cadorisi !
Pai presedintii romani sunt reprezentantii intereselor UE, NATO, marilor finante in Romania si nu reprezentantii romanilor in fata entitatilor straine.