Cât costă, de fapt, parcarea în București? ANPC nu e de acord!

Nu mai poți parca fără să plătești. Fie că ești în centrul Capitalei, fie în vreun cartier. Locurile sunt, mai toate, marcate. Și cât costă? Te uiți și vezi! 5 lei! În realitate, eu e chiar așa însă. Compania care administrează locurile de parcare are o explicație. Protecția Consumatorilor nu e de acord. Nici șoferii, desigur!

Dacă citește cu atenție tot ce scrie în partea de jos, adică pe panou, cu litere foarte mici, poți să vezi că modul în care plătești contează. Adică pentru o oră poți scoate din buzunar mai mult de 5 lei. Ți se va retrage o sumă mai mare dacă faci plata prin SMS. Adică  6,50 lei  în loc de 5 lei.  Este cea mai folosită metodă de plată. Tariful fix se poate plăti numai prin aplicația primăriei. Nu prea funcţionează.

Și ar mai fi o problemă! Taxa e în euro. Fluctuează de la o zi la alta…

”Oricare dintre componentele unui preţ trebuie să fie inclus în cel final, tocmai pentru a nu da naştere unor situaţii discutabile, în funcţie de variaţia acestora, fie schimbul valutar, fie din alte condiţii subiective ale operatorului economic. În opinia noastră, inclusiv tariful în euro la acel moment era o poveste ce nu respecta exigenţele legale”,  a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC, pentru TVR.

În ceea ce privește plata prin SMS, este vorba despre un comision al operatorilor de telefonie mobilă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

16 Comentarii

  1. Multumesc pentru articol! Ar trebui adusa i lumina aceasta suprataxare aberanta a cetatenilor, deja platitori de taxe si impozite – PREA MARI! va amintiti de taxa de statiune a dansatorului raduku? ilegala si neconstitutinala, in conditiile in care plateai taxa de statiune ? asta fac politrucii si dictatorii inventeaza taxe cu care ei umfla buzunarele stapanilor si ne saracesc pe noi. PE SOMNUL NOSTRU!

  2. Ciufulici Pogonici ce zice? Sunt chestii mafiote marunte dar care sfideaza si enerveaza pe toti bucurestenii.

  3. Prin hotărârea consiliului local parcarea trebuie sa poată fi plătită la parcometru sau la taxator. Pana nu se asigura posibilitatea consumatorilor de a plăti legal primăria nu ar avea dreptul de a aplica amenzi

  4. Dungile pe asfat numite aiurea parcari sunt cea mai mare escrochrie din statul asta esuat.in toate localitatile. txele platite la primarie de ce se mai incaseaza? nu poti sa tragi masina pe drepta 5 minute ca trebuie sa dai bani hotilor! mai bine te plimbi si poluezi orasul! Plata ar trebui perceputa doar la parcarile special amenajate.

  5. Din păcate taxele mari de parcare sunt singura modalitate de a descongestiona oraşul (cu excepția interzicerii complete a maşinilor în oraş, dar cred că nu vrem să ajungem până acolo), plus amenzi drastice pentru cei care le parchează aiurea.
    Maşinile ar trebui lăsate la periferie sau acasă şi folosit transportul în comun. Care s-ar dezvolta şi ar merge mai bine, pe aglomerație scăzută.
    În străinătate cine intră pe banda de autobuz rămâne fără permis, la noi se foloseşte ca parcare, că e moca 😁. Uitați-vă pe lângă Piața Alba Iulia: toți şmecherii vin la cluburi şi restaurante şi-şi lasă maşina în stradă, deşi există parcare subterană goală.
    Foarte mulți iau maşina chiar dacă au de mers 3 stații până la birou şi tot aşa. Oricâte parcări s-ar mai construi, vor apărea mai multe maşini şi situația se va înrăutăți. Deci e inutil.

    Aşa că: taxe mari de parcare = transport civilizat în oraş.

    Dacă nu, la un moment dat se va ajunge la soluția finală, respectiv interzicerea maşinilor personale. Şmecherii tot se vor descurca, fiindcă vor folosi maşinile de firmă, dar voi, cei care mă veți înjura în postările ulterioare, veți merge şi la supermarket pe jos şi vă veți rupe mâinile cărând sacoşe.
    Aştept insultele de rigoare.

    • Taxe mari de parcare: iti recomand, cu caldura, sa te te duci one way ticket in china – vezi ca au orase de 6 minute. vei fi fericit…pa!

    • nu te injur dar deocamdata nu ai transport in comun civilizat, nici ieftin, nici util in privinta intervalelor orare, nici optimizat in privinta legaturilor cu alte mijloace de transport. sau in functie de solicitare si nevoi asa ca lasa vrajeala, poate vreti unii care va permiteti sa circulati doar voi prin oras! In orasul meu am renuntat o zi la masina si am stat in statie 1 ora pana a venit un mijloc de transport care a luat ITP-ul fara sa ajunga la stati!! In acea ora cu masina personala imi rezolvam treaba. restul sunt lozinci

  6. De ce este taxa de parcare din Bucuresti in euro si varziaza de la o zi la alta? De ce,am trecut la euro si nu stiu eu? De ce in Bulgaria de exemplu preturile din reclamele la masinile Dacia sunt trecute in leva,in Ungaria in forinti,in Polonia in zloti iar la noi in euro? De ce? Adica intru pe Dacia Bulgaria si vad preturi in leva iar la noi in euro,chiar asa de colonie infecta am ajuns?

  7. Smenul cu dungile albastre mazgalite pe asfaltul patriei trebuia demult sa intre in vizorul procurorilor. Nu intru in detalii juridice, le stiu ei mai bine. Dar pentru ca Romania este o „democratie” de tip sud american de cea mai buna calitate, ramane cum am stabilit! Sa parcati bine!

  8. România a trecut la euro? Când se va termina cu această şmenuială de prost gust? MANOOOOOOLE, LEU SAU EURO?

  9. E uite cat de prosti suntem ! Tarif in euro, de parca primaria e o multinationala, iar plata NUMAI prin SMS ca sa manance si multinationala adevarata ! Ca si in cazul bancilor trebuie sa ai cont, altfel mori cu banii in buzunar sau mori cu banii tai la ei in buzunar ! ANPC ul asta face doar figuratie si teatru imbecil pentru prostime – se face ca lucreaza – !

  10. Toate orasele mari din tara au parcarea reglementata strict si nu comenteaza nimeni. Cluj, Timisoara, Iasi, Brasov. Acolo se poate. Pe la Constanta lucrurile sunt asa si asa.
    In Bucuresti nu se poate.
    Plata trebuie facuta in lei obligatoriu.
    Daca esti valoros parchezi intre 2 dungi albastre, daca nu mergi cu SNTB. Acesta va fi criteriul de departajare in curand.

  11. Ce e mai interesant e că nimeni nu mârâie.
    Lumea tace și plătește, că așa a vrut primarele.
    Da, de acord cu taxa de parcare, DUPĂ CE faci parcările REZIDENȚIALE!
    Adică, stai în blocul ăla de pe bulevard și trebuie să plătești parcarea?? Păi parcă era o lege care-ți dădea dreptul la o suprafață delimitată, tu locuind acolo și plătind și toate nenorocitele alea de impozite.
    Dar, na, ce să aștepți de la români. Ei vor să vină week-end-ul mai repede și să se înghesuie pe Valea Prahovei ca să bage sub nas clătite la 12 lei fleașca…
    Plătiți, atunci.
    Prostu’ plătește, întotdeauna.

  12. 1. Parcarile – albastre sau încă albe – nu sunt marcate corespunzător în majoritatea cazurilor (lipsesc liniile separatoarecare marchează locurile), deci sunt ilegale.
    2. S-a spus că au fost create noi locuri de parcare, dar de fapt locurile de parcare fără plată au devenit locuri de parcare cuplată. Parcări în fond de reședință au devenit astfel parcări cu plată. ABERANT!
    3. ‘Molima albastră’ trebuia să fie doar în inelul central. De ce s-a extins? Era forma rapidă de a obține BANI???
    4. De ce să plătești 5 lei dacă stai 10 minute ? Parcometrele vechi sau taxatorii erau buni, dar au fost eliminați așa cum au fost eliminate telefonistele (de exemplu), ca să fie introdus ROBOTUL ! Totul pentru PROFIT, nu pentru cetățeni.
    5. Cum să lași mașina personală pentru transportul public ? Este acesta BUN ? Există orare afișate, ca în alte țări. TREBUIA optimizat mai întâi transportul public, pentru a avea apoi pretenția ca cetățenii să renunțe la mașina personală.
    6. Aproape toate parcările cu plată din București sunt făcute lângă trecerile pentru pietoni, și nu la 25 m de acestea, cum cere Art. 142, alin. (e) din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, modificat de HG 965/2016. Deci, sunt ILEGALE ! Și iau bani de la cetățeni, ilegale fiind!!!
    7. Ați văzut pe undeva prin București ‘parcări pe trotuar’, semnalizate regulamentar? Ele trebuiau amenajate de către administratorul drumului public prin Art. !44, alin. (2), (3) din Regulamentul de mai sus încă din 2017. Pentru că majoritatea mașinilor care parchează/staționează pe trotuar sunt ale locatarilor rezidenți. Nu poti cere unui rezident să plătească parcare cu plată (5 lei ora) sau să meargă la o parcare subterană cu plată. Aici este PROBLEMA !
    8. În alte țări nu există cele două noțiuni – parcare și staționare – există doar parcare.

  13. Adica romanii nostrii nu au fost in stare sa maraie pe vremea lui Ceausescu cand nu puteau sa mearga la veceu de foame , stateau in frig si intuneric, si or face gat acum pentru 5-6 lei la parcare pentru beamveuri si mertzane?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.