Cat costă securitatea națională?

1000 de euro pe MWh – Dovada vie că am distrus securitatea energetică a României

Nu mai este doar o simplă „vârf de consum” din cauza caniculei. Este semnalul clar al unei catastrofe anunțate pe care guvernanții noștri au ignorat-o ani de zile. România nu mai are suficiente capacități de producție de energie securizată.

Chiar și în plin soare, când panourile fotovoltaice ar trebui să inunde piața, prețul nu mai scade sub 100 de euro/MWh. Acum două săptămâni, la prânz, energia era aproape gratis. Astăzi – aur curat. Aceasta nu mai este o anomalie. Este dovada zdrobitoare a falimentului strategic al sistemului energetic românesc.

Sursa: OPCOM

Termocentralele noastre stau sufocate. Vara, lipsa apei de răcire le transformă în fierărie inutilă. Situația este la fel de gravă și la marile centrale nucleare. Ungurii au fost deja forțați să reducă producția la Paks din cauza temperaturilor extreme. Tehnologia sovietică de acolo dă semne de slăbiciune exact când avem mai mare nevoie de ea.

La noi, Cernavodă merge doar cu un reactor în aceste săptămâni critice. Deocamdată nu a fost oprită, dar nivelul Dunării scade dramatic, iar istoria ne-a arătat că și tehnologia CANDU poate intra în criză.

Există o singură soluție care ar fi salvat situația: reactoarele SMR de la Doicești. Dacă proiectul NuScale ar fi fost deja în funcțiune, am fi avut energie sigură, flexibilă și independentă de capriciile vremii și de Dunăre. Dar nu este. Și vina pentru asta o purtăm cu toții – politicieni, birocrați și o clasă politică ce a preferat discursuri verzi goale în loc de investiții reale în energie de bază.

România se află în pragul unei crize energetice istorice. Dacă nu se trezește urgent, vara asta riscăm nu doar facturi uriașe, ci întuneric, haos economic și umilire națională. Timpul pentru vorbe frumoase a expirat. Acum plătim prețul inconștienței. (Textul de mai sus este adăugat după ce au fost înregistrate prețurile apocaliptice la energia electrică și se integrează perfect în articolul scris cu câteva zile în urmă.)

Prea puțini bani pentru apărarea armată!

Bugetul României pe 2026 prevede venituri de numai 736,5 miliarde de lei și cheltuieli de 864,3 miliarde de lei, generând un deficit de 127,7 miliarde de lei (6,2% din PIB). În acest context dramatic, Ministerul Apărării Naționale primește doar 49,426 miliarde de lei, adică un modest 2,45% din PIB, la care se adaugă 112,593 miliarde lei credite bugetare. Suma pare mare la prima vedere, dar devine ridicol de mică atunci când vorbim de securitatea unei țări aflate la frontiera NATO, în plin război la porțile Europei. Românii au tot dreptul să se întrebe: de ce alocăm atât de puțin pentru apărare într-o lume din ce în ce mai periculoasă?

Din bugetul MapN, doar 18,8 miliarde lei (38%) merg către înzestrare – adică spre armament, echipamente și capabilități moderne de care armata are disperată nevoie. Alte 2,74 miliarde se duc pe infrastructura militară, iar restul se consumă pe cheltuieli curente (27,14 miliarde), personal (13,88 miliarde) și asistență socială (6,5 miliarde). Aceste cifre arată o realitate crudă: România cheltuie mult prea puțin pentru a-și asigura adevărata apărare. La 2,45% din PIB rămânem sub ținta NATO de 2%, dar mai ales sub nevoile reale ale unui context geopolitic exploziv.

Este un scandal național că, în timp ce amenințările se înmulțesc, bugetul de apărare rămâne anemiat și insuficient. Cu un deficit bugetar uriaș, prioritățile par complet inversate: cheltuim enorm pe alte domenii, dar strângem cureaua exact acolo unde nu ne permitem să fim vulnerabili. Cât va mai costa această subfinanțare cronică a securității naționale? Românii merită răspunsuri clare și, mai ales, o creștere reală și urgentă a investițiilor în apărare – înainte să fie prea târziu.

Mâna de ajutor UE

Chiar și cu resursele interne limitate, România mizează pe instrumentul european SAFE – Security Action for Europe, un fond temporar al UE cu un buget total de 150 de miliarde de euro la nivel european. Pentru țara noastră alocarea discutată este de aproximativ 16,6–16,7 miliarde de euro, adică peste 82 de miliarde de lei. Acești bani vin sub formă de împrumuturi pe termen lung, nu granturi, și reprezintă o completare esențială pentru apărarea națională. În contextul actual de instabilitate, securitatea nu are preț: trebuie să coste oricât este necesar ca să existe cu adevărat.

Fondurile SAFE sunt structurate pe trei direcții strategice: înzestrarea militară (achiziții de tehnică, sisteme de apărare, drone, muniții, nave și transportoare), dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare (proiecte civile-militare, infrastructură critică și transport strategic) și consolidarea industriei naționale de apărare (producție, mentenanță, transfer de tehnologie și cooperări industriale). Aceste investiții sunt vitale. Indiferent de costul final, România nu își poate permite să rămână vulnerabilă la frontiera estică a NATO – securitatea țării și a cetățenilor trebuie garantată cu orice preț.

Important de știut este că sumele din SAFE nu intră direct ca venit permanent în bugetul de stat. Ele apar treptat, sub formă de credite bugetare sau credite de angajament, pe măsură ce proiectele sunt aprobate și implementate, cu rambursare ulterioară. Acest mecanism complică lucrurile, dar nu schimbă realitatea de fond: securitatea națională trebuie finanțată adecvat, indiferent dacă banii vin din bugetul intern sau din instrumente europene. Orice ezitare sau subfinanțare este un risc inacceptabil. România are nevoie de mai mult – mult mai mult – pentru că, până la urmă, libertatea și suveranitatea nu au preț.

Să privim și din alt punct de vedere!

Nu sunt în măsură să analizez în detaliu modul în care sunt cheltuiți banii din bugetul Apărării, ce echipamente se achiziționează și cât de utile sunt acestea pe câmpul de luptă. Există specialiști în Ministerul Apărării Naționale, sperăm neafectați de grupuri de interese naționale sau internaționale, care au misiunea să evalueze corectitudinea și eficiența acestor cheltuieli viitoare. Rolul meu este să ridic problema costurilor securității naționale dintr-o perspectivă mai largă, strategică și economică.

Cred cu tărie că orice capital străin care intră în România, orice tehnologie de ultimă generație importată și orice împrumut internațional obținut reprezintă un câștig major pentru securitatea țării. O companie serioasă nu investește miliarde de euro într-o țară nesigură. Un stat dezvoltat nu transferă tehnologie avansată unei națiuni vulnerabile. O bancă internațională nu acordă împrumuturi consistente unei țări cu risc ridicat. Fiecare astfel de flux financiar sau tehnologic este, implicit, un vot de încredere în stabilitatea și capacitatea noastră de apărare.

Când vorbim despre investiții americane, despre bănci sau tehologie emricană, la care adăugăm parteneriatul strategic cu Statele Unite, mesajul devine și mai clar: prezența lor puternică pe teritoriul României semnalează că securitatea noastră este în curs de a deveni solidă. Nimeni nu-și asumă riscuri majore într-o zonă instabilă. De aceea, cu cât atragem mai multe astfel de inputuri străine – capital, tehnologie, credite –, cu atât mai puternică devine postura noastră de securitate. Concluzia este una singură: securitatea națională trebuie să coste oricât este necesar. Nu ne putem permite să fim vulnerabili, pentru că prețul slăbiciunii ar fi incomparabil mai mare decât orice sumă investită astăzi în apărare.

Concluzia primului capitol al articolului scris săptămâna trecută este ca avem pattern-ul repetat al eșecurilor proiectelor energetice americane ridică o întrebare incomodă: este vorba doar de coincidențe sau de o incapacitate structurală și cronică a statului român de a transforma parteneriatul strategic cu Statele Unite în proiecte energetice concrete, funcționale și de succes?

Investițiile americane sunt cel mai puternic scut al României!

Am fost acuzat de părtinire atunci când am demontat punct cu punct afirmațiile incorecte, trunchiate sau de-a dreptul false din spațiul public referitoare la proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești. Realitatea este că NuScale aduce în România tehnologie nucleară de generație III+, ale cărei standarde de securitate sunt garantate de aprobările și certificările strictelor autorități americane (NRC) și românești (CNCAN). (Criticii care îl compară doar cu costul final al reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă ignoră deliberat sumele deja investite și infrastructura vizibilă realizată de-a lungul anilor – date esențiale care sunt sistematic ascunse în dezbaterea publică.)

Dar proiectul de la Doicești nu este singura investiție strategică. NVIDIA intenționează să dezvolte în Dobrogea proiectul Black Sea AI Gigafactory – un centru regional de date și hub de inteligență artificială de ultimă generație, cu o valoare estimată la aproximativ 4 miliarde de dolari. Acesta nu ar fi o fabrică clasică, ci un veritabil pol de putere de calcul avansat, destinat antrenării și rulării modelelor AI, cu impact major asupra întregii regiuni a Mării Negre.

Toate aceste inițiative se înscriu într-un acord strategic cu Statele Unite care depășește 30 de miliarde de dolari. Pe lângă reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și reabilitarea reactorului 1 (care începe la 1 ianuarie 2027), lista include SMR-urile de la Doicești, parcurile fotovoltaice ale CE Oltenia, lanțul de stocare a energiei verzi în Arcul Carpatic (în parteneriat cu Laboratorul Național pentru Energie Regenerabilă – NREL din SUA), infrastructura de gaze din Marea Neagră (în colaborare cu Transocean Barents) și coridorul vertical de gaze care leagă Grecia, Bulgaria, România, Moldova și Ucraina. Fiecare dolar investit de partenerii americani în aceste proiecte nu este doar capital – este un pilon real de securitate națională și regională. Iar securitatea, așa cum am spus, trebuie să coste oricât este necesar pentru a exista.

Adevărata securitate a României nu se măsoară doar în miliarde de lei alocate direct bugetului Apărării, ci mai ales în capacitatea noastră de a atrage și proteja investiții strategice de valoare mare din partea partenerilor occidentali, în primul rând americani. Istoria demonstrează cu claritate un adevăr dur: nicio țară în care s-au instalat investiții importante – capital, tehnologie avansată și interese economice profunde – nu a fost atacată. Atunci când companii precum NVIDIA, NuScale, Fluor, sau alți giganți americani își asumă riscuri majore pe teritoriul nostru, ei devin automat garanți indirecți ai securității naționale. Partenerii nu investesc miliarde de dolari într-o zonă vulnerabilă sau instabilă – prezența lor este cea mai puternică asigurare că România contează și că securitatea sa este un interes strategic direct pentru Statele Unite.

De aceea, fiecare proiect energetic, nuclear, de inteligență artificială sau de infrastructură american finalizat reprezintă un blindaj mult mai eficient decât orice discurs politic. Aceste investiții creează interdependențe care descurajează agresorii și mobilizează resurse externe reale pentru apărarea lor. Securitatea națională trebuie să coste oricât este necesar tocmai pentru a face posibil acest tip de parteneriat profund. Dacă vrem cu adevărat să fim protejați, prioritatea zero trebuie să fie atragerea și susținerea fără ezitare a capitalului și tehnologiei americane – singurele care au demonstrat consecvență și impact strategic pe termen lung.