Câţi bani se vor câştiga în 2016 la Australian Open

Sumă record alocată în 2016. Pierzi în primul tur, dar iei bani serioşi. Câţi bani au câştigat învingătorii din 1969. Diferenţe uriaşe de bani la performanţe egale.

Bătălia pentru 44 de milioane Au$

Pentru ediţia cu numărul 104 a Australian Open, organizatorii au alocat o sumă record pentru premiile în bani: 44 de milioane de dolari australieni (1,45 Au$ = 1 US$). În funcţie de clasare în competiţie, premiile sunt următoarele:

Simplu masculin şi feminin

  • câştigător turneu – 3.800.000 Au$

  • finalist – 1.900.000 Au$

  • semifinalist – 800.000 Au$

  • sfertfinalist – 400.000 Au$

  • turul IV – 200.000 Au$

  • turul III – 97.500 Au$

  • turul II – 60.000 Au$

  • turul I – 34.500 Au$

  • Q 3 – 20.000 Au$

  • Q 2 – 12.000 Au$

  • Q 1 – 6.000 Au$

Dublu masculin şi feminin

  • câştigători – 650.000 Au$

  • finalişti – 325.000 Au$

  • semifinalişti – 160.500 Au$

  • sfertfinalişti – 80.000 Au$

  • turul III – 40.000 Au$

  • turul II – 23.000 Au$

  • turul I – 14.800 Au$

Dublu mixt

  • câştigători – 150.000 Au$

  • finalişti – 75.500 Au$

  • semifinalişti – 37.500 Au$

  • sfertfinalişti – 18.750 Au$

  • turul II – 9.000 Au$

  • turul I – 4.500 Au$

Cum a evoluat fondul de premiere în 10 ani

2016: 44.000.000 Au$

2015: 40.000.000 Au$

2014: 33.000.000 Au$

2013: 30.000.000 Au$

2012: 26.000.000 Au$

2011: 25.005.635 Au$

2010: 24.094.000 Au$

2009: 23.140.000 Au$

2008: 20.600.000 Au$

2007: 20.000.000 Au$

Învingătorul din 1969 = învinsul din Q1 din 2016

Desigur, un turneu de Grand Slam reprezintă o mană cerească pentru jucătoarele mai modeste. Chiar şi cele care pierd în primul tur pe tabloul principal, obţin o sumă frumuşică (în jur de 24.000 de USD), care le asigură o stabilitate financiară pentru următoarele 4 luni şi implicit participarea la diferite turnee în perioada respectivă. Numai că lucrurile nu au stat întotdeauana aşa. În 1969, avem prima ediţie a turneului din Australia din „Open Era” (admiterea jucătorilor profesionişti) şi implicit prima ediţie la care se acordă premii în bani. Numai că atunci, fondul total de premiere era de 26.000 de USD pentru bărbaţi (deci cât câştigă acum un jucător sau o jucătoare care îşi face bagajele după primul tur) şi de 7.500 USD pentru întrecerea feminină. Câştigătorii la simplu din 1969, Rod Laver şi Margaret Court au primit 5.000 USD, respectiv 1.500 USD. Practic, câştigătorul de acum 47 de ani, a primit atâţia bani cât primeşte în 2016 un jucător care pierde în primul tur al calificărilor.

Fondul de premiere în „epoca de aur”

Aţi putut observa mai sus, că în ultimii 10 ani, fondul de premiere a crescut constant, ajungând să fie dublu în 2016 faţă de 2007. Lucrurile nu au stat însă aşa în „epoca de aur” a tenisului (1968 – 1983). În 1970 fondul de premiere a scăzut: 12.000 USD la masculin, 2.000 USD la feminin. Între 1971 şi 1983 am avut următoarele sume:

  • 1971: masculin 50.000 USD – feminin 10.000 USD

  • 1972: masculin 8.000 USD – feminin 6.800 USD

  • 1973: masculin 31.000 USD – feminin 22.000 USD

  • 1974: masculin 42.000 USD – feminin 33.000 USD

  • 1975: masculin 51.000 USD – feminin 42.000 USD

  • 1976: masculin 75.000 USD – feminin 30.000 USD

  • 1977: masculin 200.000 USD – feminin 50.000 USD

  • 1978: masculin 300.000 USD – feminin 35.000 USD

  • 1979: masculin 350.000 USD – feminin 50.000 USD

  • 1980: masculin 350.000 USD – feminin 200.000 USD

  • 1981: masculin 400.000 USD – feminin 200.000 USD

  • 1982: masculin 450.000 USD – feminin 350.000 USD

  • 1983: fond total (masculin +feminin) – 500.000 USD

Câştiguri şi …câştiguri

După cum se poate observa, există diferenţe enorme între fondurile de premiere din „epoca de aur” (perioada este astfel denumită pentru că atunci au evoluat cei mai mari jucători şi jucătoare din istoria tenisului, iar numărul jucătorilor de top, era mult mai ridicat decât în perioada actuală), şi cele din ultimii ani. O să vă prezentăm sumele câştigate de trei jucătoare care au obţinut performanţe de senzaţie în tenis, dar în perioade diferite:

  • Margaret Court (Australia): 14.800 USD în 1973, pentru câştigrea Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open

  • Steffi Graf (Germania): 877.724 USD în 1988, pentru câştigrea Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open

  • Serena Williams (SUA): 8.648.771 USD în 2015, pentru câştigrea Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi calificarea în semifinale la US Open

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.