Șoferul unui camion care a fost surprins în timp ce conducea, pe contrasens, la intrarea în orașul Constanța, este căutat de polițiști. Incidentul a avut loc pe drumul DN 39 și a fost filmat de unul dintre participanții la trafic, așa că imaginile au ajuns în spațiul public. Intenția șoferului a fost aceea de a scurta drumul către o benzinărie, unde intră prin zona de ieșire, după ce a mers cîteva zeci de metri pe contrasens.
Imaginile au ajuns și la polițiștii constănțeni, care au început cercetările pentru identificarea șoferului.
„Se fac verificări pentru identificarea autocamionului și a conducătorului auto. Acesta, pentru circulație pe sensul opus de mers, riscă suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile și amendă din clasa III de sancțiuni, cu 6-8 puncte amendă”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.