(VIDEO) Ce-ai făcut, Halep?

A fost un meci al contrastelor. În vreme ce în setul 2 aproape că n-a existat, în setul 3 Simona s-a dezlănțuit, dominând categoric.

(VIDEO) Ce-ai făcut, Halep?

A fost un meci al contrastelor. În vreme ce în setul 2 aproape că n-a existat, în setul 3 Simona s-a dezlănțuit, dominând categoric.

Simona Halep s-a calificat marți seara în turul 2 al US Open după ce a învins-o pe americanca Nicole Gibbs, locul 135 WTA, scor 6-3, 3-6, 6-2.

A fost o victorie a contrastelor. În timp ce în cea mai mare parte a setului 2 românca aproape că n-a existat, comițând numeroase greșeli neforțate, în setul 3 Simona s-a dezlănțuit, dominând categoric.

Halep a început convingător (setul 1), a continuat mediocru (setul 2) şi a terminat în stil de mare campioană (setul 3) după aproape două ore.

„Mă simt bine că m-am întors la US Open. Publicul a fost extraordinar, n-am simțit că am jucat în fața unei americance. Datorită vouă am luptat până la capăt! Nicole a început să joace mai bine în setul doi, eu am fost dominată, nu mai aveam așa multă energie, apoi m-am resetat în plan mental. Am început să o atac, să vin mai des în față. Ea a jucat foarte bine, dar așa am reușit să câștig azi. Pot să visez din nou la acest turneu (râde – nr.)? Nu e ușor, fiecare meci de Grand Slam e complicat. Mă bucur că am reușit să câștig aici după trei ani, pierdusem doi ani la rând în primul tur”, a spus jucătoarea româncă la interviul de după meci.

Ulterior, a explicat că a fost stresată în condițiile în care în ultimii doi ani a fost eliminată la US Open din primul tur: ,,Presiunea a fost greu de gestionat azi. Să câstigi doar un meci în 3 ani la US Open este destul de dificil, dar am reuşit să depășesc momentul. Am fost stresată înainte de meci, ştiind că voi juca pe acelaşi teren pe care am pierdut anul trecut. Nu a fost uşor, însă mă bucur că am reuşit în setul trei să joc mai bine decât în primele două.

Lui Nicole îi place să returneze. Astăzi am lovit mingea puternic, am fost agresivă, dar la final m-am gândit că trebuie să schimb, să joc mai înalt, să deschid mai mult terenul şi să servesc mai bine. Tactica a funcţionat în setul 3, de aceea am fost capabilă să câştig.

Ea a fost într-o formă bună, s-a mişcat bine şi a returnat puternic. Mi-a fost greu să gestionez acele momente, dar faptul că am câştigat e tot ce am în minte acum. Sunt fericită că m-am calificat mai departe la US Open. Primele două seturi s-au jucat într-un ritm foarte înalt şi am observat că Gibbs a obosit în al treilea set. E de înteles oboseala sa, eu am lipsit două săptămâni, şi mi-a fost greu să reintru în ritm. Nicole a facut un efort minunat azi. De acum încolo, nu vom şti ce se întâmplă, fiecare meci va fi greu. Mă simt mult mai uşurată acum, că am câştigat. Întotdeauna când am avut parte de meciuri grele în primele tururi am ajuns să joc semifinale sau sferturi. Sunt încrezătoare, jocul meu e acolo unde trebuie, am nevoie doar de mai multă încredere în mine. Dacă voi fi sănătoasă, voi da tot ce am pentru a termina anul pe locul 1 WTA. Încă am şanse, o să lucrez pentru ele. Voi lupta!”

Simona va juca în turul următor cu americanca Taylor Townsend (116 WTA), care a învins-o pe Kateryna Kozlova, scor 3-6, 6-3, 6-2. Jucătoarea noastră conduce cu 3-0 în confruntările directe cu americanca. Ultima întâlnire între cele două a avut loc anul acesta, la Miami, scor 6-1, 6-3 pentru Halep.

La ultimele două ediții ale US Open-ului, Simona Halep a fost eliminată încă din runda inaugurală: în 2017 a fost învinsă de Maria Șarapova, iar în 2018, de Kaia Kanepi.

https://www.facebook.com/usopentennis/videos/696889030825236/UzpfSTE3MTUyODI1NjU0MDM3MTY6MjM0MTk4MDE0NjA2NzI4NQ/?__xts__[0]=68.ARCjGWl3-U6q9cK_9s1xYX6AQJ9om0I_w2BaoRQgwih5pDAPS_voEryjbIBoMcMMKAAivvgOtBS8VdvX4tdQpBK72taD8QYFpw3olhikvQ6XAr38OjncvgItmLmCznxWwp3ZAK0a7BIz6iEeA0ci98vuc14mYJz0Ao3hsVul1qSr4DMXEuJy7RogCsdBd_QvtcT18u9vESp6nnULUpuNZNM6qAPB52f4HKq5YXkRWVGGR9zaooxxvtKYsUkbC61H7PTT_zo0B7IcYJNNmkRKMUlG5fx2mty48f-Ro0w70S_tGmLrZgNF9POnftHjPtX6Zv7hjI_zp6VX1N3sy5qAnUDTaVfWax99cpDLTRZCVuxaKg_-MZyMi_W4P80&__tn__=k*F&tn-str=k*F

Tot de trei seturi pentru a merge mai departe a avut nevoie și japoneza Naomi Osaka, locul I WTA şi deţinătoarea trofeului. Osaka a învins-o, marţi, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-2, pe rusoaica Anna Blinkova, locul 84 WTA, în turul I al US Open, ultimul Grand Slam al anului.

Japonezei i-au trebuit două ore şi 27 de minute pentru a trece în manşa a doua, în care va evolua cu poloneza Magda Linette, locul 53 WTA.

Și Bianca Andreescu s-a calificat, marti seara, în turul doi la US Open. Bianca a învins-o în runda inaugurală pe Katie Volynets, beneficiară a unui wildcard, scor 6-2, 6-4

Mihaela Buzărnescu, locul 129 WTA, a fost învinsă, în schimb, marţi, cu scorul de 6-3, 6-4, de germanca Andrea Petkovic, locul 88 WTA, în primul tur al turneului american.

Petkovici s-a impus după un meci care a durat o oră şi 35 de minute.

Și americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA şi câştigătoarea ediţiei din 2017, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-3, 6-4, de rusoaica Anna Kalinskaia, locul 127 WTA, venită din calificări, în turul I al US Open.

 

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Pai cred si eu ca „publicul a fost extraordinar, n-am simțit că am jucat în fața unei americance” ! Cind a inceput bivolul roman (ma rog, acum ajuns la statut de „bizon” american !) sa tropaie, sa urle si sa fluiere orice decizie a arbitrului impotriva haleapei, asa cum facea acelasi bivol pe la meciurile de divizia „Judeteana” la care se ducea, inainte sa ia drumul „patriei libertatii” …

  2. Nu înțeleg titlul acestui articol, mai ales în comparație cu conținutul lui! Simona Halep a făcut ce face din 2013: joacă, uneori bine, alteori rău. De 6 ani nu a mai părăsit Top 10 jucătoare de tenis ale lumii. Nu știu care altă jucătoare se mândrește cu o asemenea performanță. Simona este capabilă să câștige acest Grand Slam, dar să și piardă lamentabil. Ne putem bucura sau întrista, dar cu decență în ambele situații.

  3. a testat terenul, adversara, publicul, s-a testat pe sine însăşi, e un tipar folosit în primul meci…asta e impresia mea…

  4. Bravo Simona ! Conteaza cum te simti in joc si concentrarea si stapanirea de sine. Cu DUMNEZEU inainte !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.