Cum s-a declanșat intervenția, conform lui Cătălin Predoiu
Potrivit ministrului, totul a început în jurul orei 1:48, când armata a emis o alertă aeriană pentru județul Tulcea, urmată la scurt timp de o alertă și pentru zona Galați–Brăila.
La doar câteva minute au fost trimise mesaje RO-Alert către populație.
Apelul de urgență la 112 a fost înregistrat la ora 1:59.
După apelul la 112, structurile Ministerului Afacerilor Interne au pornit imediat procedurile de intervenție.
Primele echipaje au ajuns la locul incidentului la ora 2:07, iar incendiul a fost lichidat în jurul orei 2:33, a precizat ministrul.
Cine a intervenit la fața locului?
În total, au intervenit 359 de angajați ai Ministerul Afacerilor Interne, după cum urmează:
- 53 de pompieri
- 56 de jandarmi
- 250 de polițiști
Au fost folosite mai multe autospeciale și echipamente specifice pentru stingerea incendiului și asigurarea zonei.
Ministrul a mai precizat că în municipiul Galați există aproximativ 168 de adăposturi civile funcționale, iar la nivelul județului sunt în jur de 265.
Vă amintim că o dronă de tip Geran 2, de proveniență rusească, s-a prăbușit pe un bloc din Galați, provocând o explozie și un incendiu la un apartament de la etajul 10.
Două persoane au fost rănite și transportate la spital, iar alte două au suferit atacuri de panică.
În urma incidentului a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru județele Brăila, Tulcea și Galați.
Pentru gestionarea situației, au fost ridicate două aeronave F-16 de la Baza Fetești, sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT.
Autoritățile au transmis că piloții aveau autorizație de angajare a țintelor pe toată durata misiunii.
De la începutul războiului din Ucraina, au fost raportate 47 de situații în care fragmente de drone au fost găsite pe teritoriul României, dintre care 12 doar în acest an.
Citește și Dronă prăbușită la Galați. Ministrul Apărării respinge ideea unui eșec al Armatei
In minutul 1,se dadea alarma,dar ei inca jucau șeptic,spargeau seminte si faceau glume pe seama fundului lui Mimi de la Contabilitate.In minutul 2,”lasa,ba,sa mai sune o data.Hai,Ioane,e randul tau”.In minutul 3, „baga-mi-as,ca-i pi buni.Sariti !”
Cum adica,n-au venit Georgescu&Simion?
Primarul din Galati ar face bine sa puna ac bloc pe o lista cu reabilitare termica, daca tot l-au expus.