Ce i-a trebuit PSD-ului Cherecheș?

Cartof fierbinte și în palma PSD-ului. În 29 iunie anul acesta, primarul Cătălin Cherecheș, al cărui fugă este intens mediatizată în aceste zile, a anunțat că a revenit în PSD, „întorcându-se acasă”.

”Am reașezat parteneriatul pentru comunitatea băimăreană cu Partidul Social Democrat, cu domnul președinte și prim-ministru Marcel Ciolacu, alături de oameni care înțeleg dezvoltarea comunităților locale și sprijinul pentru autoritățile locale”, spunea Cătălin Cherecheș în iunie.

”Așadar, dacă doar colegii mei de la PSD au sprijinit municipiul Baia Mare, iar eu am debutat, am crescut și m-am consolidat politic alături de dânșii, m-am reașezat, m-am reîntors acasă, sunt alături de ei, sunt într-un parteneriat politic cu domnul Gabriel Zeteta (la nivel județean, n.r.) și, la nivel central, cu domnul președinte și prim-ministru Marcel Ciolacu”, mai afirma Cherecheș.

”De astăzi, pe lângă chestiunile administrative, care sunt cele mai importante, vom aborda și politic problemele și vom deschide ușile cu mult mai mult curaj, ne vom face auziți, respectați și finanțați”, mai asigura fugarul.

Fotografii în care Cherecheș apare alături de liderul PSD Marcel Ciolacu sunt distribuite intens acum pe rețelele sociale, odată cu condamnarea și fuga edilului.

 

„Atât Gabi, cât și Cătălin, sunt doi oameni care iubesc Maramureșul. Doi oameni care au muncit enorm de mult pentru ca cetățenii să aibă siguranța că Baia Mare și întregul județ sunt pe drumul cel bun”, spunea Marcel Ciolacu în august 2020.

Cherecheș a trecut și prin PNȚCD, UNPR și PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioana Radu 8608 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. cati penali au ei, ce mai conta unul? Și apoi, lumea le acorda 35% și dacă pun maimuțe pe afișe!

  2. Din 89 la guvernare există dintotdeauna rândul doi a PCR,al UTC a Securității a rezerviștilor generali, a rudelor și prostituatelor lor..Ei sunt in toate „partidele”, mai puțin în singurii de opoziție care sunt UDMR.

  3. Avea un CV impresionant într-ale manglei și o carte de vizită serioasă. Cum e turcul…

  4. Domnul Marcel are la pantofi tocuri ceva mai înalte? Că dacă la cât îi are complexul Boc e grav. Unitatea din SRI, sau licuriciul nu doarme. Câțu de la PNL, Voiculescu de la USR, Ciolacu de la PSD! Mediul politic trebuie porcăit metodic să nu și-o ia partidele în cap crezând că procentele date de sondaje sunt bătute în cuie.

  5. Nu m-as mira ca in final sa aflam ca Cherechesul acesta nu-i chiar atat de penal pe cat ni se spune. Face si el parte din terenul PSD de vanatoare atat de disputat de procurorii portocalezi educati de ,,dna” Kovesi……[Rumburak]

  6. A inceput „prigoana” impotriva PSD, pe motiv de Chereches! Cam aiurea. Fiecare raspunde pentru faptele lui. Oricum, faptele cu condamnarea condamnarea l-au prins cind era dezertor din PSD.

  7. PSD e singurul partid din Romania care a facut ceva pentru romani…poate fiindca are ceva mentalitate comunista….Ca atrage si fripturisti e normal, fripturistul trage spre cel din frunte…Daca Chereches s – a plimbat pe la toate partidele inseamna ca a inteles realitatea…..democratia e un sistem tocmai bun de pacalit naivii… Cu democratia din prezent este sigur drumul spre republica bananiera..

  8. D-na Cherecheș, mama primarului Cherecheș ,a fost directoarea Spitalului de boli contagioase din Baia Mare.A preluat o ruină și a ajuns printre cele mai moderne spitale din țară.La fel a făcut primarul Cherecheș din Baia Mare.
    Ar fi bine daca am observat că toți cei ce fac ceva in tara asta ajung să-și „dovedească”in instanță „nevinovăția”.
    Așa s-a întâmplat cu Dragneaaaa ..,Olguța Vasilescu etc.
    Acum am vrea sa dăm timpul înapoi,până la perioada când Dragnea a fost șeful PeeeSeeeDeee și când datorită externă a României era de patru ori și ceva mai mică și în scădere.Atunci țară avea și un plan de dezvoltare!
    Justiția „independenta”nu-i întreabă ce au făcut cu miliardele de euroi și nu nu își „dovedesc”in instanță „nevinovăția”.

  9. De ce e haituit Cherechesu ? din cate imi amintesc nu este prima data cand e haituit….

  10. Ceea ce analistii Securitatii numesc „traseism politic” e detasarea la ordin a OFITERILOR ACOPERITI de la o FACATURA POLITICA la alta, functie de orientarea si necesitatile de moment a INSTITUTIEI GENOCIDULUI…Ce nu am inteles la distinsa Dna Ioana Radu e
    „rezerva” in a se pronunta, rezumandu-se la comunicarea FEBREI cu care MEDIA mediatizeaza, ca si cum nu s-a mai lovit de asa ceva
    in cariera Dansei, fiind o noutate care sa ne puna pe ganduri…Cazul de fata e tipic in societatea secu multipartid-dezvoltata
    de solutionare, matusalemica, a unui caz simplu de CORUPTIE SECURISTA in cadrul OPERATIUNII CAPITALIZAII FORTZATE a NOMENCLATURII
    COMUNISTE pe parcursul a 34 de ani, o dinamica rasturnand toate cartile recordurilor in materie de CAPITALISM!!!

    Cazul de fatza reconfirma CALIBRUL ACOPERITILOR LASATI SA FUGA de BRATUL PROTECTOR al INJUSTITIEI BOLSEVICE servind totusi unui scop multiplu, unul dintre celelalte fiind ACOPERIREA altor TAMBALAURI MEDIATICE, in spetza cazul Yoha si cazul Cutzu Cutzu care riscau sa DESIRE GHEMUL CRIMELOR contra POPORULUI ROMAN!!!In poza e de remarcat pedanteria vestimentar-facial-REGLEMENTARA a unui
    DEPLIN CONSPIRAT legendat ca ACTIVIST DE FAMILIE si neglijenta facial-TERORISTA a cetatenilor de elita manuitori de nagan si de kalashnikov…

  11. Nu mai va duceti dupa fenta. Cand vedeti ca un proces a durat sapte ani ca in acest caz inseamna clar ca nu a fost nimic acolo nicio proba solida. Ce poti sa dezbati sapte ani intr-un proces in care acuzatia e mita? Daca ai probe ca s-a dat si luat mita atunci in sase luni se poate judeca lejer. Altfel procesele astea nesfarsite sunt de fapt santaj si tortura facute de un stat care n-are justitie adevarata.

  12. PROVOCATORUL securist ordinar si DUSMAN AL DEMOCRATIEI legendat de pe vremea lui Ceausescu in SUA, „Fake Democracy” e intr-adevar in plan uman un FALS/CLONA!!! DIVERSIUNEA cu „durata” solitionarii dosarelor explicata prin „lipsa de probe” il TRADEAZA pe acest provocator ordinar!!! DOSARELE servesc ca OBIECTE DE SANTAJARE a AGENTILOR care FIIND LASATI SA SE CAPITALIZEZE, din MAMA-n FIU,
    incep sa se creada „genii” devenind naravasi si fiind necesara readucerea la ordine!!! In alte cazuri explicatia fiind schimbarea
    orientarii in INSTITUTIA GENOCIDULUI…

    Batranul AGENT SOVIETIC are o alta strategie de aparare a SECURISTULUI MULTIMILIONAR prin FOLOSIREA FUNCTIEI, comparandu-l in mod
    Titicaca Cacalos cu Dragnea care A PORNIT DE LA ZERO fondand FIRME, functia administrativa detinand-o SCURT TIMP si oricum fara a se compara cu aceea de PRIMAR PE VIATZA!!! Batranul ceausist resovietizat pedaleaza si pe MASHA securista cu „cei ce fac ceva in tzara asta” care in traducere „o fi furat la greu devenind MULTIMILIONAR, dar s-a gandit si la ‘tzara’ sa se imbogatzeasca si sa se infrumutzeseze”!?

  13. CHERECHES , este un pesedist stricat si corupt pina la Dumnezeu . Este un infractor periculos , condamnat la inchisoare , acum fugit din tara . Nu puteti sa–l spalati cu nimic . De ce ocrotiti voi infractorii ? De ce nu ocrotiti voi oamenii cinstiti ? Ce fel de oameni sunteti ?

  14. In momentul in care ești transpartinic, clar ești un trădător..nu ai moralitate..De astfel de mutre sunt iubite de alegătoru român..Mai e ceva de demonstrat ??

  15. de apărați infractorii, o faceți din prostie, interes sau voi chiar credeți ce scrieți?
    Cum sa mai fii vecin cu un astfel de „gânditor”???
    Cinci milioane nu i-au placut…

  16. Ultima bomba! Cherecheș a trecut vama ascuns în portbagaj! Dacă este adevarat înseamnă că, pasagerul din dreapta era văru Sandel!

  17. de ce i-a tribuit psd.ului?
    -este „destoinic”: fură de rupe!

    -primaru care inca n-a fugit
    inca fura!

  18. Foarte dubioasă aceasta hăituire a primarului Cherecheș , se spune în popor că regimul ii elimina pe liderii ce susțin măsurile în favoarea cetățeanului român și pentru dezvoltarea României ,și care se opun jafului ce se face in tara de către mercenarii puși în funcțiile de conducere a țării de către mafia externa în interesul cărora lucrează acești mercenari !!

  19. Vine George Simion Prim Ministru și dărâmă toate statuile ungurilor din Ardeal și le va înlocui cu Statuia Regelui Cioabă, călare pe un zimbru , mascota dacilor adevărați

  20. Pentru morosanul paduretz acasa inseamna PD-ul lui Petrov prin care s-a facut politician. Sa fi fost convins ca PSD-ul lui Ciolacu a devenit un PD securist?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.