Politologul Cristian Pîrvulescu este de părere că fostul preşedinte PNL, Crin Antonescu, nu a revenit întâmplător în viaţa publică după 10 ani de absenţă. Pârvulescu avansează două scenarii: fie Crin Antonescu intenţioneză să-şi reia cariera politică, fie încearcă să-i creeze un culoar spre Cotroceni fostului director SRI Eduard Hellvig.
În 2011, Crin Antonescu şi Eduard Hellvig au condus în tandem PNL, primul ca preşedinte, al doilea în funcţia de secretar general al partidului.
Replica lui Antonescu
Crin Antonescu a fost întrebat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, dacă va candida la viitoarele alegeri prezidenţiale.
”Se vorbeşte despre candidatura lui Antonescu. Nu există nicio candidatură a lui Antonescu. Eu nu mi-am depus nicio candidatură, n-am propus nicio candidatură, nu aştept niciun fel de candidatură. S-a vehiculat numele meu, nu de către mine, de către alţii. Toate întrebările în legătură cu acest subiect vă rog să le adresaţi partidelor. Eu nu doresc decât un lucru. Am fost toată viaţa mea şi voi fi până închid ochii un om liber care s-a manifestat pe scena publică atât cât mai făcut politică în mod liber. Bine, rău, cu greşeli de bună seamă, cu reuşite poate, poate nu, dar în mod liber”, a declarat Antonescu.
El a precizat că nu intenţionează să facă culoar niciunui candidat şi nici lui Eduard Hellvig.
”A ajuns să mă deranjeze deja că odată vehiculat numele meu, fără ca eu să vorbesc nimic despre vreo astfel de candidatură, o sumedie de jurnalişti, de profesori, de chibiţi profesionişti să facă tot felul de supoziţii, cum ar fi aceea a profesorului Pîrvulescu, faţă de care nu am fost niciodată ireverenţios, că îi fac culoar lui Hellvig. Eu cred că pot avea pretenţia la respect din partea tuturor. Nu am făcut niciodată culoar cuiva, nu am avut pe nimeni nici în faţa mea, nici în spatele meu, tot ce am făcut, am făcut deschis”, a mai transmis fostul preşedinte PNL.
El consideră că Guvernul ar fi trebui să stabilească data alegerilor prezidenţiale pentru a nu spori tensiunea în societate.
„Cea mai bună soluţie în acest moment era ca după decizia CCR foarte repede guvernul în funcţiune să stabilească data, calendarul alegerilor prezidenţiale, pentru a nu spori tensiunea în societate şi a lăsa loc ideii că vor avea loc alegeri când vor ei, în ghilimele, cum spun cei care profită de această idee. Mai cred că ar fi fost cazul să amenejeze împreună cu preşedintele Iohannis o soluţie prin care la încetarea mandatului, domnia sa să îşi încheie prezenţa la Cotroceni şi dacă e cazul, preşedinte nou ales al Senatului să exercite interimarul, pentru a nu crea altă impresie, că domnul Iohannis stă cât vrea la Cotroceni”, a explicat Crin Antonescu.
El a mai declarat că ideal ar fi ca viitoarea coaliţie de guvernare să aibă un singur candidat la alegerile prezidenţiale.
”Eu cred că ar fi ideal să fie un candidat unic. E greu de găsit, dar ideal, pentru că astfel, în această campanie care va urma, din nou cei doi candidaţi pro-occidentali se vor bate între ei şi îşi vor provoca daune reciproc între ei, lăsându-l pe cel al anti-occidentalilot să îşi ducă un candidat puternic, indiferent cum îl cheamă, în turul doi. De aceea, cred că ar fi bun un candidat unic”, a afirmat Crin Antonescu
Eduard Hellvig a transmis recent că nu candidează pentru nicio funcţie.
”A făcut tot posibilul să revină în politică atacând în stânga şi-n dreapta. […]”
Ii dai pe usa revin pe geam! NIMIC nu au inteles !
Ce nevoie avem de ca om?! Se ”coace” de vreun USL? La ce ne-a fost de folos?!
Crin = al doilea Dulap. Plin de rufe murdare. Nu mai are ce cauta-n viata publica.
Ce culoar mai poate să traseze nașule un luzăr sclifosit, fără niciun căpătâi?! E nerelevant de multă vreme, iar el știe asta. Bagă și el bățu-n gard de plictis…Ca să nu mai vorbim de „client”…un terchea berchea, nul de oriunde l-ai privi. Vai și-amar de politichia românească zilele astea, nemaivorbind de instituțiile slugarnice devenite anexe ale boșilor zilei ionanus & ciulacu. Va veni și ziua aia când vor răspunde cu toții.
Bulă ăsta Șeful lui Bulai ,seară de seară la Gingii TV cu alți colportori și mahalagioace , tot caută în pubelele lăsate la ”dospit de Clocita Goadelupeză – zice el de 10 ani- Figuri noi cacarismatice – cum zic ei. MAGISTRALĂ CONSTATAREA LUI GOGU( Dem Rădulecu) ÎN B.D.cănd s-a reîntors la ”RAHOVA . „NUMAI MUTRE NOI , NUMAI FIGURI NOI ! Acesta e scenariul ? Viața bate filmul .
….,,Iohannis a venit în 2014, l-a înlăturat şi a devenit candidat de succes la alegerile prezidenţiale”. Daca se pretinde barbat de stat, Antonescu sa ne spuna in ce conditii ,,a fost inlaturat” de Iohannis ?! Cine l-a fortat si in ce imprejurari. Ca a fost mana Berlinului, via BND, banuim cu totii. Nu a lamurit niciodata acest mister.
Cacarau a murit politic cand a plecat capu’ la santaj si i-a deschis calea lu’ Klown Ciolanis.
Ieșirea din ‘Hibernare’ din pricina mirosului de conservă desfăcută?!
Respingător personaj acest Pârvulescu cu masca de preot și ton de activist PMR în control.
MDA…. ‘ MARE OM ‘ PARVULESCU ASTA ..!! DOAMNE, SCAPA-NE DE ACESTI PACATOSI, CARE NE OTRAVESC VIETILE , SPRE A TRAI EI MAI BINE ..!!
”nici democraţia românească nu s-a pierdut peste noapte”
Aveam mai mari pretentii de la d-ul Parvulescu.
Crin Antonescu nu va fi ”gura” de aer proaspat in politica. Doar sa ”puna de un USL”.
Este un politician care nu a lasat ceva in urma sa care sa-l diferentieze de multimea politica aidoma d-lui, sau invers. Sa ne amintim acele vremuri.
Parvulescu, politologul este cumva mare sef la snspa ?
Iar joacă la cacialma?
Adică unul dintre cei doi care, slujindu-l înainte ca el să le fie șef, i-au făcut culoar spre Cotroceni celui care azi refuză să mai plece de-acolo. Mulțumesc, nu! Ar fi exact la fel ca acum.
Antonescu a trăit și trăiește ca belferul de pe urma politicii. Acum se gândește și se răzgândește ca să gândească din nou cum să-și ajute camarazii care i-au pus pe tavă o pâine la care nici nu visa în primele sale tinereți. Cine crede că intră din nou in politică pentru a apara cine știe ce valori sau principii înseamnă că nu a înțeles nimic din politica de piață a ultimilor 35 de ani liberal-socialist-schimbist-democratici.
Crin Antonescu un „TRADATOR-politic” si o SCARBA de partid !
Intotdeauna dupa ce citesc despre papa lapte, Antonescu si despre inraitul soro gaze de sist, Parvulescu, imi Scott Ftigerald cainele la plimbare si lipesc poze, cu cei doi, pe copacii unde stiu ca Azor, credinciosul meu caine, mictioaza. Din fericire, nu rateaza nici un copac. Se pare ca marele polit OLOG imoral, antinational, antisuveranist si pupincurist neomarxist, precum si insarcinatul in luna a opta, Antonescu, sunt un excelent stimulant pentru el. O sa incer si varianta cu defecatia. Sunt sigur ca va avea si ea efectul scontat. Doua purgative cu pretentii de intelectuali si oameni politici. Tare. Rugam administratile locale sa amplaseze cat mai multe veceuri publice. Purgativele doresc sa ne salveze tara si, de aceea e nevoie sa fim pregatiti din timp.
De ce nu-i dati titulatura completa, ca sa stie omul cu cine are de-a face? Scrieti asa pe viitor: Politologul globalist-progresist Cristian Pîrvulescu.
O nouă cascealma a pokeristului Antonescu, soțul doamnei europene Alina Vălean !
Nici asta nu i-a luat numele și vrea să il luăm noi în serios ?! 😉
Deja nu mai pot,nu mai suport! Kakarau mustește a filozofie! Ne spune că,votul e ca o piatra cu care poți să construiești o clădire sau să-i spargi capul unui prost! Deja Aristotel si Platon sunt mici copii!
Crin Antonescu face ce știe adică joacă la cacialma. Și i-a mers de minune până mai ieri. Acum dacă doamna Adina nu a mai pris sinecură la Bruxelles redevine liberal și vrea un post de bugetar.
face legi antinationale si antiromanesti…la fel cum au facut liberalii in anii 1920…pe vremea lui IG DUCA
metoda e la fel…dar circumstantele actuale nu mai sunt cele de atunci…si dau putere unui grup de oameni sa ii incrimineze pe totzi care au credintze mai suveranist natzionale…
Legea respectiva impileaza romanii si el e un mare tradator de neam
de aceea liberali actual si neobolshevicii si-au dat mina…se slujesc unii pe altzii
Eu l-as intreba pe somnorosul asta Crin Antonescu ,daca intradevar este asa cum incearca el sa ne spuna ,de ce a inviat el dintr-o data si incearca sa se faca auzit ? Acolo unde a dormitat atitea ani ,tot acolo ar trebuii sa si ramana pt. ca prezenta si mutra lui ,nu face de loc placere romanilor .
Fostul Presedinte interimar a facut totul ca Basescu sa revina. A stres si praful… Acum a devenit intelept, un fel de ‘sensei’!
Acest Antonescu trebuie scuipat între ochi. Datorită lui avem azi dulapul Werner care de 10 numai tace SI se plimbă
@ Observați că și președintele Coreii de Nord și-a asumat funcția de președinte, deci, domnul Crin Antonescu a făcu promovare în activitatea politică și ideii de ,,asumare” și Coreii de Nord ?
@ De reamintit și că domnul Iohannis a afirmat public că dumnealui este ,,statul de drept” ?
Parvulescul arunca URA in alta directie. Militienii latra imediat la stalpii de telegraf in miscare !
Antonescu: fost presedinte interimar al republicii, 4 saptamani
Varsta: neprecizabil, buletin dat disparut
Ocupatie: cartofor, are bani de la Adina Valean
Hobby: bagat presedinti incompetenti si profitori la Cotroceni
Internari in clinici de specialitate: nu se cunosc, se zice totusi ca are accese de manie necontrolate
Concluzii: poate fi recalificat la Drumuri si Poduri sau in alte domenii, dar exceleaza in meseria de clown, posibila o cariera de succes la Circul Globus.
Dar lui Iohannis cine i-a facut culoar ?
Cine l-a invitat sa intre in PNL si l-a facut vicepresedinte ?
Cine s-a retras si l-a lasat singur pe Iohannis la conducerea PNL si la candidatura pentru presedentie ?
Crin Antonescu !
Ca noi nu !
@ V-așteaptă PNȚ-CD-ul
Să faceți COCO-PA la cheul
La care s-a Editat o păsrică,
Căci COCO-PO demult a fost
În vremuri când și păsărici,
Bășeau frumos !
Se face prea mare tam tam cu aceste alegeri … obiceiurile trebuiesc schimbate numai poți să faci o nuntă in 2024 cum se făcea acum 100 de ani …orice discuție pe această temă este PLICTISITOARE …sunt cum erau nunțile de țigani in anii 90 comparată cu o nunta modernă catolică cu 20 de persoane discrete …
@ A zis CCR că ”societatea nu merge în direcția stabilită de lideri, nu e corect , și liderii ce fac” ?