Ce se întâmplă cu dozele de vaccin anti-Covid contractate de România

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat necesitatea reducerii cantităţii de vaccin anti-COVID contractate, pentru a nu se pierde milioane de euro.

„Noi trebuie să decidem la nivelul Guvernului şi împreună cu Comisia Europeană şi cu furnizorii de vaccin cu care avem contract o formulă care să permită, pe de o parte, să sosească aceste vaccinuri adaptate tulpinilor circulante şi toţi cei care doresc să se poată vaccina, pentru că aceasta este, de fapt, problema şi, pe de altă parte, să găsim soluţia să reducem drastic cantităţile de vaccin pe care le-am contractat, pentru că să dăm sute de milioane de euro pe vaccinuri pe care nu le vom mai folosi mi se pare imoral, în primul rând. Lucrul acesta este inacceptabil într-o perioadă de criză economică majoră (…). Dacă ajungem să distrugem multe milioane de doze de vaccin pe care nu le utilizăm, pe care le plătim consistent, încrederea oamenilor în vaccinare poate să fie afectată foarte serios”, a atras atenţia Rafila la Europa FM.

Potrivit ministrului, noile vaccinuri ar trebui să vină în locul celor contractate. „Cantitatea contractată este aşa de mare, încât nu avem ce să facem cu ea. Vă dau două exemple, vaccinul de la Pfizer ar trebui să vină în acest an, deci, fără contractul de anul viitor, într-o cantitate de peste 11 milioane şi noi încercăm să ne limităm la trei din unsprezece şi ar mai trebui să vină şi 4,5 milioane de doze de Moderna. Aici iar avem o problemă, pentru că Moderna a fost folosit destul de puţin în România, doar 1 milion de doze, adică 400.000 de persoane s-au vaccinat cu doza unu şi doza doi şi încă vreo 200.000 şi cu doza a treia”, a punctat Alexandru Rafila.

Conform oficialului, cei care sunt la risc să facă forme complicate ale bolii se pot imuniza cu doza 3 sau 4 cu unul dintre vaccinurile disponibile.

„Încerc şi fac diligenţe şi în Guvernul din care fac parte, dar şi în discuţiile cu producătorii şi Comisia Europeană să găsim o formulă care să nu ducă la o achiziţie cu orice preţ sau cu un preţ foarte mare (…); adică, sute de milioane de euro sunt bani foarte mulţi şi cred că putem să-i folosim înţelept în alte domenii”, a adăugat Alexandru Rafila.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

16 Comentarii

  1. Scopul este sa cotizezi. Rezolvat.
    In rest efectul ramane acelasi, indiferent ce faci.
    Nu ai bani de pensii, de spitale … da-i dreac, sa moara!
    Ii vaccinezi a spea oara … sa moara dreacului!
    Asta e parteneriatul strategic.

  2. Cu alea contractate n-aveți ce sa faceți decât să le plătiți dar p-ăia care le-au contractat ați putea, totuși, să-i băgați ani buni la pușcărie !

  3. Romania va fi agatata in alt proiect european tot pe sanatate sau alte aberatii pentru mentinerea terorii in sufletul cetateanului!

  4. Sa le plateasca cei care le-au comandat:ursula,catu,arafat,voiculescu useristu etc.miroase a coruptie,deci se pot face si plangeri penale.cate plangeri penale a facut rafila?zero,evident.dar cate declaratii pentru fraieri a facut?muuulte!

  5. DACA AS PUTEA HOTARI EU CE SA SE FACA CU ELE, V-AS OBLIGA PE TOTI CARE ATI CONDUS TARA ASTA IN ULTIMI TREI ANI SA LE BETI PE TOATE. LUI CATU, ORBAN, JOHANIS SI GASCA LOR DOZA DUBLA SAU TRIPLA. PANA S-AR TERMINA TOATE.

  6. Nu ramine decat sa bagati la puscarie pe editat care au comandat aceste cantitati imense de vaccinuri! Sau sa-i vaccinati zilnic pina se termina stocul! De ce trebuie romanul de rind sa plateasca prostia acestor editat de politruci?

  7. Probabil vor fi cateva mii de aerieni care mai vor sa se vaccineze. Sa cumperi milioane de doze, este mai mult decat absurd.

  8. Ce face DNA-ul salajanului? A primit ordin de la stapani sa se faca ca ploua? Este vorba de guvernul MEU.

  9. ‘Ai bre, 800.000.000 pentru”cei care vor vrea la, la, la, după”Sindromul Morții Subite la Adulți”?!! Y’are bull editat us?! Justificare mai penibilă nu există în toată istoria poporului ăstuia prăduit de la Cucuteni-Gumelnițeni încoace! Pe ce ați aruncat miliardul, guvernanți de doi bani?! Pe energie? Erau banii voștri, mult prea generos salariații nației?! Erau dun fondul „pensiilor speciale”, cumva?

  10. Pai vaxxinatii sa consume produsul sigur si eficient pentru care voiau morti toti nevaxxinatii. Sa se bucure de produsel religiei lor si al popilor de OMS! Discriminarile si ura impotriva celor care isi puneau intrebari si pe care i-au infectat fiind purtatori de virusi umblatori in voie si cu voie de la guvern,ne determina sa le cerem sa fac proba „integritatii ” lor,le cerem sa consume vaxxinurile platite si de noi,astia neintepatii,ca sa nu mai platim si pentru distrugerea dozelor stoc ce expira! Nu sunt ei grijulii cu soarta tarii,sa presteze!

  11. Trebuie sa le reprosam azi obedienta si imbecilitatea de a raspunde prompt manevrelor WEF si mass mediei mituite fara de care azi nu ar fi fost posibile toate crizele fabricate si livrate. Niste gaini care prefera sa stea la coada abatorului decat sa gandeasca si sa lase dracului sloganele si propaganda gaunoasa!

  12. N-avea nici o grijă @NoName că astea nu vin neînsoțite de parandărăt gras, si de riscat nu riscă nimic.O șapcă, trei găleți, două cizme si o promisiune de rotunjire a mokangealei și-i vezi reciclați de votul stâlpilor de birt sătesc.Cât despre restul fraierilor, nu ies la vot că „n-are miză”, dar cotcodăcesc ultragiați postcoital.O mai ții minte pe aia cu familia? Circul e pe bani, pe banii noștri, mai exact, si încă pe mulți.

  13. Dr. Stuckelberger (cea care a vorbit despre bill gates care a cumparat un vot majoritar in cadrul oms pentru a conduce plan-de-mita mondiala, iar acum cumpara toate tarile falimentate controlat pentru a implementa saracia si CRIMA IMPOTRIA OMENIRI in #noul normal) acoperă corpurile persoanelor injectate care afișează adrese MAC după moarte, deschiderea portalurilor CERN, cum să eliminați nanotehnologia din corp și multe altele!

    https://zeeemedia.com/interview/dr-astrid-stuckelberger-part-2-zombies-cern-opening-demonic-portals-how-to-remove-nanotech-from-the-body/

  14. Dar respnsabiilii ce au facut acele contracte fantasmagorice -nu pot fi trasi la raspundere si sa plateasca solidarpierderile suferite de stat ? Eu stiu ca nu te arunci ca prostul cu capul inainte, in girla , ca ti-a spus nu stiu cine.Ne-am cam saturat sa va platim oalele sparte,bai (editat)

  15. Asta ca orice Putinist nu intelege nimic. Chiar crede cineva ca fost intrebat cineva din Mioristan de cate vaccinuri avem nevoie? Ni s-a spus doar de cati bani au nevoie partenerii de la noi. Care credeti ca este relatia unei colonii cu imperiul?!
    Nu e vorba de ce faci cu vaccinurile, pe nimeni nu intereseaza. Este vorba sa platesti partenerului starategic aceasta suma. Iar asta intereseaza foarte mult ambasada partenerului. La fel si in cazul armelor.
    Ce ne-am face noi fara partener?

  16. La distrugerea dozelor,sa nu uitati sa trageti salve de tun(alea scoase pe strazi in plandemonie) ca la parada groteasca desfasurata cand le-ati adus in tara,asta e ceremonia adecvata.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.