Cea mai scumpă croazieră din lume costă 1,6 milioane de dolari

Cea mai luxoasă croazieră din lume costă 1,6 milioane de dolari de cuplu, cam cât 10 apartamente în centrul Bucureştiului. Aceasta durează 124 de zile, iar turiştii sunt trataţi regeşte.

Pentru 12.000 de dolari pe zi, turiştii au parte de un program select. Ei vizitează 28 de ţări, inclusiv Polinezia Franceză, Malaezia, insulele Maldive şi Mauritius.

Cuplul este preluat de acasă cu un elicopter, iar în drum spre aeroport se va delecta cu caviar în valoare de 6.000 de dolari şi ceai extras din plante vechi de 1.000 de ani.

Zborul spre Statele Unite se face cu un avion privat, decorat la interior cu lemn de mahon şi aur. La sosirea în Los Angeles, îi aşteaptă o limuzină de jumătate de milion de euro, care îi va duce la bordul vasului Silver Whisper.

Apartamentele de pe vas au două dormitoare de peste 90 de metri pătraţi, două băi ornate cu marmură, o cameră de zi, un bar şi două verande. Pachetul mai include şi un sejur de patru zile într-un apartament de 11.000 de dolari, pe noapte, într-unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din Miami.

Six Star Cruises, compania care a lansat croaziera nu a dezvăluit dacă până acum are clienţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.