Cei doi Ceaușescu și cartea de telefoane

Transcrierea discursurilor „Cârmaciului” trebuia aprobată de către secția de presă a Comitetului Central, la fel și articolele politice, pozele date spre publicare le alegeau personal Nicolae și Elena. Toată tevatura asta lua mult timp și, cum maică-mea nu avea cu cine să mă lase, mă lua cu ea la muncă unde mă distram de minune uitându-mă la tipografii beți morți, dar care nu se știe cum, funcționau profesional perfect pe ”pilot automat”. De câteva ori, am fost util familiei și am stat la coadă în locul mamei mele, ocupată cu corectarea cu cugetărilor comandantului suprem, când au băgat la bufet brânză sau salam. Din perioada aia, am o colecție de zincuri, plăcile metalice de pe care se imprimau pozele, cu tovarășul, tovarășa în sânul unor „comitete și comiții” de nomenclaturiști, în vizite de lucru, pipăind ciocălău de porumb și altele. Am sabotat regimul șterpelindu-le, oricum  toată lumea fura câte ceva de acolo și nu se supăra nimeni. Când am ajuns matur și m-am apucat de jurnalism, am petrecut peste 20 de ani pe coridoarele cu lumină chioară ale edificiului. Credeam că o să ies de acolo la pensie, dar, din păcate, epoca presei pe print s-a dus. Eram în anii “90 ca un bumerang: chiar dacă redacțiile unde lucram își schimbau sediile, după ce se petrecea mutarea, invariabil mă certam cu ăia, eram dat afară sau demisionam și ajungeam să mă reangajez tot undeva în ”Casa Presei Libere”. Pe colega Magda Colgiu, care mi-a propus colaborarea la Cotidianul, tot acolo am cunoscut-o, când lucram amândoi la Jurnalul Național. Cum m-au podidit prea tare aducerile aminte, o să intru în ”cestiunea” pe care vreau să o povestesc azi.

7-5068

Cred că era undeva pe la mijlocul anilor “80. Mama mea și colegele ei  ieșiseră la o țigară cu ale corectoare de la România Liberă, vestită pentru rubrica de ”Mică publicitate”. Fetele șușoteau că ar fi murit avocatul Nicolae Ceaușescu, tatăl latinistului Gheorghe Ceaușescu (viitor deputat PNȚCD între 1996 și 2000, între timp și el decedat) iar cenzura nu l-ar fi lăsat pe fiu să publice un ferpar în România Liberă.  Acesta ar fi încercat și variantele ”N. Ceaușescu” sau ”avocat Ceaușescu” , dar băieții de la cenzură au zis Nu. Nici măcar un tiz al marelui cârmaci nu putea să „moară public”, „poporul” ar fi făcut bășcălie, s-ar fi „interpretat necorespunzător”.

Cu toate că l-am cunoscut bine pe Ghighi (Gheorghe) Ceaușescu, nu știu de ce am omis să-l întreb cât de adevărată e istoria. Eram prea covârșiți de militantism politic, fiind amândoi activi în Alianța Civică și, luat cu mitinguri și zbierete anti răposatul Iliescu, am uitat să vorbesc cu el despre povestea asta.

Recent, am dat peste un „document” care confirmă existența celor doi Nicolae. E vorba despre o carte de telefoane din 1950. În acel an, ”Danubiul gândirii socialiste” tocmai fusese făcut peste noapte general-maior (fără să aibă o zi de armată), pus politruc -șef al M.F.A. și ministru adjunct. Era un bâlbâit de importanță superioară, dar nu imensă. Pe chestia asta, figura bine-merci în cartea de telefoane și aflăm că stătea pe Strada Herăstrău la numărul 27, în plin perimetru al nomenclaturii, nu departe de viitoarea sa reședință prezidențială. Pentru numerologi conspiraționiști dau și numărul de telefon, 7-5068, să vadă că, dacă adună, înmulțesc, scad și împart cifrele le dă 666.

carte-tel-49

Deasupra lui, în Cartea de telefoane, se afla av. (de la avocat, profesiile liberale încă mai erau trecute în dreptul numelui abonaților) Nicolae Ceaușescu. El stătea pe strada Caragea Vodă. Asta m-a făcut să mă gândesc la faptul că juristul s-a răzbunat antum, involuntar pentru interzicerea anunțului său mortuar.  Mi-l închipui pe Ceașcă transfigurat de intensitatea luptei de clasă, încercând să silabisească niște documente de partid. Sună telefonul și cineva îi cere să-l apere la divorț. Viitorul dictator zice: ”Toarșe, principili noaste spune că divorțializarea nu e de toarș serioși”. Închide. Intră la loc în miezul documentelor. Sună cineva cu o succesiune. Primește răspunsul : ”Toarșe sucesiunili îi un termen capitalist care nu se admite”. Apoi, epuizat, scoate telefonul din priză și se culcă.