Cel mai iubit serial revine la Pro TV

Comedia subţire Las Fierbinţi, care are audienţe uriaşe în România, revine la TV din luna februarie. Astfel, Bobiţă, Celentano, Dalida, Firicel, Robi sau Dorel revin pe micile ecrane din 11 februarie. Vor fi câte trei difuzări pe săptămână, marţi, miercuri şi joi de la ora 20.30, pe Pro TV, dar şi pe platforma de streaming Voyo.

„E incredibil să vedem cum poveştile noastre au ajuns să facă parte din viaţa de zi cu zi a oamenilor şi cum milioane de români se uită la păţaniile pe care personajele le trăiesc. De ani de zile, Las Fierbinţi este cel mai urmărit, cel mai iubit serial din România, iar pentru asta le mulţumim tuturor celor care, indiferent de câte sezoane au trecut, ne primesc în casele lor. În acest sezon, vă promit că o să râdeţi cu mai multă poftă şi o să vă bucuraţi şi mai tare de personajele voastre îndrăgite”, a spus Ecaterina Ladin, interpreta Dalidei din serial.

Las Fierbinţi a debutat pe Pro TV în martie 2012.

Serialul „Las Fierbinți”. Dezvăluirea făcută de regizor

Recomanda
Author

18 Comentarii

  1. Din nou, serialul cu romani prosti, murdari, betivi,gainari, fani disperati America, adica CE VREA RESPECTIVUL POST SA DEVENIM.
    Multumim mult pentru oferta- si acum incercati pe la alte porti…

  2. Acezt sereal care ezte ce-l mai iubitu deci ma uit cami place da mor si jtiu ca sa uita si antelectoali Plesu si sa uita si yubi cand nare treaba sa caota koyfu lu Buerebizda.
    Mentionezc ca i-mi place duar barbati puternici care le place ua femea aptsolut idenpendenta.

  3. O mizerie,trebui scos de pe grila si inlocuit cu ceva care sa-i invete pe tineri cum sa reuseasca in viata ,ci nu doar circ ieftin !

  4. Din seara Asta Dorel da drumul la Caldura in Bucursti ! S-a Speriat de Nicusor ca-l da afara la drumuri si Poduri !

  5. O mizerie facuta de alogenii paraziti care ne-au ocupat pentru a ne batjocori si umili, pentru a ne tine in ignoranta indiferenta si circ, mult circ pentru a masca adevarata stare de adormire in mocirla „valorilor” occidentale iudeomasonice a poporului asuprit de paraziti !
    Trezeste-te !

  6. DORELE ! EU CU CINE VOTEZ ? CU DOREL DE LA ELCEN ! CARE E IN GREVA ! IARNA E CA VARA ! ADICA FARA CALDURA ! LA CALORIFERE !

  7. Cutoate stradaniile,serialul nu poate nici macar a se apropia de tampeniile acestor prim zece comentatori.Premiant fiind Q”.
    Apropo, unul din spectatorii acestui serial este si Andrei Plesu.Bine mai, coboratori recent din palmier, si el face parte din categoria oligofreni etc… ?

  8. Cel mai amuzant lucru la cel mai iubit dintre serialuri este că fanii lui chiar se cred mai deştepți decât ăia de care râd!

  9. Asta si altele reprezentative: turcesti, indiene, coreene. Emisiuni regizate sa para reale. Plansete, urlete, crize, regizate. D-astea. Intre timp toate taxele cresc, romanii saracesc, nealesii fura si ucid ca-n codru. Ce conteaza? Jean boxeaza si coafura rezista!!! Ma intrebam acum, ce lagatura au astia cu Constantin Tanase? Si cu asta ce-am facut?

  10. Ha, ha! Aiesta-i sirialu’ in care publicu’ țântă (da’ poț’ să-i zâci ș’ trântă că nu greșeșt’) să uită ca să să “elibereză di ștres” dupe spălătur’le pi creier oferite gratis di-acelaș’ post?…

  11. Ce o fi asa grozav la comédia asta, doar magraonii si arierații pe care-i portretizeaza „actorii” pot sti. Bine, excluzand pe măiastru’ măruță, întâiul manelizator al poporului deja cretinizat de televiziunile aculturale din RO. Vax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.