Cele două lovituri de stat din decembrie

În politică, nimic nu se întâmplă accidental.

Dacă se întâmplă, puteţi paria că a fost

planificat să aibă loc în acest fel.

 Franklin D. Roosevelt 

România a avut, în istoria sa de aproape 100 de ani, două puncte de inflexiune, marcate, în opinia mea, de câte o lovitură de stat:

• prima lovitură de stat a avut loc la 30 decembrie 1947, fiind camuflată de abdicarea Regelui Mihai; s-a trecut atunci de la capitalism la comunism, și de la monarhie la republică; ea poartă pecetea “Moscova 1944, Yalta 1945”;
• a doua lovitură de stat a avut loc la 22 decembrie 1989, fiind camuflată de așa-zisa Revoluție; s-a trecut invers, de la comunism la capitalism, dar nu și de la republică înapoi la monarhie; ea poartă pecetea “Malta 1989”.

La întâlnirea de la Kremlin din seara zilei de 9 octombrie 1944, între secretarul general sovietic Iosif Visarionovici Stalin și prim-ministrul britanic Winston Churchill, s-a discutat despre soarta Europei de după război. Versiunea lui Churchill despre cele ce s-au petrecut acolo este bine-cunoscută astăzi: prim-ministrul britanic i-a “oferit” lui Stalin controlul asupra României în proporție de 90 la sută în schimbul controlului britanic de 90 de procente în Grecia.

A urmat comunizarea României din anii 1946-1947. Un singur obstacol mai era în fața comuniștilor români dirijați de la Moscova, regele Mihai, căruia la 30 decembrie 1947 i s-a cerut să abdice, altfel “va avea loc o vărsare de sânge și o revoluție” (vezi mai jos telegrama 225). Regele s-a gândit l-a popor, și a abdicat. Regele era foarte iubit de popor și a fost lăsat să plece. Occidentul a luat act de schimbările ce au avut loc.

Legat de lovitura de stat din 30 decembrie 1947, știm foarte multe lucruri acum, după 70 de ani. Cartea lui Mark László-Herbert “Abdicarea Regelui Mihai- Documente diplomatice inedite”, apărută la Editura Humanitas în 2010, este o excelentă trecere în revistă succcintă și revelatoare a evenimentelor din jurul abdicării (cu accent pe călătoria la Londra), însoțită de textele a 257 telegrame, scrisori sau note consultate la arhivele americane, britanice sau franceze. Multe documente din aceste arhive, secretizate inițial pe un termen de treizeci de ani, nu sunt accesibile publicului nici astăzi, elucidarea evenimentelor din 1947 fiind considerată dăunătoare intereselor statelor respective. Am selectat câteva pasaje din această carte și le voi prezenta mai jos, în Anexă. Cititorul va avea astfel posibilitatea de a judeca el însuși evenimentele.

La întâlnirea din largul insulei Malta de la bordul vasului sovietic „Maxim Gorki”, din zilele de 2-3 decembrie 1989 (la doar câteva săptămâni după căderea zidului Berlinului), între președintele SUA, George H. W. Bush și Secretarul General Sovietic, Mihail Gorbaciov, s-a discutat din nou soarta Europei, de data aceasta de după “războiul rece” (încheiat atunci). Președintele Bush și-a exprimat sprijinul pentru  perestroika lui Gorbaciov. Astăzi, istoricii au la dispoziţie doar versiunea sovietică a stenogramelor discuțiilor, unde nu apare referirea la „sfere de influență”; oricum, discuțiile între „patru ochi” dintre cei doi lideri nu au fost date publicității. Cine știe când și dacă vom afla ceva.

Ce știm este că la sfârșitul lui 1989, în România, Ceaușescu nu a vrut să “abdice”, și astfel a urmat “o vărsare de sânge și o revoluție”. Legat de lovitura de stat din 22 decembrie 1989, știm foarte puține lucruri. Începutul a fost făcut la Timișoara, prilejuit de protestul provocat de încercarea guvernului de evacuare a pastorului reformat Lásló Tőkés. A urmat chemarea oamenilor în stradă la mitingul de la București, din 21 decembrie. Ceaușescu a fugit pe 22 decembrie, seara era deja prins. Ceaușescu era urât de popor și a fost executat, de Crăciun, după un simulacru de proces. Occidentul a luat act de schimbările ce au avut loc.

Secretele acelor zile le vom afla poate după 30 de ani? sau cine știe, poate niciodată. Așa cum avem pierderi umane acum, în “teatrele de război” (în Afganistan și Irak), așa am avut pierderi umane atunci, în “teatrul de revoluție” din 1989 (vezi și primăvara arabă etc.)!?

O întrebare se poate pune imediat: dacă s-a susținut ani de zile (de către comuniști) că societatea comunistă este superioară societății capitaliste și că abolirea monarhiei și crearea republicii sunt consecința acestei evoluții democratice (de la capitalism la comunism), să tragem atunci concluzia că în 1989, când am trecut de la comunism înapoi la capitalism, am mers înapoi, în trecut? Dacă nu am mers înapoi, în trecut, de ce se spune atunci că întoarcerea de la republică la monarhie ar fi un pas înapoi, în trecut? Pentru că nu am scăpat încă de comunism?!

Privind în urmă la aceste două puncte de inflexiune din istoria României (și nu numai a României), simt rușine, revoltă, neputință, neîncredere, văd minciună, manipulare, frică și lașitate. Cum a fost posibil? Prea mulți dușmani, prea multe cozi de topor, prea puține caractere. Ce ne mai așteaptă? Ce înțelegeri se mai fac peste capetele noastre? De ce se teme occidentul așa de tare de Rusia? Ce soluții (mai) avem?

Anexă

(fragmente din cartea “Abdicarea Regelui Mihai- Documente diplomatice inedite”)

“În seara zilei de 9 octombrie 1944, secretarul general sovietic Iosif Visarionovici Stalin și prim-ministrul britanic Winston Churchill și-au dat întâlnire la Kremlin pentru a discuta despre soarta Europei de după război. … Ceea ce a urmat, mai precis versiunea lui Churchill despre cele ce s-au petrecut acolo, este bine-cunoscut astăzi: prim-ministrul britanic i-a “oferit” lui Stalin controlul asupra României în proporție de 90 la sută în schimbul controlului britanic de 90 de procente în Grecia. Iugoslavia și Ungaria ar fi fost împărțite în egală măsură între aliații occidentali, pe o parte, și Uniunea Sovietică, pe cealaltă parte, în timp ce Bulgaria ar fi revenit sovieticilor în proporție de 75 la sută. Ca să se convingă că Stalin a înțeles “oferta” britanică, Churchill a notat toate acestea pe o bucată de hârtie pe care i-a înmânat-o, fără să mai fi adăugat altceva, conducătorului sovietic. …. Conducătorul sovietic, cu privirea fixată pe hârtie, a ezitat câteva momente, apoi a bifat cu un creion albastru în dreptul tabelului și i-a returnat biletul lui Churchill. A urmat o tăcere lungă, ruptă în cele din urmă de Churchill: “Nu ne vor considera niște cinici dacă se va afla cu câtă ușurință am rezolvat chestiunile acestea care, totuși, afectează destinele a multor milioane de oameni? Să ardem hârtia!” “Nu, răspunse Stalin, păstreaz-o dumneata.” Nici astăzi nu se cunoaște exact ce au însemnat pentru cei doi oameni politici acele cifre sau procente …

În zile următoare înțelegerii dintre Churchill și Stalin (și după ce trupele sovietice au intrat pe teritoriul Ungariei dinspre Ucraina) miniștrii de externe Anthony Eden și Viaceslav Molotov au modificat acest procentaj (al Ungariei n.n.) la 80-20 în favoarea sovieticilor. Totodată au fost modificate și cifrele pentru Bulgaria, de la 75-25 la 80-20, tot în favoarea Uniunii Sovietice.

… sub presiunea aliaților occidentali, regele României a fost nevoit să învestească, respectiv să coopereze cu guverne care urmăreau răsturnarea monarhiei …

În privința ordinii europene de după al Doilea Război Mondial, marile puteri au încercat să-și impună punctele de vedere cu ocazia mai multor întâlniri … În februarie 1945 a avut loc o asemenea întâlnire la Yalta (între Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill și Iosif V. Stalin), apoi în luna iulie a aceluiași an la Potsdam, ocazii cu care s-a convenit asupra soartei Germaniei și a aliaților săi din timpul războiului. … Miniștrii de externe s-au întâlnit de cinci ori între 1945 și 1947: în 1945 la Londra și la Moscova, în 1946 la Paris, în 1947 din nou la Moscova, apoi la Londra. Atmosfera la aceste conferințe ale miniștrilor de externe a fost tensionată de la bun început … liderii din Occident au decis la mijlocul anului 1946 ca României să îi revină un rol-cheie în “salvarea” Turciei și a Bosforului, în dejucarea planurilor militare – reale sau percepute ca atare – ale sovieticilor. La începutul verii, serviciile de informații americane au trimis la București doi agenți secreți, pe locotenentul-major Ira C. Hamilton și pe maiorul Thomas R. Hall, pentru ca, împreună cu liderii Partidului Național-Tărănesc, să elaboreze un plan pentru crearea, din fonduri americane, a unei grupări de rezistență armată împotriva sovieticilor. În septembrie, la încheierea tratativelor, participanții au hotărât că pe de o parte vor începe agitația antisovietică din țară în paralel cu recrutarea în armata clandestină antisovietică, iar pe de altă parte îi vor trimite în străinătate pe cei mai credibili lideri ai Partidului Național-Țărănesc pentru ca, la momentul oportun, să dirijeze de acolo – împreună cu serviciile secrete americane – răscoala împotriva sovieticilor. Printre primii care au fost scoși clandestin din țară … s-a aflat unul dintre liderii tratativelor de la București, fostul ministru de externe Grigore Niculescu-Buzești, care a părăsit România având asupra sa o scrisoare de împuternicire semnată de Iuliu Maniu. Câteva săptămâni mai târziu, un alt fost ministru de externe, Constantin Vișoianu, a reușit să părăsească România cu ajutorul celor doi agenți americani. La aflarea veștii, ministrul american la București, Burton Berry, și generalul Cortland van R. Schuyler, reprezentantul american în Comisia Aliată de Control, nefiind informați în prealabil de activitățile secrete ale Central Intelligence Group (precursorul CIA) pe teritoriul României, au protestat vehement la Washington împotriva subminării grosolane a eforturilor lor diplomatice. După o intensă corespondență purtată cu șefii lor de la Washington s-a hotărât, la începutul toamnei, rechemarea în Statele Unite a celor doi agenți și sistarea imediată a activităților subversive ale serviciilor secrete americane pe teritoriul României.

Pentru țărăniști, rechemarea lui Hamilton și a lui Hall echivala cu dezertarea lor de la o cauză pe care tocmai ei o creaseră. Puterea țărăniștilor a scăzut dramatic, nu numai din cauza reducerii numărului liderilor în urma evadărilor organizate de cei doi americani, ci și din cauza îngrădirii considerabile a spațiului lor de manevră în urma scurgerii informațiilor despre intervenția secretă a americanilor în România. Când alegerile din noiembrie (1946 n.n.) au fost câștigate fraudulos de către guvern, abia dacă au mai rămas lideri țărăniști în țară care să fi putut protesta împotriva manipulării scrutinului. Țărăniștii s-au simțit abandonați și în urma adoptării Tratatului de Pace în decembrie 1946 (semnarea lui a avut loc abia la 10 februarie 1947), deoarece prin dizolvarea Comisiei Aliate de Control comuniștii dirijați de la Moscova au primit practic undă verde pentru accelerarea sovietizării României. Atacul frontal al puterii comuniste nu s-a lăsat mult așteptat: arestările în masă în rândul opoziției au început în martie 1947. Toate încercările opoziției de a protesta pe lângă forurile internaționale (ONU, Conferința Miniștrilor de Externe de la Moscova etc.) au eșuat. La 15 martie 1947, fruntașul țărănist Iuliu Maniu l-a căutat personal pe reprezentantul american Burton Berry, care însă, în absența instrucțiunilor clare de la Washington, nu i-a putut spune politicianului român nimic încurajator. O lună mai târziu, mesajul secretarului de stat american Dean Acheson a lămurit situația pentru toți și pentru totdeauna: Washingtonul se opune hotărât tuturor manifestărilor antisovietice care ar fi inițiate de către Partidul Național-Țărănesc sau de către oricare alt partid din România, deoarece, s-a argumentat la Washington, acestea ar avea consecințe catastrofale asupra populației civile.

În luna mai a urmat un nou val de arestări. În iunie, liderii țărăniști au hotărât că, din cauza imposibilității continuării luptei antisovietice pe teritoriul României, liderii cei mai proeminenți ai partidului trebuie să ducă mesajul opoziției în străinătate … Tentativa de evadare a lui Nicolae Carandino, Ilie Lazăr, Ion Mihalache și Nicolae Penescu s-a sfârșit însă dezastruos. În condiții care nu au fost elucidate complet nici până astăzi, autoritățile au aflat de evadarea ce urma să aibă loc în noaptea de 13 spre 14 iulie și astfel, cu câteva momente înaintea decolării, fugarii au fost arestați pe aerodromul de la Tămădău, în apropiere de București. La cinci zile după acest incident, Camera Deputaților a suspendat dreptul la imunitate al reprezentanților țărăniști, iar la 29 iulie 1947 însuși Partidul Național-Țărănesc a fost scos în afara legii. În lunile următoare, numeroși politicieni țărăniști și liberali au fost arestați, printre ei și președintele partidului, Iuliu Maniu. Rechizitoriul împotriva țărăniștilor a fost elaborat într-un timp relativ scurt și astfel, la 29 octombrie a început așa-numitul Proces Maniu, primul proces politic din România după model sovietic. În decembrie au fost înlăturați din guvern și acei ultimi politicieni ai opoziției, care în lunile anterioare fuseseră tolerați de către comuniști pentru a susține cât de cât aparența democrației în țară, iar în fața sovietizării complete a României, nu a rămas decât un singur obstacol: regele Mihai I, suveranul de douăzeci și șase de ani, care se bucura în acel moment de simpatia majorității covârșitoare a populației.

… ex-suveranul Carol II a sosit la Lisabona (din Brazilia n.n.) pe 5 octombrie 1947.

În acceași zi, la București, regelui Mihai i s-a înmânat invitația de a participa la cununia principesei Elisabeta, stabilită pentru 20 noiembrie 1947. … ministerul de externe britanic i-a ordonat lui Holman (ministrul britanic la București, n.n.) să îi comunice lui Mihai că, dacă acceptă invitația regelui George, ar fi cel mai bine să se întoarcă la București înainte de 25 noiembrie (a cincea conferință a Consilului Miniștrilor de Externe, la care participa și Molotov, avea loc la Londra între 25 noiembrie și 16 decembrie 1947, n.n.).”

Regele Mihai a acceptat invitația și a programat plecarea la 10 noiembrie.

“Nu cred că, odată ajunși în străinătate, au vreo intenție de a părăsi România pentru totdeauna – afirma Holman în telegrama trimisă la Londra pe data de 4 noiembrie – doar dacă nu sunt forțați să facă acest lucru printr-o lovitură de stat.” Dar două zile mai târziu, Adam Watson, directorul Departamentului de Sud al ministerului de externe britanic i-a spus ambasadorului american la Londra, Lewis Douglas, că “acesta e un joc pierdut pentru Mihai și că, dacă se întorcea, eliminarea lui prin asasinat, încarcerare sau expulzare era numai o chestiune de timp, și probabil nu mult timp.“

După toate aparențele, pe 5 noiembrie, regele Mihai și-a amânat plecarea de pe 10 noiembrie pe 12 noiembrie, pentru că a dorit să aștepte pronunțarea sentinței în procesul grupului Maniu, sperând că prezența sa la București ar putea ușura situația politicienilor țărăniști acuzați. Totodată este evident că sentințele date – patru condamnări la detenție pe viață și alte cincisprezece condamnări la închisoare între doi și douăzeci și cinci de ani – l-au convins și pe regele Mihai că noua putere din România nu va ezita să recurgă la mijloacele necesare eliminării opoziției politice și – în mod indirect – răsturnării monarhiei din România. … La 12 noiembrie, în ziua plecării, guvernul a fost prezent în efectiv complet la aeroportul din Băneasa pentru a-și lua rămas-bun de la șeful statului. Atmosfera a fost festivă, aproape cordială, ceea ce putea fi un semn rău pentru Mihai. …”

Regele Mihai și Regina-mamă Elena au ajuns în Elveția la Lausanne (unde locuia Ducesa de Aosta, mătușa regelui Mihai n.n.) pe 13 noiembrie și la Londra pe 15 noiembrie. Au părăsit Regatul Unit pe 29 noiembrie 1947, întocându-se la Lausanne. În tot acest timp, regele Mihai a dus o activitate intensă de lobby pe lângă americani, britanici și francezi în interesul României și al salvării monarhiei române, activitate care rezultă din documentele inserate în carte. “Întrevederile pe care le avusese la Londra l-au deprimat atât de mult, încât a plecat spre Elveția ocolind Franța. “

De acolo, „Mihai l-a trimis la București pe mareșalul curții regale, Dumitru Negel, cu sarcina de a obține – așa cum prevedea constituția în vigoare – acordul guvernului pentru căsătoria cu principesa Ana. Între 7 și 12 decembrie, Negel a purtat negocieri cu prim-ministrul Petru Groza și cu ministrul de externe Ana Pauker, însă aceștia nu au fost dispuși să-i dea un răspuns clar. Ministrul britanic la București nu a fost surprins de poziția adoptată de guvern, “o astfel de aprobare putând fi privită ca un angajament pe termen lung în favoarea monarhiei din această țară, lucru pentru care guvernul român pesemne că nu este pregătit să-și asume responsabilitatea.“ Pe 12 decembrie Negel a pornit spre Lausanne fără vreun răspuns din partea prim-ministrului. I s-a permis de către govern să se întoarcă și guvernul și-a dat acordul ca trenul regal să meargă în Elveția să-l aducă înapoi pe rege și pe regina-mamă … Plecare regelui Mihai către România a rămas stabilită pentru data de 12 decembrie. … Trebuie să-l învestească pe noul mitropolit al Moldovei înainte de Crăciun, pentru a-i permite să oficieze ceremoniile religioase tradiționale, ca “ locum tenens“ al patriarhului Nicodim, care nu poate face acest lucru din cauza stării sale de sănătate.”

Regele Mihai a plecat din Lausanne pe 18 decembrie și a ajuns la București pe 21 decembrie, la ora unu după-amiaza. „A fost întâmpinat la gara din București doar de membrii guvernului, iar dintre membrii corpului diplomatic autoritățile i-au invitat doar pe cei care reprezentau țările traversate de suveran în timpul călătoriei. Gara a fost închisă, pentru a nu permite mulțimii, care se aduna la asemenea prilejuri pentru a-l saluta pe monarh, să ajungă în apropierea acestuia. Mihai a înțeles imediat că în timpul absenței sale de șase săptămâni țara suferise schimbări majore. Pentru a evita eventualele tensiuni, regele și regina-mamă au decis a doua zi să plece pentru o perioadă nedeterminată la Sinaia. Prim-ministrul i-a rechemat de acolo în seara zilei de 29 decembrie sub pretextul discutării unei probleme “familiale” importante și urgente. Mihai a pornit în zorii zilei următoare la București. Credea că va discuta cu prim-ministrul despre plănuita cununie a sa cu principesa Ana. S-a întâmplat însă altceva. “Moscova, invocând amenințarea cu conflictul care ar apăsa asupra Europei în urma eșecului Conferinței de la Londra, [a decis] în aceste condiții executarea imediată a programului de abolire a monarhiei”- a telegrafiat șeful misiunii franceze de la București ministrului de externe Georges Bidault. Diplomatul și-a continuat raportul astfel (31 decembrie 1947):

“Pe data de 27 decembrie, a avut loc o conferință între dna Ana Pauker, domnii Gheorghiu-Dej, Bodnăraș și Chișinevschi, membri ai Comitetului Central al “partidului”, pentru a stabili detaliile unui plan de acțiune care nu i-ar fi fost comunicat domnului Groza decât la data de 29 decembrie. În aceeași zi, la miezul nopții, președintele Consiliului [de Miniștri] îi cerea regelui Mihai, care se afla la Sinaia, o audiență pentru a doua zi la ora 9, insistând ca această întrevedere să aibă loc la reședința suveranilor situate la marginea capitalei. Ajungând la această reședință pe data de 30 decembrie, regele și regina[-mamă] au observant în împrejurimi un număr mare de camioane pline cu “mercenari”. În rest, garda de serviciu a fost consemnată, schimbul gărzii a fost interzis și numeroase forțe de poliție civilă și militară aflate deja la fața locului rețineau în anexele clădirii întreaga suită a suveranilor. … președintele Groza, de cum a fost primit împreună cu dl Gheorghiu-Dej de către Majestățile lor, a declarat, cu jovialitatea sa obișnuită:”eu sunt în favoarea divorțului“ și a prezentat numaidecât actul de abdicare pentru a fi semnat de rege. Suveranilor nu li s-a permis nici măcar să se consulte între ei: în timp ce regele se retrăgea într-o cameră alăturată unde se aflau mareșalul curții și secretarul său particular, reginei[-mamă] i se cerea cu insistență de către președintele Consiliului să se folosească de toată influența pentru a-l determina pe fiul ei să cedeze. Deliberarea monarhului a durat puțin timp: a remarcat imediat că reședința sa era deja împânzită de trupele diviziei comuniste “Tudor Vladimirescu“. După ce a afirmat că “el considera că acționează în interesul poporului său, pentru a evita vărsarea de sânge“, regele s-a resemnat să semneze actul de abdicare. Dl Groza s-a lansat atunci în mulțumiri și promisiuni frumoase: regele Mihai ar putea părăsi țara în libertate împreună cu întreaga sa suită, ar primi permisiunea de a-și lua toate bunurile și ar putea păstra chiar și domeniile coroanei; suveranii au refuzat cu demnitate această ultimă ofertă […]. Înainte de a se retrage, președintele consiliului a lăudat în mod ironic înțelepciunea regelui, “serviciile de Securitate deținând, pretinse el, dosare compromițătoare despre legăturile lui Mihai I cu misiunile diplomatice anglo-americane și cu national-țărăniștii“.

„Însă Groza și Gheorghiu-Dej au recurs și la alte metode, mult mai eficiente decât acele documente compromițătoare, ca să-l convingă pe rege să abdice. L-au amenințat că îi vor executa pe cei aproximativ o mie de studenți care se aflau în acel moment închiși în diferitele închisori din capitală, dacă Mihai ar refuza să semneze imediat și necondiționat declarația de abdicare, în timp susțineau că guvernul nu poate garanta siguranța locuitorilor capitalei, dacă, din cauza răspunsului negativ al regelui, ar izbucni proteste de stradă.” …

177. Telegrama nr. 1167-1170 din 30 decembrie 1947. Auboyneau, ministrul Franței la București, către ministrul francez al afacerilor externe: Acces restricționat. … la amiază (30 decembrie), parlamentul, aflat atunci în vacanță parlamentară, a fost convocat în ședință extraordinară pentru a asculta la ora 17 lectura textului oficial al actului abdicării și proclamația guvernului, texte pe care le comunic Departamentului înregistrate sub următoarele două numere. După o scurtă suspendare a ședinței, a fost votată în unanimitate legea care a instituit republica populară. Pe de altă parte, garda regală a Palatului a fost deja înlocuită cu jandarmeria … Până acum domnește calmul în București, unde populația a primit vestea cu tristețe, bineînțeles, dar cu apatia sa obișnuită. …

Textul decretului de abdicare este următorul:

“În viața Statului român s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice și sociale, cari au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieții de Stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condițiunilor stabilite de Pactul fundamental – Constituția Țării -, ele cerând o grabnică și fundamentală schimbare. În fața acestei situațiuni, în deplină înțelegere cu factorii de răspundere ai Țării, conștient și de răspunderea ce-mi revine, consider că instituția monarhică nu mai corespunde actualelor condițiuni ale vieții noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea desvoltării României. În consecință, pe deplin conștient de importanța actului ce-l fac în interesul poporului român, ABDIC pentru mine și pentru urmașii mei dela Tron, renunțând pentru mine și pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al României. Las poporului român libertatea de a-și alege noua formă de Stat. Mihai R.”

185. Telegrama nr. 1575 din 31 decembrie 1947. R. Sarell, legațiunea britanică la București, către Foreign Office: Important. Secret. …Am avut ocazia să vorbesc cu fratele secretarului particular al regelui și cu alte persoane bine informate și a devenit clar că abdicarea a fost de fapt o lovitură de stat înfăptuită repede de comuniști și la care Palatul nu se aștepta. …

189. Telegrama nr. 1178-1183 din 31 decembrie 1947. Auboyneau, ministrul Franței la București, către ministrul francez al afacerilor externe: Acces restricționat. Strict secret.… Tocmai am primit dintr-o sursă foarte bună informațiile următoare despre pregătirea și realizarea veritabilei “lovituri de stat” care a marcat ziua de ieri. …

193. Telegrama nr. 4 din 1 ianuarie 1948. Waldemar J. Gallman, ambasada americană la Londra, către Departamentul de Stat american: Strict secret. … Raportul, bazat pe informațiile obținute de la fratele secretarului particular al regelui, precizează faptul că abdicarea a fost o lovitură de stat, pusă la cale într-un moment neașteptat pentru Curte. …

196. Telegrama nr. 10 din 3 ianuarie 1948. Rudolf Schoenfeld, ministrul American la București, către Departamentul de Stat American: Strict secret. … În această dimineață, Rădulescu (a se vedea telegrama mea nr. 1 din 2 ianuarie) a spus că, exceptând cazul în care ar apărea dificultăți neașteptate, suita regală va pleca în această seară către Lausanne, via Viena. Principalii membri ai suitei vor fi regele, în pașaportul căruia stă scris principe de Hohenzollern; regina-mamă; Negel, mareșalul curții; Mircea Ionițiu, secretarul particular al regelui; Jacques Vergotti, aghiotantul regelui; doamna Catargi, damă de onoare a reginei-mamă; Vania Negroponte (cu soția și băiatul), care a fost administrator al unor moșii regale. Servitorii personali vor însoți și ei grupul. În total, se așteaptă ca numărul de persoane să se ridice la 35. Rădulescu nu știa dacă principesele Elisabeta și Ileana vor fi incluse în grup. …Rădulescu a afirmat că regelui i s-a promis un avans în valută contra unei eventuale vânzări a unor bunuri personale de aici, cum ar fi vinurile și caii. …”

Regele Mihai a părăsit țara pe 3 ianuarie 1948 la ora 20.00 cu un tren special din Sinaia, călătorind, prin Ungaria și prin Austria, spre Elveția.

197. Telegrama nr. 10-13 din 3 ianuarie 1948. Henry Lucien Bonnet, ambasadorul Franței la Washington, către ministerul francez al afacerilor externe: … Departamentul de Stat, care știa că monarhia română este amenințată, nu a fost surprins decât de momentul ales de sovietici, de comun acord cu conducătorii comuniști, pentru a-l forța pe rege să abdice. … Sunt motive să credem că textul publicat de autoritățile române nu corespunde exact cu originalul, și mai ales că cuvintele “consider că” din al treilea alineat au fost introduce după lovitură. … Departamentul de Stat subliniază că guvernul american nu poate decât să ia act de schimbarea de regim. Dl Schoenfeld va primi noi scrisori care să îl acrediteze pe lângă prezidiu….

207. Telegrama nr. 9 din 8 ianuarie 1948. R. Sarell, legațiunea britanică la București, către Clement Attlee, prim-ministrul britanic: … Ultimele relatări ale unor surse absolut credibile, aflate în legătură directă cu regele Mihai, confirmă punctual de vedere exprimat în telegrama mea nr. 1575 din 31 decembrie, și anume că abdicarea regelui a fost forțată și că evenimentul constituie o lovitură de stat. … Românii, sau cel puțin cei care mi-au expus mie, sau prietenilor mei, părerile lor, au o singură consolare în situația de față, și anume că regele a scăpat cu viață. …”

208. Telegrama nr. 19-A din 9 ianuarie 1948. John Carter Vincent, ministrul American la Berna, către George Marshall, secretarul de stat american: Secret. … În ceea ce privește finanțele, Mihai a refuzat categoric oferta lui Groza de a primi o sumă de bani nepomenită. Lui Mihai i s-a permis să scoată din țară bunuri personale, dar nu obiecte valoroase, cum ar fi operele de artă. A fost informat că venitul de pe urma vânzării acestora din urmă îi va fi trimis lui, dar el nu se așteaptă să primească ceva. Aparent, capitalul său lichid în Elveția se ridică la 50 000 de dolari americani și 200 000 de franci elvețieni. …

216. Telegrama nr. 56 din 14 ianuarie 1948. Rudolf Schoenfeld, ministrul american la București, către Departamentul de Stat american: … Principesa Elisabeta și principesa Ileana cu soțul și cei șase copii, însoțiți de un grup de douăzeci de persoane (…) au plecat către Elveția cu un tren special în data de 12 ianuarie. Cu toate că li s-a permis astfel ultimilor membri ai familiei regale române să părăsească țara, guvernul roman i-a tratat cu caracterisica-i atitudine ostilă, verificând fiecare articol vestimentar în momentul împachetării, reducând limita de bagaje în ultimul moment și punând stăpânire pe locuințele și pe proprietățile acestora înainte ca grupul să plece. …

223. Telegrama nr. 66 din 21 ianuarie 1948. John Carter Vincent, ministrul american la Berna, către Departamentul de Stat american: Secret. … Am fost informat din surse sigure (…) că Departamentul Politic al guvernului elvețian i-a cerut regelui Mihai să se abțină de la declarații și de la participarea la activități politice atât timp cât se află în Elveția. …”

225. Telegrama nr. 23 din 22 ianuarie 1948. Thomas Maitland Snow, ministrul britanic la Berna, către Foreign Office: Strict secret. … Prim-ministrul a scos atunci din buzunar un act de abdicare și i-a cerut regelui să îl semneze pe loc. Regele a spus că, la urma urmelor, s-a născut român și că trebuie să se gândească ce va face în această chestiune atât de importantă. A spus că se va întoarce la Sinaia și se va consulta cu prietenii săi. Prim-ministrul i-a spus că acest lucru este imposibil, că regele nu putea părăsi palatul și că trebuie să obțină semnătura sa în decurs de două ore. Regele s-a retras în altă cameră, de unde a încercat să le telefoneze consilierilor săi legali, dar și-a dat seama că toate legăturile telefonice din palat fuseseră întrerupte. La încheierea celor două ore, s-a întors la prim-ministru și l-a întrebat care ar fi consecințele dacă el ar refuza să semneze actul de abdicare. Prim-ministrul a răspuns că va avea loc o vărsare de sânge și o revoluție. În același moment, acesta a scos un pistol, spunându-i regelui: ”Vedeți dumneavoastră, nu vreau să am aceeași soartă ca și Antonescu.“ Apoi l-a dus pe rege la fereastră și i-a arătat trenul Crucii Roșii și ambulanța atașată acestuia, în așteptare în fața clădirii. În aceste circumstanțe, regele a cedat. … Bagajele regelui și ale reginei-mamă nu au fost deschise la graniță de către români, dar toate cele aparținând suitei regale au fost răscolite, chiar și persoanele din suită au fost dezbrăcate și percheziționate. …

244. Telegrama nr. 63 din februarie 1948. Legațiunea britanică la București către Ernest Bevin, ministrul britanic al afacerilor externe: “ …Am onoarea să vă transmit anexat un raport ce conține un rezumat al principalelor evenimente politice din România din anul 1947. Pentru acest studiu extrem de folositor al evenimentelor îi sunt recunoscător dlui Ivor Porter, până de curând secretar doi al acestei legațiuni. … 20. Se știe acum foarte bine că regele nu a abdicat deoarece guvernul refuzase să îi permită să se căsătorească. …Se pare prin urmare că s-a luat o decizie fulgerătoare și, cum nu a mai fost timp pentru a se găsi o problemă pe baza căreia regele să fie obligat să abdice, s-a recurs la o simplă lovitură de stat sprijinită de forța armelor. …

246. Notă din 1 martie 1948 redactată de Geoffrey Wallinger, din Foreign Office: Foarte urgent. Secret. … Domnul Constantinescu, fost consilier al legațiunii române, m-a informat că tocmai a aflat de la anturajul regelui Mihai din Paris că autoritățile franceze i-au cerut Majestății Sale să nu dea nici o declarație la Paris (precum intenționase să facă) despre abdicarea sa. Regele Mihai trebuie să sosească aici poimâine, în drumul său către Statele Unite. Se va pune problema dacă va trebui să dea declarația în Londra…. Desigur, i-am putea cere să amâne orice fel de acțiune până când va ajunge în America, dar cred că acest lucru ar fi prematur, și, în ceea ce privește Departamentul de Sud, vreau să vă spun că balanța înclină către a-i permite Majestății Sale să dea declarația în Londra. … Pentru Sir O. Sargent: Acum câteva săptămâni s-a hotărât că nu avem nici un motiv să-l încurajăm pe regale Mihai să rupă tăcerea. Dacă face o declarație aici, mânia rușilor va fi direcționată către noi; cred că divulgarea din partea americanilor a documentelor germano-sovietice ne-a provocat deja destul rău. …

249. Notă din 4 martie, nesemnată, către Sir Orme Sargent, ministrul adjunct de externe permanent britanic, către Bateman, Foreign Office și către Departamentul de Sud, Foreign Office: Sir Alan Lascelles mi-a telefonat în această după-amiază pentru a-mi da următoarele informații pe care le-a primit de la rege [George] în legătură cu prânzul de azi al Majestății Sale cu regele Mihai. … Regele [George] a fost surprins să afle că regale Mihai era, după cum se pare, total lipsit de mijloace. …

250. Telegrama nr. 789 din 5 martie 1948. René Massigli, ambasadorul Franței la Londra, către ministerul francez al afacerilor externe: Ieri, înainte de a părăsi Londra și de a se îmbarca pentru Statele Unite, regele Mihai al României a convocat presa. Fostul suveran, ale cărui declarații sunt reproduse pe larg în ziarele din această dimineață, a descris împrejurările abdicării sale: nu avusese altă alegere decât să cedeze sau să provoace, prin refuzul său, un măcel. România se găsea acum sub dominația unui guvern care nu reprezenta în nici un fel voința poporului, violase angajamentele internaționale și fusese impus de o putere străină. La încercarea mai multor jurnaliști de a afla dacă această conferință de presă fusese autorizată în mod expres de către guvernul britanic, Foreign Office s-a limitat la a răspunde că Anglia este o țară liberă, unde oricine are dreptul de a ține o conferință de presă. De fapt, regele Mihai încercase să afle în prealabil dispozițiile Foreign Office-lui, care și-a dat acordul….

256. Telegrama nr. 982 din 28 aprilie 1948. Henri Hoppenot, ambasadorul Franței la Berna, către ministerul francez al afacerilor externe: Comandantul Vergotti, aghiotant al regelui Mihai al României, i-a mărturisit unuia dintre colaboratorii mei câteva impresii ale călătoriei fostului suveran în Anglia și în Statele Unite. … A fost primit, de această dată, foarte călduros de familia regală a Angliei, iar regele George s-ar fi arătat personal dispus să îi acorde, la nevoie, ajutor financiar. La Washington, președintele Truman l-a primit de asemenea foarte cordial pe regele Mihai. …”

Prin Decretul Nr. 983 din 26 mai 1948, publicat în Monitorul Oficial Nr. 121 din 27 mai 1948, bunurile fostei familii regale au intrat în proprietatea statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.