Cele trei mari avarii care au speriat Sistemul Energetic Naţional

În prima din iunie, două judeţe din ţară, Argeş şi Vâlcea, au rămas ore bune fără curent electric. Câteva zile mai târziu, o furtună violentă a făcut praf mai mulţi stâlpi din judeţul Mureş. Pe 8 noiembrie, o altă furtună a dus la închiderea reactorului 1 de la Cernavodă.

Primul dintre aceste evenimente grave a fost cauzat de lipsa defrişărilor în judeţul Argeş, a declarat Octavian Lohan, directorul general al Transelectrica. „Noi am trimis la minister raportul privind blackout-ul. Concluzia este că am avut probleme cu defrişarea, pe întreţinerea culoarului pe linia Argeş-Vâlcea”, a spus acesta. Lohan a dat vina pe o firmă care ar fi trebuit să facă respectivele defrişări în Argeş în 2015, dar nu a intervenit în zonă. “Mari probleme avem în zona pădurilor. A trebuit să cheltuim mulţi bani pentru tăierea copacilor pentru a ne ţine departe de defecţiuni”, a afirmat Lohan. Transelectrica nu a putut obliga firma care a câştigat licitaţia pentru defrişări să intervină în anumite zone, din cauza modului în care a fost realizat contractul.

Pe 1 iunie, în jurul orei 16.00 nordul judeţelor Vâlcea şi Argeş a rămas fără energie electrică, fiind afectaţi atât consumatorii casnici cât şi cei industriali. Valoarea totală a consumului nealimentat a fost de aproximativ 170 MW. A fost întreruptă o producţie de circa 630 MW aferentă centralelor hidroelectrice de pe râurile Olt, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi a CET Govora. Defecţiunea s-a produs în condiţiile retragerii din exploatare pentru lucrări accidentale a unei linii de înaltă tensiune din reţeaua de transport a energiei electrice. Timp de o oră şi 15 minute s-au făcut manevre de restabilire a funcţionării normale. La ora 17:15, curentul electric a revenit, s-au asigurat condiţiile pentru repunerea în funcţiune la Sistemul Electroenergetic Naţional a centralelor electrice deconectate în urma incidentului.

Stâlpi căzuţi

O furtună violentă ce a avut loc în data de 19 iunie, în judeţul Mureş, a pus la pământ 6 stâlpi de 400kV, 4 stâlpi de 220kV, 18 stâlpi de 110kV (6 linii indisponibile), multe linii electrice aeriene de lângă staţia Iernut, în apropiere de comuna Cuci. Peste 3.000 de gospodării au rămas fără curent în peste 12 localităţi. “Am avut o serie de avarii foarte grave la reţeaua electrică: Avarii Transelectrica – 5 stâlpi 220 kV, 6 de înaltă tensiune 400 kV, la Electrica avem 47 stâlpi de medie tensiune şi 5 de înaltă tensiune, la Electrica Transilvania Nord avem 7 stâlpi afectaţi’, a spus atunci Lucian Goga, prefectul de Mureş. Este vorba de liniile Iernut-Gadalin de 400 kV, Iernut-Baia Mare de 220 kV, şase linii electrice de 110 kV (Târnavăni 1+2, Călăraşi, Câmpia Turzii şi încă una dublu circuit). Aceşti stâlpi sunt proiectaţi să reziste la vânturi de peste 200 de km. pe oră dar la o vechime de peste 5 ani ar putea să aibă probleme şi cu un vânt de peste 120 de km. pe oră. Șeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, colonel Dorin Oltean, a declarat că în urma furtunii extrem de violente, descrisă de localnici drept o tornadă, acoperişurile a 307 case din comuna Cuci, din satele Dătăşeni şi Cuci, au fost avariate, în 12 cazuri acestea fiind distruse în totalitate.

S-a închis reactorul

În dat de 9 noiembrie, Nuclearelectrica a anunţat că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost deconectată, din cauze externe, de la Sistemul Energetic Naţional în după-amiaza zilei precedente, ora 15:37, din cauza avarierii liniei de evacuare putere de 400KV în SEN. Această avarie, apărută din pricina vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a turbogeneratorului Unităţii 1 de la SEN. Ca urmare a reducerii puterii pe fondul deconectării turbogeneratorului de la reţea, specialiştii CNE Cernavodă au constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare care, conform procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită.

Translectrica, operatorul naţional de transport energie electrică, a anunţat apoi că incidentul a fost de fapt doar “un defect trecător” pe una dintre liniile electrice de înaltă tensiune din zona Cernavodă şi că acest neajuns a fost eliminate rapid. „Staţia 400 kV Cernavodă este racordată la Reţeaua Electrică de Transport prin intermediul a cinci linii electrice aeriene de înaltă tensiune de 400 kV şi a fost proiectată pentru evacuarea în condiţii de siguranţă în Sistemul Electroenergetic Naţional a energiei electrice produse de către Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă. În data de 08.11.2016, la ora 15:37, ca urmare a unor condiţii meteo nevaforabile caracterizate prin intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi ploaie în zonă, a avut loc un defect trecător pe una din cele cinci linii de evacuare, respectiv pe LEA 400 kV Gura Ialomiţei- Cernavodă circ. 2, eliminat rapid şi corect de instalaţiile de protecţie din capetele liniei. După eliminarea defectului, linia a continuat funcţionarea normală şi fără a afecta capacitatea de evacuare a puterii din CNE Cernavodă. Din informaţiile operative, transmise de către personalul de comandă operativă al Unităţii 1 CNE Cernavodă, declanşarea de la SEN a Unităţii 1 CNE Cernavodă s-a produs că urmare a declanşării turbinei de la sistemul de excitaţie sau/şi protecţie generator aferent U1 CNE Cernavodă, în momentul apariţiei defectului trecător de pe linia de 400 kV”, se spune în comunicatul Transelectrica.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.