Un studiu realizat de neurologi de la Universitatea Cambridge vine cu posibile explicaţii pentru fiecare din aceste senzaţiile ciudate simţite şi povestite de oamenii care au fost la un pas de moarte, informează stirileprotv.ro. Nu e nimic mistic, e vorba de reacţia organismului, spun ei.
Convingerea că ai murit este o stare des întâlnită la unii pacienţi cu sindromul Cotard, fiind vorba de o disfuncţie neurologică care produce senzaţii foarte bizare.
Cea mai des invocată stare legata de apropierea morţii este decorporalizarea. Ea este însă frecventă la multe persoane care au tulburări de somn, apărând şi în urma paraliziei în timpul somnului. Astfel, bolnavul este parţial conştient, dar nu se poate mişca şi poate avea halucinaţii. În acest fel poate să apară şi impresia de plutire deasupra propriului corp. S-a facut şi un experiment în acest sens, prin stimularea unei părţi a creierului, iar subiecţii au trăit senzaţii similare celor care afirmă că s-au întors din moarte.
Întâlnirea cu monştri sau oameni care au murit este şi ea explicată. Un exces de dopamina poate produce halucinatii, iar acest dezechilibru hormonal apare in multe afectiuni neurologice sau in urma unor traume.
Concluzia medicilor care au realizat studiul este că de multe ori oamenii aflaţi în situaţii limită îşi explică senzaţiile trăite în funcţie de credinţă şi dorinţa fiecăruia.



