Chiar nu știai tu care este marele mister al politicii mondiale?!

Războiul de imagine e nesfârşit. Nu are nume. Nu-l vezi. Am luptat în acest război. Lupt şi astăzi. Nu e pentru copii războiul ăsta. Nici oamenii mari nu-l înţeleg. Îl pot duce numai profesioniştii. E un război al nervilor, al tăcutului, al ideilor şi acţiunilor-fulger.

Nu dormi în acest război. Cele mai multe lupte se desfăşoară în crepuscul. În crepuscul simţurile sunt fie ascuţite fie boante, difuze. Şi atunci eşti mort. Nu e un război pentru marile armate dar şi marile armate se află pe fronturile lui. Profesioniştii războiului de imagine nu au chip. Ei se văluresc unii-ntr-alţii atât de rapid încât nu-i mai poţi deosebi. Să nu ne îmbătăm cu apă rece! Nu e loc pentru toată lumea pe piaţă! Te-a atacat un brand? OK! Atacă-l şi scufundă-l! Scoate-l din oceanul imaginarului public.

Pune-i balast în cont şi trimite-l la fund să se giugiulească bine de tot caracatiţele şi peştii electrici cu el. Să nu fim copii! Afacerile sunt afaceri! Cum ataci şi scufunzi un brand? Asta o să înveţi aici, în blogul lui Ovidiu Bufnilă. Dacă eşti slab de înger, şterge-o! Războiul brandurilor nu e pentru copii. Cei mai duri dintre cei mai duri oameni de afaceri sunt în pantaloni scurţi în faţa unui profesionist ASA. Nu te îmbăta cu apă rece! Când un profesionist ASA pune la punct un război în lumea brandurilor ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Asta, lumea mondială e plină de lunetiști. Știam că e acolo.

Dintotdeauna am știut. Poate că era venit dintr-un univers paralel, poate că era sosit dintr-o altă lume stelară. La început mi-a fost frică de el. Era un tip înalt, bine făcut, înarmat până-n dinți. În 1812, în ziua în care Napoleon l-a lăsat la vatră pe bunicul meu, după 12 ani de războaie, lunetistul s-a făcut nevăzut. M-am urcat în bradul de peste drum, acolo unde-și făcuse cuibul și nu l-am mai găsit. O vreme am uitat de el dar în 11 iulie 1916, în timpul bătăliei de la Verdun, lunetistul era din nou cocoțat în brad. Mi-a făcut cu ochiul. Avea umărul bandajat semn că fusese rănit. ca de obicei, n-a scos nici o vorbă, mi-a întins un baton de ciocolată, mi-a strâns mâna, bărbătește.

În 1942, când nemții o luat-o nasol pe coajă la Stalingrad, lunetistul era tot în brad, așteptând cu răbdare. În 1956 era acolo în timp ce la Budapesta erau rușii. Era acolo și când francezii au fost bătuți măr în Vietnam de vietnamezi și când rușii au luat o scatolceală urâtă în Afganistan. În 1989 l-am zărit printre conurile de brad. Zâmbea enigmatic. Ne-am salutat frenetic în anul 2040 când Polonia a atacat Turcia iar Rusia a fost făcută șvaițer de o mulțime de revoluții locale. În anul 2157, lunetistul m-a inițiat pentru prima oară în arta lui și mi-a dăruit o pușcă cu lunetă de mai mare dragul.

Acum, deși nu ne vorbim, parcă încep să-i înțeleg gândurile. La început era cam brambureală în mintea mea în ceea ce-l privea. Ideea este să tragem din unghiuri diferite pentru succesul operațiunii. Dar vezi, misiunea noastră nu este să-l ucidem pe Kennedy printr-un tunel temporal nici pe Fidel Castro, nici pe Vladimir Putin, nici pe Zalmoxis, nici pe Eminem, nici pe Soros, nici pe Elvis, nici pe președintele Partidului Socialist Marțian, nici pe președintele Partidului Neoliberal Venusian. Tu ești ținta.