China a redevenit motorul de creştere al lumii

Economiile Americii şi zonei euro sunt încă mai mici decât erau anul trecut, în timp ce China a depăşit deja nivelul avut în ultimul trimestru din 2019 şi a redevenit motorul de creştere al economiei mondiale.

În timp ce zona euro se ajută de revenirea Chinei prin relaţiile comerciale pe care Germania le are cu aceasta, SUA, autoizolate prin războaiele lor comerciale, se bazează mai mult pe energia internă.

Când viitorul preşedinte al SUA va prelua şefia guvernului, el va conduce o economie care şi-a revenit cu o viteză supersonică în al treilea trimestru. Totuşi, economia SUA este cu 3,5% sub cota de la sfârşitul anului trecut, scrie Financial Times. Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro este cu 4,3% mai mic, în timp ce economia chineză este deja cu circa 3% mai mare decât era în 2019. SUA sunt cea mai mare economie a lumii, iar zona euro este pe locul doi, însă aceasta din urmă este una fragmentată, care merge în direcţii diferite şi cu viteze diferite. Concurentul direct al SUA este China, care în unele privinţe, cum ar fi mărimea economiei raportat la paritatea puterii de cumpărare, este pe primul loc la nivel mondial.

Deşi recesiunea înseamnă cel puţin două trimestre consecutive cu scădere economică, dimensiunile ei – dar şi viteza revenirii – se văd cel mai bine atunci când evoluţia economiei dintr-un trimestru este comparată cu cea din aceeaşi perioadă a anului anterior. Urmărind acest criteriu, economia americană s-a prăbuşit cu aproape 31% în trimestrul doi. PIB-ul zonei euro a scăzut atunci cu 15%. Acestea sunt cele mai adânci recesiuni din istoria recentă a Americii şi Europei. Statistica guvernului chinez, a cărei acurateţe este pusă uneori sub semnul îndoielii, arată pentru trimestrul doi o creştere anualizată de 3,2%.

Spre deosebire de restul lumii, China, de unde a început să se răspândească pandemia de Covid-19, a fost lovită de criză cu forţă maximă în primul trimestru al acestui an, dar nici atunci scăderea n-a trecut de 10%, situându-se la minus 7%. Trimestrul trei a adus recuperări puternice în Occident: PIB-ul american a sărit în sus cu 33%, în ritm anualizat – singura măsură a evoluţiei economice pe care o oferă statistica guvernului de la Washington. Însă analiştii au calculat o creştere trimestrială de 7,4%. An la an, economia zonei euro şi-a încetinit scăderea, ajungând la minus 4%, însă în ritm trimestrial a avansat cu 12%. America a reuşit astfel să recupereze două treimi din ce a pierdut în criza provocată de pandemie.

Revenirile din SUA şi Europa s-au datorat în principal redeschiderii afacerilor şi reluării activităţilor economice închise prin măsurile de lockdown aplicate de guverne pentru a încetini răspândirea coronavirusului. În zona euro, recuperarea reflectă şi legăturile comerciale strânse ale Germaniei cu economia chineză, care a depăşit faza de revenire. De aceea, creşterea în intensitate a pandemiei este mai periculoasă pentru SUA şi Europa decât pentru China.

Pentru unii observatori, cum ar fi comentatorul pe teme economice John Plender de la Financial Times, situaţia de acum de pe scena economică globală este ironică.

În timp ce Donald Trump şi Joe Biden, care s-au bătut în ultimele luni pentru funcţia de preşedinte al SUA, s-au întrecut în a se arăta cât mai duri faţă de China, economia chineză a redevenit motorul de creştere al economiei lumii.

Constructorii auto şi companiile de inginerie din Germania au arătat clar acest lucru. China este singura dintre economiile mari ale lumii care va avea o evoluţie pozitivă anul acesta. FMI proiectează o creştere a PIB de aproape 2% pentru 2020 şi de peste 8% pentru 2021.

Însă întreţinerea tensiunilor comerciale dintre cele mai mari două economii înseamnă că SUA nu vor putea beneficia de piaţa chineză aşa cum a făcut-o în criza din 2007-2008, când economia Chinei a fost impulsionată puternic fiscal şi prin politici monetare, remarcă Plender.

Chad Bown de la Institutul Peterson pentru Economie Internaţională arată că importurile Chinei din SUA acoperite de acordul de comerţ din ianuarie nu au reuşit să atingă nivelurile de dinainte de războiul comercial, fiind cu 16% sub cele din 2017. Spre comparaţie, importurile Chinei din restul lumii sunt cu 20% mai mari.

Totodată, spune Bown, angajamentul asumat de Beijing de a cumpăra în plus produse şi servicii americane de 200 de miliarde de dolari prin acordul comercial descris ca „istoric“ de Trump este doar pe jumătate respectat.

Un studiul realizat de New York Federal Reserve şi Universitatea Columbia a găsit că războiul comercial a redus capitalizarea de piaţă a companiilor americane listate la bursă cu 1.700 de miliarde de dolari, echivalentul a 6% din valoarea acţiunilor incluse în indicele principal american S&P 500. Acest lucru reflectă cum ameninţările cu tarife de import făcute de Trump au redus aşteptările de profit ale companiilor expuse. Analiza nu a identificat niciun efect benefic pentru afacerile care au primit protecţie faţă de tarifele comerciale. Adevărul este că reacţia Beijingului a produs haos în exporturile SUA. Tarifele americane au forţat companiile americane să accepte marje de profit mai mici, să reducă salariile şi personalul din SUA şi să majoreze preţurile pentru piaţa americană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

10 Comentarii

  1. Nu trebuie sa fim timizi,trebuie sa privim China ca prima economie a lumii pentru urmatorii zeci de ani,si sa numai criticam o forma de guvernamat care a adus capitalismul,libera concurenta,la comun cu o societate bazata pe dreptate sociala!
    China nu isi va baga trupele in Orient,nu va fi Jandarm Mondial,nu isi va exporta sistemul politic,va face doar negustorie si alte afaceri!
    Sa nu uitam ca pe la 1400,chinezii vindeau matasuri in Africa si cumparau girafe,cand Europa era inca in penumbra

  2. toti marxistii astia trebe trimisi in china sa beneficieze de dreptate sociala. cei mai infocati dintre ei, timisi in corea de nord; acolo e si mai multa dreptate sociala

  3. China isi doreste sa fie prima economie a lumii. Dar sunt probleme de sistem politic si de lipsa de transparenta. Ne a trimis un virus ca sa puna economiile din Ep.si Am.de Nord pe butuci si sa ocupe primele ierarhii mondiale.

  4. @parere- gheorghe, cum de esti atat de sigur? ti-a trimis ambasadorul prieteniei dovada in copie xerox? este evident problema chineza obsedeaza State Departmen, CIA, Oculta Mondiala , ONG Soros ,Deep Throat State, LGBT, etc in ce ordine preferi. oare de ce? pentru ca 5 sau 6 din primele banci comerciale ale Lumii sunt chinezesti , iar Marea Finanta aka Oculta Mondiala nu le poate controla ?

  5. Mie mi se pare ca americanii au trimis Chinei un virus ca sa-i puna economia pe butuci.
    In primul an in care China a raportat un PIB mai mare decat al SUA … ia ghici … a dat virusul peste chinezi.
    Dar … cum Dumnezeu nu doarme … virusul i-a lovit mai tare chiar pe aia care au sapat groapa.

  6. Este de mai bine de 10-15 ani cea mai mare putere mondiala financiara, de asta se si da trump puternic la ei! Si chiar e realitate!

  7. Tuturor detractorilor Chinei: Romania e un biet petic pe harta comparativ cu RP Chineza. Ce fac ei la ei acasa nu ne priveste. Schimburile comerciale, insa, da. Datul din gura in sprijinul propagandei americane nu aduce Romaniei nici un leu in visterie. Bucurestiul nu joaca niciun rol geopolitic, latratul de catel intre dulai nu se aude! Asa ca, in folosul tarii asteia, reevaluati relatia cu China, inclusiv cu Huawei. Cit de injositor e sa executi ordinele unei tari care iti pretinde vize la intrare, iti foloseste soldatii care mor aiurea pe glob, nu iti da nimic avantajos economic, ba te fura de te stinge prin ambasadori si contractori hoti la autostrada mare, iti umple teritoriul de tinte pentru rachetele rusesti si te mai si obliga sa te dai cocos pe piata de peste, ca in cazul Chinei?

  8. @yao la la: echipamentele de la Cernavoda 3 si 4 vor fi construite tot in China,dar vom plati dublu,ca e vorba de „fratii”americani!:)

  9. China a devenit prima economie a lumii in primul rand datorita adoptarii sistemului capitalist, „o tara, doua sisteme”, sa nu uitati asta nici un moment si sa nu faceti apologia comunismului. Inainte de adoptarea capitalismului, China a fost exclusiv comunista si in comunism se murea efectiv de foame. S-au canibalizat unii cetateni la propriu in timpul Revolutiei culturale. Deci, inca odata, China cu oamenii ei harnici si supusi isi datoreaza succesul in primul rand adoptarii capitalismului. Inainte de asta au existat si chinezi 100% capitalisti in Hong Kong si Taiwan, cu totii prosperi, acolo nu se murea de foame cum se intampla in china comunista continentala. Deci mai usor cu virtutile comunismului in China, pentru ca la fel ca peste tot in lume comunismul a adus doar saracie si durere. Desi este pentru moment cea mai mare economie a lumii, produsul brut pe cap de locuitor al Chinei este inca mic, mai mic decat al Romaniei: China are 10 mii $ pe cap de locuitor, Romania are 13 mii $. Dezvoltarea economica in China este neuniforma teritorial. Zonele bogate isi datoreaza bogatia colaborarii cu occidentul si solvabilitatii imenselor piete occidentale sau asiatice care au permis dezvoltarea economiei Chinei la un nivel atat de inalt. Meritul de necontestat al Partidului Comunist Chinez este trecerea la economia capitalista fara tulburari sociale si haosul care s-ar fi creeat la schimbarea de regim social. Noi am trait asta. Imaginati-va in China un haos ca la noi dupa 1990, urmat de fluvii de emigranti chinezi revarsate asupra lumii. Asta este marele merit al comunistilor chinezi care a permis si dezvoltarea economica capitalista a Chinei. Daca din orgoliul liderilor sau din vise fantasmagorice China se va reintoarce la o economie de tip comunsist, se va alege praful si pulberea de toata dezvoltarea lor de pana acum. Sper ca China sa devina un partener de incredere, realist si fara arogante de mare putere pentru toate tarile lumii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.