Chinezii investighează lactatele românești

Autorităţile chineze au anunţat miercuri că au demarat o investigaţie asupra subvenţiilor bănuite a fi acordate de Uniunea Europeană (UE) anumitor producători de lactate, în contextul unor tensiuni crescute între Bruxelles şi Beijing cu privire la suprataxele introduse de UE pentru vehiculele electrice provenite din China.

„Ministerul chinez al Comerţului a decis să demareze o anchetă antidumping cu privire la anumite produse lactate importate din Uniunea Europeană, începând cu data de 21 august 2024”, a informat Ministerul într-un comunicat de presă. Sursa citată a precizat că solicitarea de a demara o investigaţie a venit de la China Dairy Association şi China Dairy Industry Association, în numele industriei locale de lactate, iar ancheta este aşteptată să se încheie în decurs de 12 luni.

Potrivit Reuters, China va examina 20 de scheme de subvenţionare din blocul comunitar, în principal cele din Austria, Belgia, Croaţia, Cehia, Finlanda, Italia, Irlanda şi România, se precizează în comunicatul Ministerului chinez al Comerţului. Din ţările menţionate, Irlanda este de departe cel mai mare exportator de lactate în China, în condiţiile în care anul trecut a vândut produse în valoare de 461 milioane de dolari către ţara asiatică.

Chiar dacă investigaţia vizează doar câteva produse lactate, precum brânzeturile proaspete şi procesate, anunţul demonstrează intenţia Beijingului de a contracara suprataxele introduse de Bruxelles pentru vehiculele electrice provenite din China. Produsele agricole şi alimentare sunt deseori vizate pentru bariere comerciale.

Investigaţia asupra importurilor de produse lactate din UE vine după o anchetă antidumping cu privire la industria europeană a cărnii de porc, anunţată de Beijing la mijlocul lunii iunie, în condiţiile în care China este principala piaţă de export a industriei europene a cărnii de porc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Nu e frumos sa raspunda cu aceasi moneda.
    Dupa cate stiu eu UE are voie sa sanctioneze China, nu si invers.

  2. Un gest deplasat,dictatorial; numai SUA si UE au voie sa depisteze drogatii dintre sportivii altor state,sa sanctioneze masinile electrice chineze pentru ca sunt prea ieftine pentru buzunarul lor,sa aplice sanctiuni,sa faca manevre militare unde li se pune pata si sa dea de pamant cu media chineza ca e controlata de stat si nu e atat de proasta ca media ‘libera’

  3. Ha, ha! Să ‘nvestigheză dac’ n-au di lucru! Or’cum, lactatile româneșt’ …îs poloneză, ungureșt’ or’ or’ce altceva…

  4. Avem si caini, pisici, sobolani, gandaci si furnici……[Rumburak]

  5. …toti, nu fac cei care nu vor, in rest, LIBER la PISHU!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.