
Normalizarea pieței de energie trebuie să aibă loc, nu putem să o ținem cu plafonarea asta la infinit, a declarat, joi, Bogdan Chirițoiu, într-o conferință de presă.
Trebuie să știm pe cine vrem să protejăm în continuare și să facem câteva reglaje la piață, astfel încât ea să funcționeze mai bine, a precizat președintele Consiliului Concurenței.
”Trebuie să ajungem la o normalizare a pieței, nu putem să o ținem în plafonarea asta la infinit, dar, înainte de a reveni la normal, trebuie să avem lucrurile astea stabilite: pe cine vrem să protejăm în continuare și să facem câteva reglaje la piață ca ea să funcționeze mai bine de cum a funcționat în trecut’, a spus Chirițoiu.
Cele mai multe probleme pe zona de energie derivă din reglementare
”Noi monitorizăm ce se întâmplă pe energie, ne uităm la ce se întâmplă pe energie și avem investigații deschise. Avem o investigație deschisă împotriva fostului Enel, actualul PPC, unde suspiciunea este că a îngreunat mutarea clienților spre Hidroelectrica. La genul ăsta de practici ne uităm și la ceilalți distribuitori, dar investigație avem deschisă numai împotriva PPC în momentul de față.
De asemenea, avem cazuri transmise de ANRE.
ANRE ne-a transmis unele suspiciuni ale lor privind comportamente pe tranzacțiile de energie. Deci, și la asta ne uităm, la ce ne-a transmis ANRE. Dar grosul problemelor pe zona de energie vine de la reglementare, nu că avem această plafonare. Ori, aici, eu nu știu exact ce va face Guvernul. Și cred că nici operatorii din piață nu sunt foarte lămuriți’, a explicat șeful de la Concurență.
Lucrurile trebuie îmbunătățite pe piața de echilibrare
”… sunt lucruri care trebuie îmbunătățite pe piața de echilibrare… vedem de astă vară probleme care persistă pe zona de echilibrare, prețuri mari pe zona de echilibrare. Am avut o investigație împotriva Hidroelectrica acum câțiva ani, la sugestia ANRE.
Credem acum că sunt probleme în special legate de modul cum e reglementată piața, nu neapărat de comportamente ilegale.
Poate vom găsi și comportamente ilegale pe piață, nu exclud asta.
Ce am recomanda noi și, dintr-o discuție cu ANRE înțeleg că am putea să eliminăm prețuri foarte mari, pe cei care vor o cantitate foarte mică, dar vin la un preț foarte mare, am putea să nu-i luăm în calculul prețului de închidere a pieței, ceea ce ar fi o variantă.
Eu spun ‘domnule, ca la patinaj, dacă vă gândiți’. Notele alea, cea mai mică și cea mai mare, se exclud și se face media. Ceva în genul ăsta s-ar putea face și la stabilirea prețului pe piața de echilibrare. Sau, în disperare, putem să introducem chiar o plafonare.
Avem plafonat RCA-ul, avem plafonat adaosul la alimente, putem să introducem temporar și o plafonare aici, dacă nu găsim altă variantă’, a susținut Bogdan Chirițoiu.
Măsurile excepționale de compensare-plafonare a facturilor de energie ar trebui retrase
‘Am vorbit de piața de echilibrare, acum ajungem la piața largă. Ea trebuie să ajungă să funcționeze normal, fără intervenția asta care a fost necesară în momentul de criză, când a crescut mult prețul gazului și a crescut ca atare prețul electricității.
Când Rusia se pregătea să invadeze și apoi când a invadat Ucraina, vă aduceți aminte, cu câteva luni înainte de invazie a redus livrările de gaze către Europa. Dar creșterile pe energie au intervenit în momentul în care Rusia nu a mai livrat gaze în Europa, n-a mai livrat pe piețele spot, au crescut prețurile la gaz, după care, crescând prețurile la gaz, au crescut prețurile la electricitate, căci gazul în bună măsură dă prețul de piață al electricității.
Apoi a venit războiul, deci cu atât mai mult efectul ăsta. Șocul ăsta a trecut acum.
Prețurile sunt stabilizate la nivel european, și-au revenit la nivelul dinainte de război, oricum nu mai sunt atât de mari și atunci măsurile astea excepționale cu care a trebuit să vină statul în momentul șocului ar trebui retrase.
De două lucruri trebuie să ne asigurăm. Guvernul spune corect ”trebuie să avem grijă de cei vulnerabili și trebuie să definim care sunt vulnerabilii din punct de energetic pe care vrem să-i ajutăm”. Ce aș spune, însă, este că trebuie să ne uităm și la impactul asupra industriei și la prețul electricității și la gaze și avem o serie de măsuri pentru a-i ajuta pe cei care consumă mult electricitate’, a transmis el.
Există unele avantaje pentru marii consumatori de electricitate
”Doi, de văzut dacă reușim să reducem suficient prețul energiei, în acest fel ca să rămână competitive companiile din România, atât pe piața europeană, cât și pe piața internațională. Problema nu e numai a noastră, e problema întregii Europe că avem energie mai scumpă decât restul lumii – avem de 2-3 ori mai scumpă decât restul lumii – și trebuie să concurăm totuși. Oțelul nostru trebuie să concureze cu oțelul celorlalți și aluminiul nostru cu aluminiul celorlalți. Deci, vulnerabilii persoane fizice, dar și vulnerabilii industriali’, a menționat acesta.
Pe piața de electricitate se pot face lucruri pe care ”n-ai voie să le faci pe bursă„
”…nici măsurile de reglementare a pieței nu erau suficiente… faptul că pe piața de electricitate poți să faci lucruri pe care n-ai voie să le faci pe bursă, pe piața de electricitate poți să vinzi electricitate pe care tu n-o ai. Asta pe alte piețe n-ai avea voie să o faci, dar la electricitate pot să fac.
Eu pot să promit că vând ceva ce nu am. Nu mă verifică nimeni dacă spun că o să-ți dau nu știu câți megawați la anul. Nu mă verifică nimeni dacă am acei megawați, că eu îi produc sau că am un contract, că i-am cumpărat de la cineva.
Și, cuplat cu sancțiunile reduse care există pentru încălcarea contractelor, ce-am văzut? Am văzut acum câțiva ani, când furnizorilor nu le-a convenit prețul din contracte, ce au făcut?
Promit că vând la un preț și când se apropie scadența o să cumpere pe piața spot.
Dacă au avut noroc și pe piața spot prețul e mai mic decât în contractul lor, cumpără pe spot și vând clientului.
Dacă, dintr-un motiv sau altul, pariul ăsta n-a ieșit bine și, pe piața spot, prețul e mai mare, atunci își denunță contractele și își lasă clienții cu ochii în soare. Asta s-a întâmplat cu producătorii industriali acum câțiva ani și s-a întâmplat cu casnicii în momentul când a început criza. Și asta spunem noi.
N-ar trebui să permitem lucrurile astea. Când promiți că vinzi ceva, trebuie să dovedești cumva că mare parte, nu tot, dar mare parte din ce vinzi ai. Sau că ai bani să plătești penalități dacă nu-ți respecți contractul.
Varianta asta că îmi fac o firmă fără active – ca să fii trader, furnizor n-ai nevoie de foarte multe active, foarte mult capital – și atunci poți cu ușurință, dacă a mers prost închid firma, că fac alta, a conchis Chirițoiu.
mai pinochio, tu si burduja ati invatat despre energie din scriptele (m)UE si ANRE?…n-ati facut bine prostovanilor!…invatati pentru inceput ceva despre asigurarea energetica (curbe in hidroenergetica pentru asigurari de debite si implicit de energie dar greu aplicabile la eoliene din cauza impredictibilitatii !) si apoi nu confundati MW cu MWh ca ati devenit proverbiali in (in)cultura eenergetica si dupa toate astea ar trebui sa stiti ca resursele primare trebuie sa raman monopol de stat si abia dupa toate astea ar trebui sa se intrebe unii vanduti ca voi care ar trebui sa fie pretul la energie…facaturi impuse!
Chiritoiule,se fac cursuri de masterat in normalizare, la Rahova!Ce zici,citiva an acolo,nu ti-ar strica!
Parazit de lux!
sa fii platit cu N mii de euro, iti ajung 2000 de euro si la fel toti din agentii. Altii muncesc enorm in fata calculatorului pt 1.500 de euro in privat, iar voi ne ”despuiati” fara mila…
@ Deci, un funcționar care a ieșit să spună despre concurență că se aprobă în CSAT, pentru firmele private protejate , nu și pentru firme ale statului, nefinanțate de investitor conform regulilor europene ?
Normalitatea e ca toți hoții de energie,resurse etc, să fie la pușcării,gen ăsta!
Asta al cui angajat este?!
Bai nesimtitule,dar cu neindexarea pensiilor o puteti duce la infinit?
Dați lege sǎ se impoziteze adausul de peste 5% la energie cu 99% și nu va mai fi nevoie de nici o plafonare, iar prețurile vor scǎdea cu 30% fațǎ de cele plafonate. Dar nu puteți, cǎ sunteți slugi și nu vǎ dau voie stǎpânii de la ruxelles și Washington.
FIZIC, ZICI CA-I CONDUCATORUL MAFIEI CALABREZE ..!! IN REST, ESTE UN MINCINOS SI UN HOT, CU VECHI STATE ..!!
@ Voinic vânjos ce umblă iute
Să dea avize concepute
Să facă firmele prospere,
Cum CSAT-ul concurență cere !
Da’ cu distribuitorii, având firme de apartament, cu 1 sau 2 angajați, putem să o ținem la infinit?
Mishu Schwartzitzoiu ce zice? Nu e cazul sa marim facturile? Ca romanii o duc prea bine.
@ Domnul Chirițoiu zice că oferă protecție acelora ce solicită ,,afaceri protejate” de Consiliul Concurenței , pe la CSAT și că nu îi mai convine ,,plafonarea” ?
Alt tembel, acoperit si mason,eternizat pe post!Romania= puterea serviciilor si economia sclavagista!vezi petrolul,padurile,pamantul,azi si distributia en.electrice,cedate strainilor