Chivu n-a dezamăgit

Prima victorie. Antrenorul român Cristian Chivu a obținut prima sa victorie cu echipa italiană de fotbal Inter Milano, una chinuită, ce-i drept, 2-1 cu formația japoneză Urawa Red Diamonds, sâmbătă, pe Lumen Field din Seattle, în Grupa E a Cupei Mondiale a Cluburilor. Este vorba despre o competiție găzduită de SUA.

Inter a avut o posesie a mingii covârșitoare, 66% față de 23% (11% disputată), iar raportul șuturilor a fost de 26-5 (dintre care doar 4-3 pe poartă).

Urawa, câștigătoarea Ligii Campionilor Asiei în 2022, a deschis scorul prin Ryoma Watanabe (11) și a condus mai bine de o oră, timp în care finalista UEFA Champions League din acest sezon nu a reușit să trimită vreun șut pe poartă.

Doi argentinieni au adus victoria echipei nerazzurra prin golurile lor, Lautaro Martinez (78) și Valentin Carboni (90+2). Inter a avut și o bară, în prima repriză, prin Lautaro Martinez (15).

Inter nu a contat în acest meci pe Hakan Calhanoglu, Marcus Thuram, Denzel Dumfries, iar Acerbi, Bastoni și Mhitarian s-au aflat pe banca de rezerve.

Vicecampioana Italiei a remizat cu mexicanii de la Monterrey în primul meci (1-1).

În celălalt meci al grupei se înfruntă CA River Plate și CF Monterrey (Rose Bowl Stadium – Los Angeles, duminică, 04:00).

Au evoluat echipele:

Inter Milano: Sommer – Darmian, De Vrij, Carlos Augusto – Luis Henrique (Sucic, 86), Barella, Kristjan Asllani (Valentin Carboni, 72), Dimarco (Bastoni, 72) – S. Esposito (P. Esposito, 46), Zalewski (Mhitarian, 46) – Lautaro Martinez. Antrenor: Cristian Chivu.
Urawa Red Diamonds: Shusaku Nishikawa – Ishihara, Danilo Boza, Hoibraaten, Naganuma (Ogiwara, 87) – Yasui, Gustafson (Haraguchi, 87) – Kaneko (Sekine, 65), Watanabe, Matheus Savio (Matsumoto, 79) – Matsuo (Thiago, 81). Antrenor: Maciej Skorza.

Arbitru: Dahane Beida (Mauritania).
Cartonașe galbene: Nishikawa (61), Sekine (68), Thiago (80).

Recomanda 2
Author

2 Comentarii

  1. Olteanul născut la Reșita a avut mare noroc. E și el unul dintre mulții „antrenori” „școliți” de mafia U.E.F.A. pe-bandă-rulantă, ceea ce se vede pe teren: echipele lor nu au nici o idee de joc! Așa-zisul „fotbal” de azi e de fapt un fel de handbal cu piciorul, în care nu se trage la poartă. Sau dacă se trage la poartă, dau în tribune. Plimbă mingea în semicerc, cu orele, de pe stînga pe dreapta, și-‘napoi, mai aruncă cînd și cînd aiurea o minge în careu, doar-doar cade în capu’ cuiva (cum a fost primul gol la kivuleții ăștia!). De partea cealaltă, „autobaza” lu’ Mourinho (care a fost de fapt TRANSLATORUL antrenorilor, de meserie, abia apoi și-a dat-s’ama că le poate lua locul fiindcă poate juca rolul antrenorului „profesionist”, că „multă minte nu se cere, prost să fii, da’ să ai putere!”, ca
    https://www.youtube.com/watch?v=HJJGIJLvgks
    Lordu’ John) și Cîrțu e „dă bază” (s-a văzut și la Rro’U21, plecată acasă vitejește cu cozile-‘ntre chicere).
    Singurul antrenor la care am văzut o idee de joc pe teren a fost moșu’ de la reprezentativa burtuchezilor, da’ (normal!) NU-L IA NIME’-‘N S’AMĂ ca să-i învețe șî pă puradeii ăștia……[Rumburak]

    • mosule , norocul si-l face omul , cu truda si cu talent !Si in cazul lui CHIVU , si cu multa modestie . mai degraba despre tine se poate spune ca maninci cu polonicul zilnic .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.