Cine conduce Statele Unite?

Declarații contradictorii ale echipei Trump

Statele Unite nu și-au putut ține aliatul în frâu. O țară cu o economie și o armată mult mai mici, a cărei înarmare este finanțată de SUA și care este protejată de SUA, nu a putut fi împiedicată de Washington să atace Iranul. Prin urmare, Statele Unite o fost forțate să atace împreuna cu aliatul mai mic Israel. Aceasta este cea mai frecventă traducere a declarațiilor făcute de secretarul de Stat Marco Rubio, în fața presei, pe 2 martie.

Președintele Donald Trump și-a contrazis imediat secretarul de Stat. ”Nu. Poate că eu le-am forțat mâna. Negociam cu acești nebuni și opinia mea era că ei vor ataca primii. Erau pe cale sa atace. Dacă nu o făceam noi, urmau să atace primii. Credeam asta”, a spus Donald Trump, pe 3 martie.

Declarațiile președintelui și ale echipei sale privind rolul Israelului în atacul asupra Iranului intră în conflict. La fel s-a întâmplat și cu argumentele în favoarea unui atac asupra Iranului aduse în lunile precedente. Declarațiile președintelui erau contrazise de rapoartele comunității de informații a SUA și ale secretarului de Stat privind îmbogățirea uraniului în Iran.

Statele Unite, atrase în război din Israel

”Știam că va fi o acțiune a Israelului. Știam că asta va precipita un atac iranian asupra forțelor americane. Și știam că, dacă nu acționăm preventiv înainte ca ei să lanseze atacurile, vom înregistra pierderi grave. Și atunci ar fi trebuit să răspundem la întrebarea de ce nu am acționat, în condițiile în care știam ce se va întâmpla”, a declarat Marco Rubio, pe 2 martie. ”Desigur, știam de intențiile Israelului și am înțeles ce însemnă asta pentru noi. Și trebuia să fim pregătiți să acționăm. Asta trebuia să se întâmple oricum”, a declarat Rubio.

Rubio: Iranul produce 100 de rachete, iar Statele Unite doar 6-7 interceptoare

Operațiunea aceasta trebuia să aibă loc oricum”, a declarat Rubio, cu aceeași ocazie. El a punctat un aspect foarte important – unul de care trebuie să ținem cont și în cazul războiului din Ucraina. Secretarul de Stat al SUA a subliniat în fața jurnaliștilor că industria militară a SUA nu putea ține pasul cu producția iraniană de rachete.

Potrivit lui Rubio, chiar în condiții de sancțiuni internaționale severe și în urma distrugerilor suferite în timpul războiului de 12 zile din 2025, Iranul putea produce 100 de rachete pe lună. ”Comparați asta cu șase-șapte interceptoare, atât cât pot fi fabricate în fiecare lună”, a spus Rubio. ”Iar acesta este un Iran slăbit”.

De 63 de ani, Statele Unite nu au mai spus nu Israelului

The New York Times scrie că jurnalistul Tucker Carlson s-a întâlnit de trei ori cu președintele Trump, în Biroul Oval, în cursul ultimei luni. A încercat să-l convingă pe președinte să nu atace Iranul. Potrivit NY Times, Carlson a subliniat riscurile la adresa personalului militar american din regiune, riscul creșterii prețului energiei și deteriorarea relațiilor cu partenerii arabi din Golf, care ar avea de suferit. Trump i-ar fi spus lui Carlson că Statele Unite nu au de ales, că trebuie să se alăture Israelului.

”În calitate de cel mai important aliat, SUA pot să acționeze ca o forță care să modereze acțiunile Israelului. Sau pot să spună nu. Nimeni nu a făcut asta în ultimii 63 de ani. Ultimul a fost John F. Kennedy, în 1962. Atunci, a avut o dispută care ar trebui să fie mai cunoscută decât este acum. I-a spus premierului israelian David Ben Gurion că nu este de acord cu programul nuclear al Israelului, de la Dimona. Kennedy a spus că nu crede în proliferarea nucleară, că Israelul nu mai poate testa și că SUA vor cere inspecții. Nu a putut să se țină de această promisiune. A fost asasinat un an mai târziu. Iar succesorul său Lyndon Johnson a dat lumină verde programului nuclear israelian. Aceasta a fost ultima oară când un președinte american a spus nu”.

Donald Trump: MAGA înseamnă Trump

Mulți dintre aliații vechi ai președintelui Trump au criticat decizia intervenției în Iran: Steve Bannon, Erik Peince, fondatorul grupului de mercenari Blackwater, extremistul de dreapta Nick Fuentes. Războioul din Iran i-a adus, pentru moment, în aceeași tabără cu rivalii democrați. ”Netanyahu a încercat să-i convingă pe toți președinții SUA să atace Iranul. Trump a fost singurul suficient de naiv ca să accepte asta”, a spus reprezentanta Pramila Jaypal. Nancy Pelosi și senatorul Adam Schiff l-au atacat pe Trump, vorbind la Conferința grupului de lobby israelian de stânga J Street.

Președintele s-a apărat în stilul caracteristic. ”Cred că MAGA înseamnă Trump, nu înseamnă criticii săi. MAGA vrea ca țara să prospere și să fie sigură. Celor din MAGA le place ce fac – orice aspect din ceea ce fac”, a spus Trump. Iar premierul Netanyahu l-a susținut, într-un interviu pentru Fox News. ”E ridicol”, a spus Netanyahu despre acuzațiile că Israelul a atras SUA în război. ”Trump este cel mai puternic lider din lume. Face ce crede că este bine pentru America. Face ce crede că este bine pentru generațiile viitoare. Și, sincer, suntem parteneri în aceste acțiuni”.

Războiul din Iran, o dispută regională iscată de Israel

Declarațiile lui Marco Rubio susțin opiniile multor americani. Profesorul John J. Mearsheimer insistă că războiul din Iran este un război strict în interesul Israelului, că America a fost atrasă de lobby-ul israelian. Obiectivele americane sunt neclare sau, în cazul în care ele pot fi exprimate coerent, nu pot fi atinse. Arma nucleară israeliană a deschis o cutie a Pandorei în regiune. Programul nuclear iranian este unul rațional din punct de vedere al realismului în relațiile internaționale. Și șahul pro-american Mohamed Reza Pahlavi a urmărit același lucru. Apoi, este puțin probabil ca iranienii, invitați încă o dată de președintele Trump să preia puterea, să facă acest lucru după intervenția militară a Israelului, care va alimenta segmentul anti-occidental al societății.

Războiul din Iran, o etapă majoră a conflictului Statele Unite-China

Faptul că Marco Rubio a aspus aceste lucruri cu voce tare, în calitate de șef al diplomației SUA, marchează o schimbare majoră și vor urma multe presiuni pentru ca Departamentul de Stat și șeful său să facă un pas în spate și să nuanțeze cât se poate de mult declarațiile. Nu pentru că lobby-ul israelian nu ar exista și nu ar avea influență majoră in SUA, nu pentru că politica externă americană nu ar fi influențată de Israel. Ci pentru că Statele Unite au avut o ocazie de a ataca Iranul într-un moment bun și pentru interesele strict americane.

China urma să livreze noi rachete moderne Iranului. Premierul indian Narendra Modi fusese cu câteva zile înainte în Israel și vorbise despre o alianță cu Israelul. Apoi, un atac asupra Iranului se înscrie în strategia americană a cursei pentru hegemonie cu China. China deține un cvasimonopol asupra mineralelor rare și poate șantaja America. Răspunsul logic este ca SUA să dețină un cvasimonopol pe resursele de care are nevoie China – petrol și gaze. Decapitarea conducerii Venezuelei a urmat această logică. Or, Iranul este un furnizor mult mai important pentru China decât era Venezuela.

Așadar, dacă la Teheran vom asista la o schimbare rapidă de regim, după un război aerian de doar câteva săptămâni, cum estimează Donald Trump, cei mai mulți alegători americani vor aprecia rezultatul. Prețul petrolului va scădea din nou, China va avea de suferit, Rusia la fel. Administrația Trump va prinde și aripi electorale, și economice. Este pariul lui Donald Trump, încurajat de Benjamin Netanyahu.

Victoria regimului iranian presupune doar supraviețuirea

Dar dacă victoria americana va fi una haotică și va duce la instabilitate regională, iar SUA nu se vor mai putea retrage din Orientul Mijlociu pentru a se axa pe amenințările din Asia? În acest caz, trumpismul va pierde teren în America și în lume. Lecțiile ultimelor decenii arată că intervențiile americane în Orientul Mijlociu nu s-au încheiat cu succes. Pentru Statele Unite, succesul este complex – schimbare de regim, pierderi materiale și umane limitate, război localizat și încheiat rapid. Pentru regimul Iran, succesul este mult mai simplu – să prelungească conflictul (precum Hamas în Fâșia Gaza).

O împotmolire a lui Donald Trump în mlaștina iraniană ar putea fi o ușurare pentru aliații europeni, pentru că trumpismul va dispărea. Însă nota de plată va fi scumpă: valuri de imigranți (nu doar din Iran, ci din întreaga zona a conflictului extins), inflație, energie scumpă.

Dar pentru asta există războiul informațional și comunicarea strategica. Simplii cetățeni care suportă consecințele războaielor sunt împinși să aleagă o tabără și să dezbată aprins. Sunt Statele Unite care atacă Iranul în rolul Rusiei lui Putin? Este legitimă asasinarea liderilor Iranului, este asasinat politic? Este îndreptățit Volodimir Zelenski să atenteze la viața lui Vladimir Putin și viceversa? Este un război existențial al poporului evreu sau o ațâțare la conflagrație mondiala din partea sioniștilor? Argumentele și contraargumentele sunt pregătite, invadează rețelele sociale și presa tradițională, oamenii sunt ținuți ocupați în două tabere. Protestul lor este doar în mediul virtual, în timp ce plătesc la pompă.