România are de încasat de la Irak 461,54 milioane de dolari, sume rezultate din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi externe derulate înainte de 31.12.1989. Acestea au fost reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 260/22.02.2006 pentru aprobarea Acordului bilateral între Guvernul României, acţionând prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Republica Irak, acţionând prin Ministerul Finanţelor, semnat la Amman la 18 august 2005, conform unui raport elaborat de Ministerul Finanțelor privind creanțele României. Ca urmare, statul român încasează, în perioada 01.01.2009 – 31.03.2028, suma de 977,1 milioane dolari SUA, având în vedere că Republica Irak beneficiază de toate cele trei etape de reducere a datoriei externe, în cuantum total de 80%, conform Minutei de înţelegere semnată în noiembrie 2004 cu statele creditoare membre ale Clubului de la Paris; ultima etapă de reducere a datoriei de 20% a fost condiţionată de îndeplinirea de către statul irakian a prevederilor Aranjamentului Stand-By încheiat de Irak cu Fondul Monetar Internaţional, etapă realizată de autorităţile irakiene la data de 17 decembrie 2008.
Până la această dată, în baza Acordului bilateral, a fost încasată suma de 515,5 milioane dolari SUA reprezentând primele douăzeci și unu de tranşe din dobânda datorată de partea irakiană şi cincisprezece rate de capital.
În pofida eliberării teritoriului de sub ocupația grupării teroriste ISIL/Daesh, situația din Republica Irak a rămas, pe parcursul anului 2018, caracterizată de instabilitate, sub aspect politic, economic și securitar. Rezultatele alegerilor generale din 12 mai 2018 au fost contestate pe plan intern, ca urmare a unor sesizări privind eventuale nereguli electorale. În acest context, la 28 mai 2018, pe fondul acuzațiilor de fraudă, fals și nereguli în procesul electoral din 12 mai 2018, Parlamentul Republicii Irak a aprobat, în ședință extraordinară, un proiect de lege care a prevăzut, inter alia, renumărarea manuală a 10% din voturile exprimate în fiecare regiune și renumărarea manuală a voturilor din întreaga țară, în eventualitatea în care, după încheierea primei etape se constată nereguli pentru un sfert dintre voturi. Încheierea procesului de renumărare manuală a voturilor și validarea rezultatelor alegerilor din 12 mai 2018 a avut loc la 10 august 2018.
În acest context, la 3 septembrie 2018, Parlamentului Republicii Irak a avut prima sa întrunire, care a marcat deschiderea celui de al patrulea ciclu electoral după anul 2003 (sesiunea a fost suspendată, inițial pentru o oră, și ulterior pentru a doua zi). Noul premier irakian a fost învestit la 24 octombrie 2018, alături de 14 miniștri din 22 ai noului executiv.
Sub aspect securitar, se menține un nivel ridicat de insecuritate, generat inclusiv de amenințarea pronunțată a structurilor latente după înfrângerea militară a ISIL/Daesh. Eforturile internaționale de combatere a Daesh se concentrează asupra graniței irakiano-siriene, unde a fost identificată o prezență a grupării teroriste. La 13 noiembrie 2018, Reprezentantul special al SG ONU pentru Irak (RSSG), Jan Kubis, a prezentat ultimele două rapoarte trimestriale ale SG ONU. Astfel, s-a remarcat că, deși gruparea teroristă Daesh a fost înfrântă, aceasta a rămas activă în mai multe zone (provinciile Anbar și Ninewa).
Potrivit rapoartelor UNAMI, în luna decembrie 2018 au fost înregistrați în Irak, în rândul civililor, 32 de morți și 32 de răniți, ca rezultat al actelor de terorism, de violență sau al conflictelor armate.
Începând cu luna iulie 2018, în sudul Irakului (guvernoratul Basra), au avut loc manifestații de protest, pe fondul nemulțumirii populației față de lipsa accesului la apă potabilă și energie. Pe parcursul verii, guvernoratul Basra s-a menținut drept epicentrul protestelor, fiind înregistrat un nivel semnificativ al violențelor. Astfel, în luna septembrie 2018, Jan Kubis a condamnat ferm violențele dintre forțele de securitate și protestatarii din Basra care au culminat, în prima parte a lunii septembrie 2018, cu atacarea și incendierea unor clădiri publice. Conform declarației RSSG publicată de Misiunea ONU de Asistență pentru Irak (UNAMI) și preluată de mass-media locale, atacurile asupra clădirilor guvernoratului, partidelor politice și birourilor mass-media, spitalelor, instalațiilor de petrol și aeroportului, precum și incendierea clădirii Consulatului General al Iranului și a altor clădiri publice și private, nu au legătură cu cererile legitime ale poporului pentru servicii publice decente, locuri de muncă și diminuarea corupției. De asemenea, RSSG a făcut apel la autoritățile irakiene să asigure respectarea legii și ordinii publice, cu protejarea protestatarilor autentici, respectarea drepturilor cetățenilor la manifestații pașnice și să ia toate masurile necesare pentru a proteja sediile diplomatice și consulare, precum și proprietatea publică și privată. Totodată, a subliniat că autoritățile trebuie să investigheze evenimentele, să identifice și să tragă la răspundere persoanele care s-au aflat în spatele actelor de violență.
Cine este cel mai mare datornic al României
România are de încasat de la Irak 461,54 milioane de dolari, sume rezultate din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi externe derulate înainte de 31.12.1989
România are de încasat de la Irak 461,54 milioane de dolari, sume rezultate din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi externe derulate înainte de 31.12.1989
Distribuie articolul pe:
3 comentarii
Lasă un răspuns
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Andrei 68 /ce bine e acum că noi suntem datori și nu alții la noi.
PĂRERE/ suma totală cuprinde și dobânda pe cei 40 ani( 1998/2028)
Și până la urmă,care este suma pe care trebuie sa o incaseze romania? In articol scrie „România are de încasat de la Irak 461,54 milioane de dolari, sume rezultate din activitatea de comerţ exterior şi alte activităţi externe derulate înainte de 31.12.1989. Acestea au fost reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 260/22.02.2006 pentru aprobarea Acordului bilateral între Guvernul României, acţionând prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Republica Irak, acţionând prin Ministerul Finanţelor, semnat la Amman la 18 august 2005, conform unui raport elaborat de Ministerul Finanțelor privind creanțele României. Ca urmare, statul român încasează, în perioada 01.01.2009 – 31.03.2028, suma de 977,1 milioane dolari SUA, având în vedere că Republica Irak beneficiază de toate cele trei etape de reducere a datoriei externe, în cuantum total de 80%, conform Minutei de înţelegere semnată în noiembrie 2004 …” dar suma incasata e 977,1 milioane dolari si suma de incasat e 461,54 milioane dolari!
Care e adevarul si minciuna unde e? Upsss,iar mi-am amintit perioada 1990-2000-2002 de semnarea multor acte privind concesiuni de orice(a se citi vanzari inclusiv de bipezi de la nou nascuti pana la sclavia celor maturi),cand au parasit spontan
suparati rau reuniunea arabii sa nu fie complici la distrugerea tarii si natiunii! Cocalarii politic au semnat orice acte doar in favoarea strainataturilor,fie ca stiau,cunosteau sau nu urmarile grave pentru tara si natiune! Vedeti in ce hal am ajuns! Si nu e vorba doar de FSN,toti cocalarii perindati in politica din perioada respectiva sunt vinovati inclusiv secu existent atunci!
datorii rezultate din gandirea Geniului Dibaciului Carmaci balbait si cu 4 clase (cu 2 mai multe ca trenul)
si cand te gandesti ca vroia sa faca si o banca cu toti loserii din lumea a treia…