Ciprian Ciucu s-a născut pe 16 martie 1978 la Pitești și a studiat științele politice la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), unde a obținut licența și masterul.
Și-a început cariera profesională în 2001, în relații publice, la Președinție, funcție pe care a ocupat-o până în anul următor.
Între 2007 și 2013, a fost lector la Universitatea din București.
A fost cofondator și director al Centrului Român de Politici Europene, între 2009 și 2015, și a colaborat cu instituții precum Comisia Europeană și Banca Mondială.
Între 2015 și 2016 a ocupat funcția de președinte al Consiliului Național de Integritate al Agenției Naționale de Integritate.
Cariera politică a lui Ciprian Ciucu
În perioada 2016-2019 a ocupat primele funcții publice în administrația locală din București, fiind consilier general.
Între 2019 și 2020 a fost președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar în septembrie 2020 a fost ales primar al sectorului șase din partea PNL.
A fost președintele filialei PNL București, în perioada 2021-2023, ulterior devenind prim-vicepreședinte al partidului.
Din luna decembrie 2025, a fost ales în funcția de primar general al Bucureștiului.
Ciprian Ciucu este un apropiat al lui Ilie Bolojan, care l-a susținut la alegerile pentru funcția de primar. Atunci, cei doi au intrat în conflict cu președintele Nicușor Dan, care și-l dorea ca succesor la Primăria Capitalei pe candidatul USR, Cătălin Drulă.
Joi dimineața, Ciprian Ciucu a fost chemat de urgență la Direcția Națională Anticorupție pentru a fi audiat.
Audierea de către DNA a Primarului General al Capitalei vine în contextul în care Partidul Național Liberal a anunțat că nu îl susține pe prim-ministrul desemnat de către președintele Nicușor Dan.
Totodată, duminică, 21 iunie, este programat Congresul PNL, în urma căruia ar urma să aibă loc schimbări majore la nivelul conducerii partidului. Ar rămâne o singură funcție de prim-vicepreședinte, iar aceasta, potrivit unor surse, este pentru Ciprian Ciucu. Este de așteptat ca, în cadrul congresului, prim-ministrul desemnat, Adrian Veștea, să fie propus pentru excluderea din partid, dar, așa după cum anunța Cotidianul, Veștea nu ar fi singurul membru a cărui excludere va fi pusă în discuție.
Nu se mira nimeni ca are probleme cu DNA-ul. Individul si-a facut ucenicia in PDL-ul lui Petrov dupa care a pozat fara jena in liberal autentic ca Boc si Bolojean.
Justitia romana e teleghidata,vorba aia celebra ‘ e un camp tactic’
Chiar acum si chiar asa ?cu nelipsitul ‘Ceausescu’ pe urme:)))
Vorba Mantuitorului, sa dea cu piatra cine n-a spalat acte teroriste, crime si talharii, nu DNA.
Se observă din Su-57 E că, Mirabela e mai tare decât Mucușor care tace și face! Nici nu știți cine conduce România!
are permis de conducere luat la Pitesti? si afaceri cu Coldea si Ghita…
Si Vestea este apropiat de wc, se tot invarte in jurul lui !
Securist .