Dumitru Costin cere DNA investigarea activităţii la Poşta Română

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a solicitat joi atât decidenţilor politici cât şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să investigheze activitatea managerială din cadrul Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR).

„Salariaţii din Poşta Română fac următorul apel public. În primul rând, un apel către conducerea Partidului Naţional Liberal: domnule preşedinte Ciucă, vă rog să începeţi imediat procesul de deratizare în zona managerială a Companiei Naţionale Poşta Română. Toţi oamenii aceia vă aparţin politic, vă compromit şi să nu vă miraţi dacă există în procesele electorale de anul acesta reacţii adverse ale salariaţilor prost plătiţi din România, pentru că ştiu de unde li se trage.

Să nu le reproşaţi salariaţilor săraci din România că votează cu alţii pe care-i comentaţi ulterior în spaţiul public. Aveţi şi o răspundere majoră în a face curăţenie a nivelul acestei companii. Sunt convins că în cadrul partidului dumneavoastră veţi găsi resurse umane de calitate care să ducă mai departe compania, să o modernizeze, să o dezvolte şi să ofere un statut social şi lucrătorilor din Poşta Română, pentru că bănuiesc că aveţi o înţelegere cu partenerul de coaliţie cu PSD privitor la împărţirea funcţiilor în firmele de capital de stat”, a declarat Costin într-o conferinţă de presă.

Pe de altă parte, liderul sindical i-a solicitat ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, să publice rezultatele investigaţiei efectuate la Poşta Română de Corpul de control.

„Al doilea apel îl fac către ministrul Digitalizării, tânărul ministru Gruia. Domnule ministru, am rugămintea să daţi publicităţii imediat rezultatele investigaţiilor făcute de Corpul de control. Vă reamintesc că, în toamna anului trecut, ministerul a anunţat iniţierea unui control. Mai mult, la momentul respectiv, Valentin Ştefan a sfidat atitudinea ministrului şi demersul său. Atunci a intervenit premierul Marcel Ciolacu. Reamintesc că a declarat public că o să trimită şi Corpul de control al prim-ministrului. Să vedem şi noi ce s-a întâmplat cu aceste faimoase controale şi la ce rezultat au ajuns. În curând să face jumătate de an…

Nu ştim ce tip de persoane au trimis acolo în a investiga, dar vrem să vedem şi noi cum s-a finalizat acea operaţiune şi care sunt concluziile şi vrem să vedem raportul Corpului de control. Al treilea apel pe care îl fac către Guvern şi către Coaliţie: urgent, echipă managerială de bună calitate şi competentă la nivelul Poştei Române. O discuţie aplicată cu noi privitoare la un plan de măsuri de relansare a activităţii Poştei Române. Sunt nenumărate oportunităţi, nenumărate soluţii pe care le-am pregătit şi pe care vrem să le discutăm”, a subliniat Dumitru Costin,

Nu în ultimul rând, preşedintele BNS a făcut un apel public către noul şef al DNA, Marius Voinea.

„Am primit informaţii încă din primăvara anului trecut că s-a pus presiune politică pe acest dosar, ca această investigaţie să fie încetinită. Suntem dispuşi să ne prezentăm în faţa organelor de anchetă, împreună cu alţi salariaţi din Poşta Română, care, la rândul lor sunt dispuşi să pună la dispoziţie informaţii şi documente care să vă ajute în finalizarea rapidă şi eficientă a investigaţiilor pe care le-aţi declanşat deja la nivelul acestei companii.

Nu muşamalizaţi politic acest demers de investigare a unor lucruri necurate care se întâmplă în această companie, pentru că veţi fi, la fel ca şi liderii politici, responsabili de faptul că, în continuare, aproape 20.000 de oameni rămân în continuare în sărăcie şi cu nişte salarii mizerabile sau de neexecutare a planului investiţional, ca urmare a majorării de capital. Să ne trezim că acei bani care n-au fost cheltuit întocmai şi la timp să fie compania obligată să-i returneze?

Da, iar acest lucru va „pe repede înainte” în insolvenţă şi faliment Poşta Română. Nu ştiu dacă vă doriţi acest lucru”, a transmis liderul BNS.

BNS a organizat, joi, o conferinţă de presă cu tema „Destructurarea grupării care îngroapă Compania Naţională Poşta Română”.

Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.

În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

8 Comentarii

  1. Exista totusi tari unde companiile de stat au performante bune. Dar asta presupune ca oamenii politici care numesc conducerile la companiile de stat nu sunt niste idioti incompetenti. Relatia de cauzalitate e evidenta.

  2. Păi cine ingroapă de fapt și romania. ”Organele” bre.. Romania e deja in groapă..doar incă popa ortodox nu a zis un „amin”.. In rest toate sunt aranjate, chiar și ortul,..Deci,..

  3. Nenea din poz’este „sendecalist” … fix cum io’s Papa Pius di la Roma .

  4. Serios? Compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%)? Vând și acest pachet tot fondului proprietatea și nimic nu va mai fi in proprietatea statului român. Imediat se spala pe mâini cu apa numita vânzare acțiuni și totul e ok pentru bugetarii de lux nesimțiți din politica românească.

  5. Pontifaunir, că bine zici, oare ce au obținut asta și cu celălalt mare sindicalist, pentru salariații din tara în ultimii 10 ani sa zicem?

  6. DNA o să dea năvala la Poșta Română. Off-topic : alt sindicalist ‘matusalemic’, pe celălalt îl știu toți, nu mai există alți tineri sindicaliști competenți, deși, e greu de crezut !

  7. Dar tu cand vei fi investigat ?! Ai ! Raspunde ma cum ai ajuns tu „lider de sindicat” multimilionar in euro si unul din cei mai bogati multimionari din Romania. Zi-ne ma si noua sa facem si noi ca tine…?! Ai ! Zi mai tare ca nu te aud ?! Tu cu alde bogdan hosu si ceilalti banditi ce va ziceti „lideri de sindicat”. Raspunde ma cum ai/ati devenit multimilionari in euro/dolari. R-ar mama voastra a draku de banditi la drumu mare care ati falimentat IUG Progresul Braila si toata industria navala, de laminate, chimica si tot si toate dupa care v-ati pus palma in cur si ati plecat la alte golanii, la alte nenorociri si distrugeri…?! Tactu mai traieste ?!

  8. Sindicatul are tot dreptul sa protesteze si sa ceara anchete , daca detine dovezi privind fraudarea PR, de catre politrucii care o conduc adica sclavi psd-pnl . Iar DNA , trebuie sa vada dovezile si sa ancheteze cauza , sa trimita vinovatii in judecata ! Asta este rolul sau .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.